Unul dintre membrii echipei Sportul Sibian, Teodor Drăghici, a reușit să ajungă la una dintre cele mai importante partide din fotbalul românesc din ultimii 20 de ani și să ne transmită impresiile sale cu privire la meci și evenimentele întâmplate înainte și după partidă.
1.Organizare deficitară a jandarmeriei
Ajuns acolo cu aproximativ 25 de minute înainte de startul partidei, am fost nevoit să ocolesc stadionul în întreaga lui circumferință pentru a ajunge la poarta unde aveam bilet, deoarece trebuiau introduși în stadion fanii celor de la Lyon. Aceștia au fost introduși complet abia cu 5 minute înainte să înceapă meciul, moment în care o mulțime serioasă de suporteri ai FCSB s-a strâns în spatele gardurilor de jandarmerie, aproape de a rata startul partidei. Singurul răspuns al jandarmilor la nemulțumirile oamenilor a fost: „Nu avem ce să facem, nu e vina noastră.”
2. Prea mult pentru Baba
Fostul jucător de la Sibiu a fost introdus din primul minut în această partidă, deoarece Vlad Chiricheș jucase aproape 90 de minute cu Rapid, iar uzura fizică era prea mare pentru acesta. Baba a părut, la fiecare atingere de balon, copleșit de miza partidei, iar în câteva momente și-a arătat și unele limite. De înțeles, când în fața ta întâlnești o linie de mijloc cu Nemanja Matic și Corentin Tolisso.
3. Atmosfera de meci european
53.028 de spectatori a numărat partida de aseară, record pentru o echipă românească în acest sezon. O cifră impresionantă, care a creat și o atmosferă foarte bună pe parcursul jocului, cântând tot stadionul, de la tonul dat de Peluza Nord până la cei din Tribuna 1, de lângă Masa Presei. O atmosferă electrizantă, care sigur i-a impulsionat pe roș-albaștri și a pus o presiune suplimentară pe cei de la Lyon. În momentul în care a marcat Băluță, stadionul a devenit un adevărat vacarm, iar nivelul de adrenalină era la cote maxime.

4. Cealaltă latură a atmosferei frumoase
Ce nu mi-a plăcut, în schimb, a fost faptul că imediat după ce Lyon a marcat golul de 3-1, o parte importantă dintre oamenii prezenți s-au ridicat și au început să plece. La anunțul minutelor de prelungire, zone importante ale stadionului aveau deja scaune goale. Ok, e frustrant și de înțeles să fie așa, dar nu știi când te mai întâlnești cu un astfel de meci în următorii ani ca să nu mai rămâi încă 5-10 minute până la fluierul arbitrului și pentru a-i felicita pe băieți pentru performanța lor remarcabilă.
5. Risto Radunovic
Încă un meci ca titular la FCSB, încă o prestație în care muntenegreanul a fost ceas și unul dintre cei mai buni de pe teren. E o adevărată enigmă de unde știe acest băiat fotbalul la maturitatea și inteligența la care îl practică el, mai ales că, dacă ne uităm pe CV-ul său, în afara de FCSB, el are trecut doar Astra și Budućnost din Muntenegru. Centrare excelentă la ocazia rarisimă a lui Edjouma și ajuns la finalizare în minutul 60 din poziție de decar, „haină” îmbrăcată des de acesta în ultimele meciuri.
6.Vizită specială de la Tălmaciu și Tălmăcel
Un grup de 12 ciobani de la Tălmaciu și Tălmăcel, îmbrăcați în cojoace specifice, și-au făcut prezența pe Arena Națională cu un banner uriaș pe care scria: „Astăzi am venit la voi, mâine vă poftim la noi.” Aceștia s-au aliniat la atmosfera partidei pe toată durata jocului, cântând și sărind alături de ceilalți spectatori. Salutăm inițiativa acestora, care ne arată încă o dată câte lucruri frumoase poate produce acest fenomen: fotbalul.

7. Lyon, încântătoare; Deși au fost multe momente ale jocului controlate de FCSB, calitatea pe care o propunea Olympique Lyon de la mijloc în sus era absolut copleșitoare. De la Mikaudatze, unul din golgheterii Euro 2024, până la Ryan Cherki, care la fiecare atingere de minge făcea poezie cu balonul, clasa lui Lyon a fost net superioară, poate chiar și peste cea a lui Manchester United, dacă e să ne referim strict la ce propuneau individual jucătorii. De văzut cât îl mai prinde scaunul pe Fonseca, după suspendarea uluitoare de 9 luni.