Daniel Natea, campion European și mondial la Sambo și Judo, a fost invitatul nostru la ediția din această săptămână a emisiunii radio Arena Sporturilor, prezentată de Casian Șoneriu și Dănuț Florescu. Vă prezentăm un rezumat al emisiunii alături de înregistrarea integrală a prezenței lui Daniel Natea în studiul City FM.
Arena Sporturilor este în fiecare marți, de la 17:30 la 18:30, LIVE pe city-fm.ro sau la radio pe 98,3 FM.
Cum a ajuns la judo
”A fost ceva întâmplător. Mergeam cu mama mea pe stradă și m-a văzut domn profesor Ionel Chioreanu, m-a întrebat direct dacă vreau să merg la judo. Aveam 7 ani, am zis că nu știu, o să încerc. Am fost la 2-3 antrenamente, a venit apoi vara pe care am petrecut-o la bunici, ca toți copiii, dar am revenit din toamnă și până azi am rămas acolo.”
”La canotaj aș fi scufundat barca”
Povestind despre modul în care profesorii și antrenorii făceau selecții în școli în urmă cu 20 de ani, Daniel Natea a povestit cu umor despre cum ar fi putut ajunge la canotaj: ”Au vrut să mă ia și la canotaj, aveam o anvergură foarte mare, ziceau că o să fiu bun. Probabil nu se gândeau că voi ajunge la greutatea pe care o am acum, ca să răstorn barca. ”- Din două vâsle terminai cursa (Dănuț Florescu). ”- Pe sub apă, eram submarin”
Despre neparticiparea la Olimpiada de la Paris
”Nu știu cu ce să încep, e un moment trist în viața mea. În 2016 am reușit să ajung la Olimpiadă, din păcate m-am oprit în optimi, apoi am revenit în România, mi-am pus toată ambiția să mă calific la Tokyo, dar după un an jumătate, aproape doi, cei de la INMS (Institutul Național de Medicină Sportivă) au sesizat că aș avea o problemă la inimă. E vorba de pereții mai groși ai inimii care nu reprezintă o problemă în sportul de performanță, se numește cord de atlet. Sunt congrese în Washington, Londra, în toată lumea unde atestă că inima unui sportiv de performanță e automat mai mare și mai groasă decât a unui om care stă la birou. Cei de la București au pus ”problema” mea pe ”hârtii” și, din cauza acestor hârtii, trei luni am fost lăsat particip, șase luni nu m-au mai lăsat, trei luni iar m-au lăsat… o ecuație pe care nu o înțelege nimeni. Am ratat astfel Olimpiada de la Tokyo, pe cea de la Paris, ca să mă sune acum două luni o doamnă doctor de la acest centru, să îi dau acordul, să-mi folosească toată documentația de analize. Vor să facă un fel de documentar, prin care să înțeleagă care e cu adevărat problema. Pentru că nu poate înțelege cum șase luni sunt bine, trei luni nu… Sunt unicul caz din România de așa ceva. În 2016 era aceeași situația, dar în România legile se schimbă peste noapte și ai voie sau nu mai ai voie să faci anumite chestii. În toată Europa ai voie să mergi pe proprie răspundere, în America probabil jumătate fac sport de performanță pe proprie răspundere. În toată Europa e posibil, în România nu mai este.”
Ce urmează pentru următoare Olimpiadă?
”Sper din tot sufletul să se găsească o cale de mijloc, să mă lase să mă calific la Olimpiadă. Pentru mine e ultimul tren, am 32 de ani acum, la următoarea Olimpiadă aș avea 36, nu e o vârsta mare la categoria mea, dar nu ține de mine.”
Despre atmosfera de la Olimpiadă
”Am fost în 2016 acolo, e o competiție… sunt niște trăiri pe care nu poți să ți le închipui sau să le trăiești la nicio altă competiție. Satul olimpic, unde sunt cei mai buni sportivi din lume… mă întâlneam foarte des cu americanca Simone Biles, gândește-te că ea are 1,40 m și eu am 2,04 m, țin minte și acum cum se uita în sus la mine, și începea să râdă. Sunt cei mai buni sportivi din lume, toți mănâncă la aceeași masă, se plimbă pe aceleași străzi, nu există rivalități între ei, nu există răutăți. E total diferit față de Naționale, Europene, Balcaniade, Mondiale. E ceva unic.”
”Mă antrenez singur”
”Din 2018 sunt propriul meu antrenor, de atunci mă antrenez singur. Am antrenor de lot, nu pot să zic că nu am. Cu el păstrez legătura și îmi spune ce să mai fac, dar în proporție de 80-90% mă antrenez singur. Nu e o alegere personală, dar eu mă bucur că pot să pun în practică tot ce știu și am învățat și mă bucur că din 2018 am fost pe podium la europene și mondiale.”
Despre apropierea copiilor de Judo:
”Îți trebuie un pic de nebunie. Deja când crești, începi să conștientizezi ce ai de făcut cu exactitate. Ce pot să spun este că această nebunie predomină la copiii din zona rurală, fiind mult mai activi și mai hotărâți. Eu vă diferența între cei de aici (n.red.-din oraș), care sunt crescuți în puf și cei care sunt lăsați în stradă de la cinci ani, cu vaca, cu calul, care sunt mult mai hotărâți. Acum avem cu toții acces la internet, ce avem noi aici au și ei acolo. Dar, probabil, creșterea lor fiind alta, au o nebunie a lor, fac ce le zice domn’ profesor și nu se fură pe ei.”
Despre copiii din mediul urban care vin la judo:
”Parcă le place să ocolească un pic, să fenteze. La antrenament îi aduc părinții cu forța și după ce nu mai sunt părinții încearcă să găsească tot felul de tertipuri să fenteze antrenamentele. Eu am văzut treaba asta la mai mulți copii și de asta îmi permit să spun.”
O zi din viața lui Daniel Natea
”Viața mea e între două antrenamente, familie, iar în majoritatea week-endurilor sunt plecat la competiții. De obicei, dimineața fac forță cu băieții mei de performanță, după masă avem antrenament de judo și sambo, în fiecare zi, inclusiv sâmbăta. Antrenamente și iar antrenamente, pentru că altfel nu poți da înainte. Despre vârful de formă: Nu tot timpul poți să fii în vârf de formă, exact despre asta se poate vorbi și la sportivii de la olimpiadă. Unii au avut vârful de formă acum două luni, nu tot timpul îți iese cum vrei tu, acest vârf trebuie calculat. Deci contează foarte mult pentru sportivi.”
Despre pregătirea de la Piatra Arsă:
”Am fost o lună în pregătire. E foarte greu să te antrenezi la 2200 de metri. În primele trei zile se face doar adaptare, nu poți să mergi să zici că rupi totul din prima zi, pentru că a doua zi ești chiar tu rupt. Cabana este în mijlocul pustietății, cu cel mai apropiat magazin la 20 de kilometri, te mai ferești de ursuleț (râde).”
