În perioada 16-17 martie, Clubul Sportiv Municipal din Sibiu a reprezentat orașul nostru la Campionatul Național de Sambo. A fost o competiție dedicată juniorilor și seniorilor. Evenimentul s-a desfasurat la Bucuresti și a reunit la start pe cei mai buni sportivi din țară, informează CSM Sibiu printr-un comunicat transmis de Georgian Fulda.
Rezultatele componenților din Sibiu au fost excelente, ei cucerind 8 medalii pe tatami. La seniori, David Talpos, cel mai bun luptător din concurs, s-a întors cu medalia de aur. Cătălin Marian și Alexandru Jenariu au ajuns fiecare în ultimul act al competiției, dar fiecăruia i-a revenit medalia de argint. Alexandru Ghinea, Ana Ghiță, Darius Scheau și Iulian Ignat au ocupat ultima treaptă a podiumului de premiere, ei obținând medalia de bronz.
Pentru Ana Ghiță, competiția nu s-a încheiat aici după locul 2 la categoria mai mare a seniorilor, junioara noastră câștigând aurul probei de juniori. Ea a fost performera Sibiului.
Valean Constantin Purece, Daniel Natea și Ovidiu Ionaș sunt antrenorii care s-au ocupat de pregatirea sportivilor medaliați și au un merit important în reușita lor, iar directorul CSM Sibiu, Darius Mara, a fost cel ce le-a acordat sprijinul și pentru acest concurs.
Pentru CSM Sibiu este încă un an în care reprezentanții săi obțin medalii de toate culorile la competiția numărul I în Sambo din Romania. „A fost o competiție destul de strânsă și cu sportivi valoroși la start. Suntem foarte mulțumiți de acest rezultat. Vrem sa aducem cât mai multe medalii în țară pentru orașul nostru și să reprezentăm cu cinste Sibiul în afară„, a declarat Elena Constantin, fosta campioana națională de judo și sambo în trecut, ce a reprezentat Sibiul și în acest an ca arbitru în competiție.
Campionatul Național de seniori și juniori a fost primul concurs al anului pentru ei. A fost și o ocazie bună pentru sportivi de a afla la ce nivel competițional sunt în acest moment, mai ales că în urmatoarele 2 luni vor avea parte de 2 întreceri mari pe plan internațional: Cupa Mondială din Armenia (luna aprilie) și Campionatul European de seniori (luna mai).
sursă: comunicat Georgian Fulea