Etapa cu numărul cinci a ligii a treia a adus rezultate satisfăcătoare pentru echipele județului Sibiu. La scurtă distanță după meciurile etapei a treia, desfășurate weekendul trecut, ACS Mediaș și Inter Stars Sibiu au avut de trecut de încă o pereche de meciuri.
La Sibiu, pe „Municipal” echipa antrenată de Călin Moldovan a înfruntat echipa din Fărcășești, Vulturii, trupă ce se afla pe locul secund al seriei. Oaspeții, cei care au dominat prima parte a jocului, au marcat în minutul 21, prin Luis Scurtu, cel care a reluat din plonjon o centrare venită în careul mic. Gorjenii au mai avut ocazii, înainte și după gol, dar portarul Toderean a fost eroul gazdelor. De partea cealaltă, Bârză și Bărculeț au semnat încercările de egalare ale gazdelor.
După pauză, sibienii au schimbat cursul jocului, iar ocaziile lui Niță și Rotar au anunțat golul lui Paul Mercioiu, din minutul 70, venit în urma unui șut din careu. Este al patrulea gol al atacantului de 22 de ani, acesta marcând jumătate din golurile echipei sale. Până la final, ambele echipe au mai avut câte o ocazie uriașă, dar tabela a rămas neschimbată. În prelungiri, marcatorul golului, Scurtu, a încasat și al doilea galben fiind eliminat.
În urma acestei etape, Inter Stars a acumulat opt puncte în clasament, rămânând pe locul al patrulea, poziție de play-off.

Lucrurile au stat și mai bine pentru ACS Mediaș, formație ce a reușit să obțină cea de-a doua victorie în această ediție de campionat, pe terenul celor de la Păușești-Otăsău. Golul lui Orlandea (38′), a fost însoțit după pauză de reușitele lui Țala (52′) și Raul Hăjmășan (74′). Gazdele au redus din diferență, în minutul 82, dar a fost prea târziu pentru o revenire. În acest moment, ACS Mediaș se află pe locul al șaselea, cu șapte puncte, apropiindu-se de zona play-off-ului.
Ambele echipe urmează să dispute vineri jocurile din etapa a șasea. Dacă Mediașul va juca acasă, de la ora 17, împotriva celor de la ARO Câmpulung Muscel, Inter Stars-ul va avea o misiune extrem de dificilă, de la aceeași oră, pe terenul liderului SCM Râmnicu Vâlcea. Vâlcenii sunt neînvinși până în acest moment, acumulând 13 puncte, cu un golaveraj de 17 goluri marcate și cinci primite.

