Păltiniș Rășinari a câștigat derby-ul cu Voința la o diferență neașteptat de mare având în vedere că cele două echipe erau neînvinse înaintea etapei de sâmbătă.
Bogdan Chirilă (min. 33), Adrian Greavu (min. 54) și Ionuț Bratima (min. 67) au fost realizatorii scorului de for fait în fața Voinței.
Președintele liderului Ligii a IV-a a spus pentru sportulsibian.ro că nu s-a așteptat la un meci ușor și că diferența a făcut-o experiența și determinarea: „Nu a fost un meci ușor, ne așteptam la un meci greu și așa a fost. Voința a schimbat total lotul față de sezonul trecut și au jucători valoroși pentru acest nivel. Cred că a contat mult experienta care a fost de partea noastră și de asemenea am avut o determinare mai mare, Am fost foarte montați știind ca astfel de meciuri pot face diferența la finalul campionatului. Nu pot sa nu remarc și pregătirea foarte bună pe partea tehnica a lui Dragoș Năstase.„
Intrebat dacă obiectivul va deveni acum promovarea în Liga a III-a, Adrian Iliuț a răspuns: „Eu am zis tot timpul că Rășinariul joacă fără niciun fel de presiune a rezultatelor sau a obiectivelor, însă la ce condiții avem și mai ales la ce jucători sunt la Rașinari, cred că putem să ne batem la câștigarea campionatului.
Suntem un grup foarte unit iar asta ne dă încredere în abordarea meciurilor de genul celor de sâmbătă. Campionatul este abia la început și cred ca o să se joace până în ultimele etape. Mulțumim Primăriei Rașinari și domnului primar Bucur Bogdan pentru tot sprijinul necondiționat pe care ni-l acordă.
Peste 300 de spectatori au asistat la joc între care și o galerie numeroasă a Voinței, ajutată de prietenii din Pitești.

Stadion: Rășinari Arena. Spectatori: 300. Arbitru: Cristi Pascu. Asistenți: Daniel Nagy și Bogdan Vasile. Observator: Dănuț Sopa.
Păltiniș Rășinari: Pîrvu – Vintilă, Chirilă, Vișa, M. Popa, Stoian, Bratima, Greavu, Barbu, Risti, Dragomir. Rezerve: Moldovan, Iliuț, Cozma, Coțofan, Mămăligă, Trohin, Neguț, B. Frățilă, N. Popa. Antrenor: Dragoș Năstase.
Voința Sibiu: Grecu – Oprișor, Condrea, Pavel, Rekik, Giura, Vecerdea, Șulea, Niță, Doda, Aldea. Rezerve: Samoilă, Comăniciu, Hulpușiu, Kalimeris, Dugulan, Badea, Morariu. Antrenor: Cosmin Vâtcă.