Orice analiză realistă ar fi spus că doar un meci atipic prestat de CSU Sibiu ar fi putut ca în această seară să trimită victoria în Ardeal. Și fix acest lucru s-a întâmplat la duelul din Sala „Dinamo”. Cu un atac mai bun doar decât al Petrolului Ploiești, era greu de crezut că Sibiul va depăși suta, dar etapa aceasta, cu multe meciuri transmise la televizor, a arătat multă poftă de șut din partea echipelor din liga națională.
Cu un procentaj de 47% de la distanță și aproape de două ori mai multe libere trase decât adversarul (30 la 16), putem spune totuși că victoria a venit pe filieră balcanică, asta și pentru că nu mai puțin de 59 de puncte au venit din aruncările lui Filip Adamovic, Stavros Schizas și Mateo Colak, ultimul având răspuns „de afară” în sfertul al treilea, atunci când Dinamo luase un avans de 9 puncte, scor 66-57. Continuând urmărirea lucrurilor neobișnuite (la modul pozitiv) venite din tabăra galben-albastră, a fost primul meci în care Filip Adamovic a adus aminte de jucătorul pe care îl știam. Ce-i drept, acum câțiva ani. Pe lângă cele 19 puncte și patru triple reușit din cinci încercări, Adamovic a reușit să aibă mintea limpede și mâna sigură constant, chiar dacă a mers mai repede pe bancă, după ce a strâns cinci greșeli personale, cu aproape patru minute rămase de jucat.
Meciul a început în controlul gazdelor, care s-au distanțat la opt puncte, mai ales cu ajutorul coșurilor de trei puncte ale lui Roberts. După ce vulturii și-au prins din urmă adversarul, totul a mers cap la cap până la finalul primei reprize, cu Schizas principal marcator și cu multe momente în care coșurile de la distanță au venit din ambele părți. 52-50 arăta tabela înainte de ședința de la vestiare, cu tot cu încercarea ratată a lui Pipkins, venită la ultimul atac.
Primele secvențe ale reprizei secunde au pus în evidență un Dinamo mai exact, dar care a fost anihilat de Mateo Colak, recuperările lui Danny Agbelese și multele faulturi făcute de alb-roșii. Iar tot amestecul de determinare, precizie și ceva noroc, a făcut ca scorul să se întoarcă la 76-79, după coșul lui Mirel Dragoste din finalul sfertului al treilea.
Iar când e să îți iasă, se întâmplă până la capăt, iar asta a fost soarta scrisă pentru CSU Sibiu în această seară. Sigur, cu puține frisoane, căci doar așa au gust mai bun victoriile. Dar chiar dacă dinamoviștii s-au apropiat la 88-91, cu cinci minute și jumătate rămase, după ce oaspeții au condus chiar și cu 12 puncte, finalul a fost lipsit de emoții, Adamovic, Colak și restul trupei reușind să frângă șirul celor șase înfrângeri din campionat, dar să și facă scor, spre bucuria fanilor cătrăniți de acasă.
Victorie nesperată și extrem de importantă, iar anul se încheie cu o impresie plăcută lăsată de baschetbaliștii lui CSU Sibiu și e de văzut ce va aduce următorul meci de acasă, împotriva Petrolului. Sala s-a golit, mulți fani îi cer demisia lui Horațiu Floca, dar o victorie împotriva ploieștenilor ar însemna un bilanț de 6 victorii și 9 înfrângeri, ceea ce ar da speranțe la un retur mai bun. Tocmai de aceea e de văzut cu ce atmosferă ne vom confrunta în luna ianuarie.

Surprinzător sau nu, a fost primul meci în care Filip Adamovic a arătat bine, dar și prima victorie a echipei de când acesta a preluat sarcinile de la Jay Threatt. Miza următoarelor jocuri va fi ca echipa să demonstreze dacă a găsit secretul constanței jocurilor bune cu echipele de nivelul ei sau dacă meciul de astăzi a fost doar o întâmplare fericită înaintea revelionului.
Marcatori: Danny Agbelese (12 puncte, 8 recuperări), Stavros Schizas (19 puncte), Jalon Pipkins (6 puncte), Mirel Dragoste (13 puncte, 7 pase decisive), Filip Adamovic (19 puncte), Mateo Colak (21 puncte, 5 recuperări), Alex Gross (9 puncte, 6 recuperări) și Anastasios Zetos (2 puncte).