Eu l-am cunoscut pe Lucescu înainte să îl cunosc pe Lucescu. Tatăl meu avea în biblioteca sa un excelent album foto dedicat aventurii echipei României la Mondialul din Mexico `70. Așa am descoperit eu de fapt fotbalul, cu povestea de la Guadalajara. În fruntea argonauților noștri era căpitanul Mircea Lucescu. Miraculosul egal de pe Wembley, victoria în fața lui Eusebio și calificarea la Mondiale, formarea primei echipe de poveste a României, lupta extraordinară cu englezii campioni mondiali, victoria în fața viitoarei campioane europene, Cehoslovacia dar mai ales meciul de 3-2 cu Brazilia.
Meciul acela este unul dintre cele mai frumoase povești ale noastre. Am jucat cu cea considerată drept cea mai mare națională a tuturor timpurilor. Lucescu era centurionul român. Așa l-am descoperit pe Lucescu. Omul care a condus naționala în toată această epopee.
Pe antrenorul Lucescu l-am luat în seamă după Revoluție. În Comunism nici fotbalul nu avea chip. Un român în Italia, campionatul cel mai valoros al anilor 90. Antrena echipe mici dar ce român mai rezistase în acel Campionat. Lăcătuș fugitiv, Petrescu și Răducioiu prea puțin. El construia imaginea unui profesionist dintr-o țară care nu cunoștea sensul acestui cuvânt. El a educat anduranța românilor în acel campionat.
Nu îmi place să spun că cineva este cel mai mare….nu cred în acest apelativ absolut. Este subiectiv, este limitativ, este mediocru. Pot spune în schimb, cu toată obiectivitatea mea și a noastră, că Mircea Lucescu este unul dintre zeii Olimpului fotbalului românesc, una din personalitățile absolute și reprezentative ale acestui sport.
Căpitan al naționalei, mijlocaș de elită, creator de echipe, Corvinul, Brescia, Rapid, Besiktas, Shaktar, Turcia și România, creator de jucători, Andone, Hagi, Răducioiu, Simeone, Pirlo, Bratu, Sergen, Mkhitaryan și mulți alții, creator de sisteme, un teoretician și practician în același timp. Un om permanent cu un pas înaintea vremurilor în care a trăit.
Mircea Lucescu este pentru mine imaginea a ceea ce putea fi normal în lumea gri a comunismului românesc, este imaginea noului român, modern și occidental, este imaginea unui om complet. Mircea Lucescu este pentru mine copilărie și adolescență. Nu existam în 1970 dar tatăl meu, dinamovist și indrăgostit de Lucescu, Dinu și Dumitrache mi l-a descoperit pe marele om.
Trebuie să mai adaug ceva, dar cuvintele astăzi sunt prea mici. Nu îi facem statuie deși merită, dar noi românii trebuie să învățăm să ne prețium pe cei puțini care ne inspiră, care ne învață și care ne duc mai departe ca țară și cultură.
Mircea Lucescu citea. Mircea Lucescu descoperea, Mircea Lucescu studia, Mircea Lucescu scria, Mircea Lucescu era un intelectual. Dar mai ales a sculptat. A sculptat oameni, a sculptat vieți, a sculptat povești și istorie.
o opinie a lui Răzvan C. POP
sursă imagine: Facebook – Dinamo Bucureşti
