Suporterii CSU Sibiu au aflat astăzi ce cale vor urma și ultimii doi jucători străini rămași în lot din sezonul trecut. În timp ce Jalon Pipkins și-a reziliat contractul cu galben-albaștrii, veteranul Filip Adamovic va mai activa încă un sezon la Sibiu.
Așa cum nu își doreau suporterii sibieni, Jalon Pipkins nu va evolua și în sezonul viitor pentru formația ce din acest an va fi antrenată de olandezul Geert Hammink. Chiar dacă echipa a avut un sezon cu multe minusuri, americanul de 26 de ani a impresionat în multe momente ale jocurilor, având o medie de aproape 19 puncte pe partidă, în timp a livrat publicului finalizări explozive sau aruncări spectaculoase de trei puncte. Ajuns la începutul sezonului anterior, după ce mai evoluase în NCAA, Finlanda și Marea Britanie, JP a fost pe parchet în 34 de meciuri în campionat și unul în cupa României, o singură dată începând în afara primului „cinci”.

Jucând, în medie, peste trei sferturi, acesta a marcat cele mai multe puncte, 31, în meciul contra lui Dinamo București, din Sala „Transilvania”, atunci când Sibiul s-a impus cu 94-89. De altfel, Pipkins a avut doar două meciuri în care a pus în coș sub 10 puncte.
Pe lângă această plecare, CSU Sibiu a anunțat și rămânerea lui Filip Adamovic (36 de ani). Ajuns și el tot la începutul sezonului trecut, după ce mai evoluase în România pentru Asesoft Ploiești, U-BT Cluj-Napoca și BC Mureș, Adamovic a avut un debut întârziat de o accidentare, el apărând pe parchet abia în etapa a opta, atunci când CSU Sibiu era învinsă categoric în Derby-ul Ardealului cu 100-60. Până atunci, locul său a fost ținut de Jay Threatt, baschetbalist ce a avut o înțelegere pe perioadă determinată.

Intrându-și în formă destul de greu și alternând pasele precise cu un joc defazat, conducătorul de joc bosniac a atins medii statistice de 12.8 puncte, 2.5 recuperări și 5.4 pase decisive, el reușind un record de 10 assist-uri în înfrângerea de la Constanța, scor 94-83.
Salutare, tuturor! Vă anunț că, în primul rând, rămân cu voi și în anul următor și pentru încă un an ne vom lupta pentru obiectivele noastre. Cu siguranță vom trece prin suișuri și coborâșuri, dar o vom face împreună. Abia aștept ca în sezonul viitor să aduc emoție pentru voi la sală și să ne ajutați în îndeplinirea obiectivelor. Hai, CSU!”, le-a transmis Filip Adamovic fanilor lui CSU Sibiu, prin intermediul social media.
În acest moment, lotul lui CSU Sibiu arată în felul următor: Anastasios Zetos, Elias Drăgan, Erik Sledinschi, Andreas Blidaru, Eduard Roschnafsky, David Fîntînă, Monyea Pratt și Filip Adamovic.