Pentru a patra oară în ultimii 25 de ani, suporterul sibian este pus în situația confuză de a-și recalibra atașamentul pentru o nouă echipă fanion. Fenomenul e unic în România, mai ales că de fiecare dată s-au schimbat și culorile, emblemele și denumirile, parcă în ciuda tradiției fotbalistice a orașului.
Tot pentru a patra oară într-un sfert de secol, suporterul sibian trebuie să treacă brusc printr-un soi de purgatoriu. Îmbiați ani de zile de mireasma Superligii, iubitorii fotbalului de pe Cibin revin la fotbalul mic, tocmai în liga a III-a.
Se putea și mai rău pentru că după desființarea Interului și Șoimilor în 2000/2001, a lui FC Sibiu în 2007 și a Voinței în 2012, s-a pus lacătul, la propriu, pe „Municipal” minim un an până când s-a reconstruit un club nou.
La doar 2 luni de la desființarea lui FC Hermanstadt, sibienii nu au de ales decât o singură variantă, noul FC Inter aflat deja la al doilea sezon în Liga a III-a, care oficial are ca obiectiv construcția unei echipe puternice, dar neoficial putem specula dorința de a promova în Liga a II-a încă din acest sezon.
Fanii vor fi nevoiți să lase fularul alb-roșu în cui și să-și procure unul bleu-albastru. La fel cum au făcut în 2012 cu cel alb-verde sau în 2007 cu cel roș-albastru.
Care mai e identitatea Sibiului fotbalistic? Îi mai pasă cuiva de ea? Ieri s-a jucat Poli – Rapid la Sibiu, două echipe cu blazoane puternic definite și respectate, două echipe care au avut mii de suporteri alături și în ligile județene în anii în care s-au reinventat.
Cum va fi la Sibiu începând de azi? Nu știu. Cert e că ceața rămâne sau chiar s-a îndesit. Ultrașii încă activi ce reprezintă Peluzele Nord și Sud Sibiu sunt fermi și nu susțin noul Inter. Alți suporteri sunt indeciși și așteaptă, probabil, ca echipa să atingă performanțe superioare. Iar alții sunt entuziasmați cu gândul la echipa care le-a adus bucurii în anii ’90.
Începe o nouă filă a istoriei fotbalului sibian. Rămâne de văzut cât de lungă sau de scurtă.
Inter Sibiu – CSM Săcele se joacă astăzi, de la ora 18:00, pe stadionul Municipal. Intrarea generală va fi 10 lei. Accesul se face doar la Tribuna 1.
