Acum că noul an bate la ușă, iar 2025 vine cu noi provocări și aventuri pentru trupa lui Măldărășanu, m-am gândit să trec în revistă ultimele rezultate ale lui Hermannstadt înainte de trecerea dintre ani, pentru a vedea cu ce stare de spirit au intrat suporterii sibieni în noul an, de când echipa a promovat pentru a doua oară în primul eșalon.
2024 -> 2025
Hermannstadt – Farul 0-0
După o serie incredibilă de patru victorii consecutive, care au scos echipa din zona roșie a Superligii, Hermannstadt a încheiat 2024 cu un egal în fața propriilor suporteri, împotriva unui adversar ce a arătat foarte bine cu o etapă în urmă, în fața campioanei României. Un rezultat echitabil, care menține echipa la cinci puncte de locurile de play-off.

2023 -> 2024
Hermannstadt – Sepsi 1-1
Tot cu un egal încheia Hermannstadt și în 2023, de această dată împotriva lui Sepsi, un rezultat care a privat Sibiul de două puncte importante în lupta pentru play-off. Golul sibienilor din acel meci a fost marcat de Alexandru Jipa, actualul „under” de la Buzău.

2022 -> 2023
CFR – Hermannstadt 0-1
Pentru fanii lui Hermannstadt, finalul anului 2022 a fost cu adevărat special, deoarece pe 20 decembrie Sibiul a reușit să obțină o victorie de răsunet, în ultimul minut, în fața CFR-ului lui Petrescu. A fost o victorie cu atât mai dulce cu cât Hermannstadt nu mai câștigase niciodată până atunci împotriva echipei din Cluj.

Sperăm că noul an va aduce rezultate excelente și momente de neuitat pentru sibieni, care vor bucura întreaga suflare microbistă, dar și pe toți locuitorii județului.
Tu cum crezi că va fi 2025 pentru Hermannstadt?