În orice sferă de activitate, întâmplările vieții se înlănțuie, cele trecute având influență asupra celor prezente, iar cele prezente, într-un fel sau în altul, le hotărăsc pe cele viitoare. Întreaga sferă a sporturilor, cu o largă răspândire în toate spațiile geografice în care locuiesc oameni, nu putea să scape unui astfel de fenomen. În istoria lor, evenimentele sportive derulate la nivelul județului Sibiu au fost numeroase, extrem de variate și multe dintre ele au lăsat în memoria spectatorilor secvențe greu de uitat, atitudini de fair-play sau faze de joc de mare măiestrie și nume de campioni care au devenit legende pe plan local sau național. În Sibiu, în Mediaș, uneori chiar și în alte localități, în perioada interbelică s-au practicat numeroase sporturi, numărul acestora fiind cu mult mai mare odată cu instaurarea sistemului de „democrație populară”, partidul unic fiind dornic să ofere pe scară largă populației modalități controlate și dirijate de petrecere a timpului liber. Un sport cu totul inedit „în zorii noului ev” pentru cei din Transilvania a fost jocul de rugby, la Sibiu primul meci disputându-se în data de 23 septembrie 1951 între formațiile Aripile R.P.R. din localitate și Locomotiva Sighișoara. An după an, sporturile practicate în România aveau o tot mai mare trecere și la Sibiu, numeroase cluburi ale sindicatelor și ale întreprinderilor industriale având echipe înscrise în competițiile naționale, unele dintre ele chiar în primul eșalon valoric.

Sportul, de echipă sau individual, nu era doar apanajul seniorilor, juniorii de la Școala Sportivă din Sibiu nu de puține ori ajungând să câștige titlul național la întrecerile de volei feminin, fotbal sau rugby. Dar și la alte sporturi de echipă, la diferite categorii de vârstă. Cu toate acestea, în anul 1969, primii trei sportivi ai județului Sibiu au fost Ion Ganea (sărituri în apă), Alexandru Bozan (călărie) și Ion Miclăuș (înot), toți trei practicând sporturi individuale. Sporturile lor, au intrat la Sibiu într-o zonă de penumbră, după evenimentele din decembrie 1989. Nu au fost singurele! Campion național în multiple rânduri, Ion Bobâlneanu a practicat un sport al curajului și îndemânării: dirt- track. Tribunele stadionului „Voința” fremătau de viață atunci când pe ovalul de zgură concurau motocicliștii Ion Bobâlneanu și Nicolae Râureanu, legitimați la Voința, împotriva bucureștenilor de la Metalul, Gheorghe Sora și Ion Marinescu. Le fel de urmărite erau, cu cinci decenii în urmă, și concursurile de sărituri peste obstacole, în cadrul cărora îi încântau pe cei prezenți la Baza Hipică din Hipodrom călăreții de la Clubul Sportiv Muncitoresc: Aleandru Bozan, Aurel Lăpăduș, Otto Fabich, Gruia Deac, Despina Ludu, Monica Zoller, Dumitru Roșca etc.
Preocuparea pentru practicarea unui sport exista la foarte mulți tineri, pentru cei de înalt nivel operându-se o scoatere din producție. Erau, însă, și competiții pentru care cei legitimați la o echipă sau alta se antrenau în afara programului unităților la care erau încadrați. Cum au procedat și popicarii de la Foresta Tălmaciu și Construcții Sibiu, care în anul 1980 se întreceau în cadrul competiției județene de popice.

Unele sporturi au fost treptat abandonate (dirt-track, sărituri în apă, schi fond, orientare sportivă- în care excela marele sufletist Dezideriu Heintz), altele au continuat să atragă practicanți și prin grija și implicarea unor mari caractere. Așa a fost profesorul și șahistul Gheorghe Rășinaru, care a perpetuat după anul 1990 și tradiția lecțiilor de șah oferite amatorilor în rubricile ziarului „Tribuna”.
Sporturile cândva intens practicate și astăzi treptat regăsite de către sibieni au culoarea unor adevărate spectacole atunci când sunt privite prin ochii copiilor care, generație după generație, descoperă frumosul în orice competiție derulată într-o arenă.