Fotbalul se joacă pe goluri, fotbalul se joacă pe bani, iar în ultima vreme se joacă din ce în ce mai puțin pe sentimente. Totul se învârte în jurul clasamentelor, sumelor de transfer și a știrilor de tip breaking news, făcându-ne pe mulți dintre noi să vociferăm nostalgic despre fotbalul de altădată. Dovezile de fidelitate a la Totti sau Del Piero par desuete în ziua de astăzi, iar povestea la zi este doar despre fotbalistul profesionist, care n-are mamă, n-are tată, ci doar portofel.
Totuși, excepțiile de la regulă încă mai există, iar una dintre ele se trăiește și povestește la Voința Sibiu. Sigur, nu este povestea unui mare fotbalist, dar cu atât mai mult ar trebui să ne placă. Lucian Marcu, Luci pentru mai toată lumea, e un om care își împarte fiecare zi între cotidian și pasiunea pentru clubul alb-verde, căruia i-a fost suporter, căpitan și acum antrenor secund.
Și pentru că avem nevoie de astfel de povești în viața noastră, l-am luat pe Luci la o poveste despre timpuri trecute și prezente.
”Au fost zece ani cu bucurii și dezamăgiri, dar trăiți la intensitate maximă.”
Dănuț Florescu: Salut, Luci! Hai să începem cu o încălzire ușoară. Ce face și cum este Luci Marcu în această perioadă?
Lucian Marcu: Te salut! Ca oricare dintre noi, Luci Marcu muncește zi de zi pentru a avea un venit.
În plan fotbalistic, după ani mulți petrecuți în iarbă, ca jucător, dintre care zece ani am jucat pentru echipa noastră, Voința Sibiu, am predat ștafeta colegilor mai tineri. Au fost zece ani cu bucurii și dezamăgiri, dar trăiți la intensitate maximă. Acum, ajuns la o frumoasă vârstă, am fost onorat să mi se ofere ocazia de a ajuta echipa dintr-o postură complet nouă pentru mine. Am șansa să fac parte dintr-un grup minunat, cu caractere faine, iar acestor băieți încerc să le insuflu plăcerea de a juca fotbal, bucuria de a face parte din familia alb-verde și spiritul unic de voințar.
Vorbind la modul practic, rolul meu este acela de a-l ajuta pe antrenorul Cosmin Vâtcă la pregătirea antrenamentelor și a jocurilor, dar și să asigur tot ce este necesar pentru o bună desfășurare a acestor activități.
Dănuț Florescu: Îl știm cu toții pe Cosmin Vâtcă din meciurile jucate în Liga 1, dar avem destul de puține informații despre el ca antrenor. Povesteste-ne un pic despre el în rolul acesta și despre colaborarea voastră.
Lucian Marcu: Am numai cuvinte de laudă la adresa lui Cosmin. Este un profesionist desăvârșit, cu o mentalitate de învingător, un om muncitor și dedicat întru totul. Pot să îl descriu ca fiind un antrenor meticulos în pregătirea antrenamentelor și jocurilor, pe care le trăiește la cote înalte.
Sper să reușească sa ajungă printre cei buni, pentru că îl văd cum încearcă să transmită din toată experiența acumulată ca fotbalist și apreciez că pune foarte mare accent pe unitatea de grup. Pentru mine este o onoare să lucrez alături de el și încerc, pe cât posibil, să îl ajut să reușească pe acest drum. Și, de ce nu, acel drum poate fi unul comun cu cel al Voinței.
Dănuț Florescu: Să ne imaginăm că ți-ar găsi cineva legitimația de fotbalist și ar deschide-o. Ce ar vedea scris în ea?
Lucian Marcu: Circulă o vorbă printre fotbaliști: „Dacă îți arăt legitimația, înveți geografie”.
Probabil v-ați fi așteptat ca și eu să enumăr un numar cât mai mare de echipe. Ei bine, la mine nu este așa. În spatele copertelor o să descoperiți o poveste frumoasă de dragoste, dintre un băiețel și acest sport minunat numit fotbal, o poveste care începe la Voința si se va termina la Voința!
Deschizând-o, o sa vă întâmpine o poză alb-negru a unui copilaș în ochii căruia sclipea speranța de a ajunge cât mai sus, datorită pasiunii lui. Un copilaș crescut de bunica și străbunica lui într-o comună frumoasă de lângă Olt, Stoenești, până la vârsta de șapte ani. Revenit în Sibiu, acest copil își urma dragostea, undeva prin clasele primare, plecând din curtea școlii 24, impreună cu alți colegi, pentru a juca fotbal la Voința. Acolo începea antrenamentele la Clubul Sportiv Școlar, sub îndrumarea regretatului Adrian Sebin.
La fel ca în dragoste, au fost momente de neînțelegere, dezamăgiri și despărțiri de fotbal, iar copilul de odinioară hotăra că trebuie să urmeze o facultate și pleca spre Craiova, unde absolvea Facultatea de Mecanică și apoi se angaja în Caracal, undeva cât mai aproape de meleagurile copilăriei și de bunica lui. În tot acest timp, a continuat sa joace pentru diferite echipe din județul Olt, cea mai de suflet fiind echipa comunei, Unirea Stoenești. Cu această ocazie, țin foarte mult să le transmit un gând bun tuturor colegilor și prietenilor de acolo.
Rămas singur, în 2012 hotăram sa revin în Sibiu, acolo unde mi-am redescoperit prima iubire, Voința Sibiu, alături de care urma să petrec zece ani minunați.
”Am avut un sentiment aparte când am îmbrăcat tricoul alb verde și nu voi regreta, vorba cântecului Peluzei Sud Sibiu, că „tot sufletul din mine i l-am dăruit”.
Dănuț Florescu: Luci, am să te provoc. De ce Voința Sibiu și nu orice altă echipă?
Lucian Marcu: Eu cred foarte mult în destin și în faptul că bunul Dumnezeu rânduiește lucrurile așa cum crede de cuviință, pentru fiecare în parte.
Așa cum v-am relatat mai sus, parcă Voința Sibiu este un club predestinat mie. La Voința am descoperit iubirea față de fotbal, iar după ani și ani Voința este cea care mi-a redat acest fior.
Aș alege același club indiferent de câte ori mi-ar fi dat să aleg, mai ales că aici am învățat și mai tare să cred în noțiunea de familie. Am avut un sentiment aparte când am îmbrăcat tricoul alb verde și nu voi regreta, vorba cântecului Peluzei Sud Sibiu, că „tot sufletul din mine i l-am dăruit”.
Dănuț Florescu: Să zicem că ai fi antrenor-jucător și ți-ai putea face echipa. Zi-mi primul 11 al prietenilor din fotbal.
Lucian Marcu: Trebuia sa vină și o întrebare capcană 😁. Aș fi naiv și totodată aș face o nedreptate dacă aș nominaliza pe cineva în mod special. Fiecare dintre sutele de colegi cu care am avut onoarea sa împart același vestiar are un loc aparte în lotul sufletului meu și cu siguranță cu toții ar avea ocazia de a fi în primul 11 la un moment dat.
Dănuț Florescu: Istoria o să te rețină ca primul marcator oficial al tinerei echipe LSS Voința Sibiu? Îți mai aduci aminte toată faza? Ce ai simțit atunci?
Lucian Marcu: După un retur de campionat 2012-2013, imediat după înființarea echipei, în care am jucat fără puncte, iar jocurile erau mai mult unele amicale, urma să începem un nou campionat, de data asta unul oficial. În primele două etape n-am reușit sa înscriem și urma cea de-a treia, o deplasare lungă la Curciu.
Îmi amintesc că a fost un șut al unui coechipier, respins în lateral de portarul advers, iar eu am urmărit mingea și am șutat cu sete la colțul lung. Gol!
Fără ezitare, am plecat direct spre galerie, urcându-mă pe gard pentru a împărți bucuria alături de toți cei care ne-au susținut necondiționat atunci, ca și acum de altfel. Era felul meu în care puteam să le mulțumesc.
Dănuț Florescu: Cu toții suntem de acord că puteam face mai mult în anumite situații. Dar, la modul realist, puteai face mai mult în carieră?
Lucian Marcu: Chiar nu știu ce sa zic. Posibil. Probabil nu a depins totul de mine. Cert este că nu am timp pentru niciun fel de regret și sunt mulțumit de felul în care am abordat trecutul, mă bucur de fotbal și de fiecare clipă petrecută în prezent, privind cu speranță spre viitor. Încă o dată, îi mulțumesc bunului Dumnezeu pentru că sunt sănătos, atât eu, cât și familia.
”Știind că eu am ceva ani de fotbal în spate, mi-a propus să vin la un trial organizat. Totul a început datorită lui Sergiu Rizea.”
Dănuț Florescu: E o poveste frumoasă de prietenie între tine și Sergiu Rizea. De dragul lui Sergiu, hai să o spunem.
Lucian Marcu: Într-adevăr, chiar este o poveste de prietenie. Ne cunoaștem încă din școala generală, din clasa întâi, de mai bine de 30 ani. Eu și Sergiu eram colegi de clasă, vecini de cartier, dar și foarte buni prieteni.
Îmi aduc aminte momentele frumoase petrecute împreună. Îi cunoșteam părinții, mergeam împreună cu el la pescuit, ne jucam impreună. Sunt multe de spus despre clipele de bucurie petrecute împreună, dar în același timp, mă întristează când răsfoiesc printre amintiri.
De el mă leagă și faptul că eu sunt acum la Voința. Atunci când am revenit în Sibiu, în 2012, am mers împreună cu Sergiu în galeria Voinței, la meciul din liga 2-a contra celor de la Alro Slatina. Deja în rândul suporterilor se știa că echipa urma să se desființeze și plutea în aer o atmosferă apăsatoare. Sergiu îmi zice la un moment dat „Man, este gata, se desființează!”, apoi îmi spune ce proiect au ei, suporterii: „Man, o să facem ceea ce nu a mai făcut nimeni până acum, o echipă a noastră,a suporterilor”. Știind că eu am ceva ani de fotbal în spate, mi-a propus să vin la un trial organizat. Totul a început datorită lui Sergiu Rizea.
Dănuț Florescu: Ce simți acum, când el nu mai e?
Lucian Marcu: Acum, când el nu mai e, simt un gol imens, dar totodată știu că de acolo de sus ne vegheză și ne dă putere neîncetat pentru a continua și pentru a duce echipa noastră acolo unde își dorea. Îmi place să cred că Sergiu trăiește prin noi.
Dănuț Florescu: Ce simți când ești dincolo de tușă în timpul meciurilor?
Lucian Marcu: Simt o emoție mult mai puternică. Îmi doresc să îmi fac treaba cât de bine pot, echipa să fie pregătită așa cum mi-aș fi dorit și eu să fiu, iar prin jocul lor îmi trăiesc momentele de glorie pe care eu nu le-am avut sau nu le credeam realizabile vreodată.
”Voi fi alături de echipă și alături de suporterii care ne susțin necondiționat. Voi încerca să le dau din „foamea” mea și le voi reaminti ce înseamnă să te dedici întru totul atunci când lumea, fie ea multă sau puțină, îți scandează numele.”
Dănuț Florescu: Ce urmează pentru Luci Marcu în viitor.
Lucian Marcu: Pentru Luci urmează provocări noi, posibil uși noi pe care le va deschide. Sper ca anul 2024 să ne întâmpine cu multe oportunități, atât pe mine, cât și pe echipa Voința Sibiu.
Îmi doresc să le arătăm tuturor că Voința poate fi o echipă mare, cu potențial și merită să ocupe în viitorul apropiat un loc de cinste lângă alte echipe mari.
Voi fi alături de echipă și alături de suporterii care ne susțin necondiționat. Voi încerca să le dau din „foamea” mea și le voi reaminti ce înseamnă să te dedici întru totul atunci când lumea, fie ea multă sau puțină, îți scandează numele.
Pe plan personal, nu știu ce-mi va rezerva viitorul. Știu că am voință să răzbat momentele grele. Nu spun că nu mi-aș dori să fie totul numai lapte și miere, dar știu că astfel de rețete sunt întâlnite doar în cărți. Promit să rămân același om simplu, lipsit de orgolii și mereu pregătit să ofere mâna lui de ajutor atunci când cineva are nevoie.
Mă bucur că mi-ați dat ocazia să arăt că munca, simplitatea, dăruirea și continua determinare pot fi răsplătite !
Vă urez tuturor sarbători fericite alături de familie și un an nou plin de împliniri!
