După ani de zile în care rezultatele fotbalistice ale Agnitei au tins spre zero, echipa luptându-se mai mereu în subsolul Ligii a IV-a, situația s-a schimbat radical. Sezonul trecut, AFC Agnita a uimit prima dată după ce a ținut în șah Interul în meciul direct, apoi prin parcursul foarte bun încununat cu locul 2 la final competiției, cu 10 puncte avans peste locurile 3 și 4, Bradu și Voința.
AFC Agnita surprinde mai mult în acest an și anunță direct, prin președintele Claudiu Zedler, că unicul obiectiv va fi promovarea în Liga a III-a. Un eșalon în care IMIX Agnita a mai fost în anii ’80.
Întrebat de Sportul Sibian cum a decurs pregătirea de vară și care este obiectivul echipei în noul sezon, Claudiu Zedler nu a ezitat:
Am avut o vară plină de muncă, cu antrenamente intense și câteva meciuri amicale care ne-au ajutat să consolidăm relațiile de joc. Transferurile făcute în această perioadă sunt gândite să aducă un plus de valoare și experiență echipei, iar integrarea băieților noi decurge bine. Atmosfera este una pozitivă, de grup unit și motivat.
Obiectivul nostru este unul clar: promovarea în Liga a 3-a. Știm că drumul nu va fi ușor, dar avem încredere în echipă, în staff și în toți cei care ne susțin. Vom lupta etapă de etapă pentru a ne atinge ținta și pentru a oferi suporterilor motive de bucurie.
AFC Agnita joacă primul meci în noul sezon pe teren propriu cu Quantum/Quantic Arsenal Sibiu, partidă în desfășurare. La pauză, gazdele conduc cu 2-0 prin golurile lui Darius Grigore și Sebastian Bîrsan, doi debutanți în echipa Agnitei.
Sosiri la echipă în această vară: Bîrsan Sebastian, Birtalan Alpar, Fising Laurențiu, Grigore Darius (Gore), Țota Cristian, Bucur Sergiu, Haiser Robert, Damian Flavius, Tenghea Cristi, Lucaveschi Raul, Bozan Flavius și Simion Ionuț.