Material de Dănuț Florescu și Adrian Brătoiu (video).
După ce data trecută am povestit cu Andu Hanea, cel care sponsorizează și coordonează tot ce se întâmplă la CSU Andu Sibiu, am vrut să începem să îi cunoaștem pe cei care le fac copiilor cunoștință cu baschetul în sala de la marginea orașului. Primul la catalog: Alexandru Rubint. Sau Sandu, pentru cei care l-au întâlnit în cei peste douăzeci de ani de carieră în baschetul juvenil.
La doar 26 de ani a ales să lase bătutul mingii de baschet la seniori și să se apuce de predat sportul atât de iubit în Sibiu, după ce în 1999 a fost unul dintre magnificii care au luat cel de-al doilea titlu (și ultimul, deocamdată) din istoria lui CSU Sibiu. L-am găsit „la birou”, cu fluierul de gât și de-alungul acestui interviu ne-am dat seama că are o obsesie: MUNCA!
Sportul Sibian- Sandu, hai să o luăm tare: cu ce te poți lăuda ca antrenor?
Alexandru Rubint- Cu vreo douăzeci și ceva de ani de carieră. Ca rezultate, am câteva turnee finale, câțiva jucători care au ajuns să joace și în Liga Națională, pe care am să-i și numesc: Radu Vrâncean, Dragoș Axinte, Cristian Cerbu, Rareș Popa, etc. Cam pe toți i-am avut de la 7-8 ani.
Sportul Sibian- Cât de greu sau ușor este pentru tine să dai în mintea copiilor?
Alexandru Rubint – Dacă faci lucrul acesta cu plăcere, e clar că nu e greu. Îmi place și de-asta am ales și această carieră. După ce am terminat ca jucător, m-am decis să mă fac antrenor tocmai pentru că îmi plăcea să lucrez și am vrut să continuu în domeniul baschetului, implicit să lucrez și cu copii.
„Uneori sunt nemulțumiri, mai mult sau mai puțin justificate, dar răspunsul este în muncă. „
Sportul Sibian- Îți propun să facem un joc de rol. Eu sunt părintele unui puști talentat și vin la tine: „Domnule Sandu Rubint, copilul meu e foarte talentat. De ce să îl dau la dvs. ?”
Alexandru Rubint- Nu pot să mă laud singur (n.r.- râde). Ce vă pot recomanda este să căutați referințe în oraș despre diverși antrenori și dacă ce primiți referitor la mine e ok, atunci eu vă aștept.
Sportul Sibian-E clar că trebuie să mă apuc să caut. Hai să zicem că a mai trecut ceva vreme, eu cred că am un copil talentat, dar el nu prea joacă în echipa ta. Cum gestionezi o astfel de situație?
Alexandru Rubint- Sigur, uneori sunt nemulțumiri, mai mult sau mai puțin justificate, dar răspunsul este în muncă. Poate e un răspuns un pic plat, dar alt drum nu există. Nimeni nu a inventat alt drum, decât antrenamentele. Dacă vrei să reușești în sport, atunci trebuie să te antrenezi, trebuie să sacrifici o parte dintre activitățile pe care la au alți copii, plus că și școala ocupă cea mai mare parte din timp. Revenind la „cazul” dat: orice antrenor își dorește copii buni. Dacă vreodată unui antrenor i se pare că acel copil nu e la nivelul așteptat de el, prin muncă acel copil poate dovedi că își merită rolul în echipă.
-Sportul Sibian- Cred că pe mulți oameni i-ar interesa cum ai ajuns să colaborezi cu CSU Andu Sibiu și cum e atmosfera de aici.
Alexandru Rubint- La mine trecerea a fost relativ naturală, fiind jucător la CSU Sibiu. Atunci când m-am decis să renunț la cariera de jucător, am văzut o continuare bună în cariera de antrenor. Un an a fost în paralel (n.r.-cu cariera de jucător), pentru a testa dacă îmi place, iar după aceea a devenit noua mea carieră. Din punct de vedere al atmosferei, de când Andu Hanea a preluat grupele de copii și juniori de la CSU Sibiu, ne-am dezvoltat mult. Inițial eram trei antrenori și acum cred că suntem zece. Clubul s-a dezvoltat mult ca număr de copii, grupe, echipe participante în campionat, dar și ca număr de antrenori. Eu zic că atmosfera e bună.
„Pentru tine ca junior venit de la un antrenament pe zi este greu să te lupți cu seniorii care au în spate ani de zile un antrenament sau două antrenamente pe zi.„
Sportul Sibian- Cum va arăta vara pentru tine și echipele tale?
Alexandru Rubint- Avem o vară încărcată, ca de obicei. Acum facem antrenamente, nu am întrerupt activitatea absolut deloc. După ce am terminat campionatul la U13, a fost Costineștiul, cu baby baschet și minibaschet, iar acum ne-am întors la antrenamente. În întâi august vom pleca la un turneu în Finlanda, iar după aceea, la finalul lunii august, avem un camp (n.r.-tabără) în Serbia, la care participăm de ceva ani. Deci, vara e relativ plină și pentru mine și pentru copii.
Sportul Sibian- Mi-ai enumerat mai devreme niște nume ale unor jucători pe care i-ai antrenat și au ajuns în Liga Națională. Din păcate, aceștia au stat mai mult pe bancă. De ce crezi că jucătorii noștri tineri nu reușesc mai mult?
Alexandru Rubint- Le e foarte greu să reușească la seniori și sunt mai multe motive. Primul ar fi reprezentat de faptul că școala românească de baschet nu este una de nivel mondial. Al doilea ar fi acela că este o diferență foarte mare între juniorat și seniori. Când termini junioratul, pe la 18 ani, pasul este foarte greu, mai ales că toate echipele au jucători străini, iar pentru tine ca junior venit de la un antrenament pe zi este greu să te lupți cu seniorii care au în spate ani de zile un antrenament sau două antrenamente pe zi. Până la urmă, ar trebui muncit mai mult.
„Pe lângă faptul că e deosebit să câștigi un campionat național, am satisfacția că am pus și eu un pic umărul.„
Sportul Sibian- OK, diagnosticul l-am pus, știm ce nu funcționează. Dar putem să schimbăm ceva?
Alexandru Rubint- Nu e ușor, încă o dată o spun, dar trebuie voință mare. În același timp, pentru reușita unui sportiv e nevoie de un antrenor implicat, de părinți care să susțină foarte pozitiv activitatea copilului, dar și de un copil care chiar să își dorească. Am întâlnit în cariera mea părinți și copii care spuneau „vrem, vrem!”, dar mai mult spuneau decât puneau în practică.
Sportul Sibian- Îți propun să rămânem cu o amintire plăcută, mai ales pentru fanii CSU Sibiu care ne urmăresc. Suntem în anul 1999. CSU lua titlul, iar tu erai unul dintre cei care punea mâna pe trofeu, în primul tău an la echipă. Zi-mi primul lucru care îți vine în minte.
Alexandru Rubint- Îmi aduc aminte că am făcut ùn meci bun în semifinale. Am jucat cu SOCED atunci, iar în primul meci al semifinalei, la ei acasă, am jucat binișor -m-a ajutat și echipa- și am simțit că am pus și eu umărul la titlu în acel an. Pe lângă faptul că e deosebit să câștigi un campionat național, am satisfacția că am pus și eu un pic umărul.
Sportul Sibian- Și mă gândesc că a contat mult și mâna antrenorului.
Alexandru Rubint- Normal, mai ales că eu l-am avut antrenor pe Mircea Vulc toată cariera mea, încă de la juniori, iar fiecare antrenor își pune amprenta, mă mult sau mai puțin, pe jocul celor pe care îi antrenează.
Data viitoare ne revedem tot pe parchet, unde vom discuta despre baschetului juvenil feminin, despre cum erau și sunt privite fetele care practică acest sport, dar și despre ce simt copiii atunci când merg la meciurile celor de la CSU Sibiu. Invitată ne va fi Mădălina Geleriu, antrenor atât la grupe de fete, cât și de băieți, la CSU Andu Juniori.
