După încheierea și-a ultimei etape din turneul „Toți pentru unul”, antrenorii și juniorii clubului Tigrii Team pun fotbalul pe pauză, toată lumea având vacanță până pe data de 7 iulie. Academia Hagi, Poli Timișoara, UTA Arad, FC Argeș, dar și alte echipe din județul Sibiu, au fost din nou oaspeții de seamă ai tigrilor. Concluzia celor de acolo: trei weekend-uri pline, 800 de copii, 56 de cluburi și peste 3000 de spectatori, au fost rețeta perfectă pentru dezvoltarea fotbalului, în al cincilea an de existență al acestui club.
Una peste alta, în buza vacanței, toată lumea care se ocupă de viața clubului ce își are casa pe Stadionul CFR s-a declarat mulțumită pentru că principalele obiective au fost atinse:
Aș sublinia următoarele obiective ca atinse cu brio: bucuria jocului și dezvoltarea individuală și colectivă ale copiilor au fost promovate la fiecare antrenament, copiii au participat in competițiile oficiale organizate de catre AJF Sibiu sau alte turnee amicale, fiecare copil, în funcție de dezvoltarea sportivă sau momentul în care a început fotbalul a participat la meciuri oficiale sau amicale, antrenorii și colectivul de conducere al Tigrilor și-a continuat procesul de învățare continuă, participând la evenimente si cursuri organizate de catre Federația Română de Fotbal sau alte foruri afiliate.”, ne-a declarat Ciprian Iliescu, directorul sportiv al Tigrilor.
La final, le-am cerut celor de acolo să ne spună care sunt planurile lor după vacanță, dar și ce le recomandă juniorilor să facă în această perioadă de pauză:
În pauza competițională, le recomandăm copiilor să se bucure de vacanță, să se odihnească, să se hidrateze bine, pentru că, după 7 iulie, când ne vom întoarce, îi vor astepta surprize plăcute.
Dupa întoarcerea din vacanță, avem pregătite și câteva modificări, astfel încât procesul de dezvoltare organică al clubului nostru să continue într-un mod echilibrat și sanatos.
Vacanță plăcută tuturor și vă așteptăm cu drag și multă voie bună din 7 iulie!”