FC Hermannstadt a fost învinsă acasă, cu scorul de 1-0, de către CFR Cluj. Golul oaspeților a fost marcat de Biliboc, în minutul 53.
Cei aproape 2600 de spectatori de pe Stadionul Municipal din Sibiu au asistat la un meci plin de tensiune și controverse, chiar dacă ritmul său nu a fost dintre cele mai bune. Primul care a pus în pericol poarta adversă a fost Aliev, dar plonjonul lui Lazar, la colțul scurt, a fost a fost unul în gol, având în vedere că mingea trimisă de către ceferist nu a prins poarta. Mai periculos, Mujar a trimis în bară în minutul 11, o minge controlată în careu.
La poarta cealaltă, Florescu a încercat să repete golul superb din meciul contra Farului, cam din aceeași poziție, doar că de data aceasta șutul său nu a mai prins același efect, fiind reținut de portarul Popa, aflat pe mijlocul porții.
Milton Korenica a fost protagonistul următoarelor două faze periculoase, dar fără ca șuturile sale să schimbe tabela. Mai întâi, în minutul 31, acesta a ajuns la minge primul, dintre fundașii centrali ai Sibiului, depășindu-l și pe portarul Lazar, ieșit la intercepție. Totuși, intervenția lui Căpușă a deturnat mingea din drumul spre poartă. În minutul 42, același Korenica a prins un șut fantastic de la aproximativ 25 de metri, din lovitură liberă, dar bara a fost a portarului de la Hermanstadt.

În celălalt careu, Eduard Florescu a avut duelul său cu Keita, cel care i-a pus talpa de tibie. Nevăzută de arbitrul Chivulete, nici măcar de Dorinel Munteanu, cel care reclama un henț, această intervenție a fost văzută de VAR, iar centralul a dictat penalty. Deși a fost cel faultat, Florescu a încălcat regula nescrisă a fotbalului, iar pedeapsa a venit la execuție: deși plecase în stânga sa, Mihai Popa a putut să respingă mingea șutată pe centru de adversarul său. Astfel că după 45 de minute scorul era tot 0-0.
După pauză, ambii antrenori au schimbat, Jair fiind înlocuit de Dragoș Albu, iar Păun intrând în locul lui Keita. În minutul 53, băieții lui Pancu au deschis scorul, prin Lorenzo Biliboc, al cărui șut a prins un efect mai bun după ce a fost deviat de Ionuț Stoica, făcându-l să fie imparabil pentru David Lazar. După gol, „Neamțul” Munteanu a încercat să schimbe ceva rapid, așa că i-a trimis în teren pe Buș, Zargary și Neguț, scoțându-i din teren pe Afalna, Politic și Florescu. Iar după bara lui Păun, venită în minutul 62, același jucător a fost faultat în careu de Zargary, spre finalul meciului, în minutul. Korenica a avut șansa golului, dar a fost ghicit de Lazar, plecat bine în partea dreaptă, astfel că poarta dinspre Peluza Nord a fost cea cu ghinion pentru loviturile de pedeapsă.
Cum era de așteptat, finalul s-a încins după această ratare. Cele cinci minute au adus ocazii mari și multă dezamăgire pentru fanii sibieni. Mai întâi, în minutul 94, Mihai Popa a fost din nou salvator pentru echipa sa, parând lovitura de cap a lui Chorbadzhiyski și fiind la post și la șutul lui Buș, ocazii venite în urma centrării în careu a lui Neguț.

Faza cea mai discutată s-a întâmplat în ultimul minut de joc, atunci când Chivulete a dictat extrem din sigur penalty, după un duel între Synian și Ciubotaru, petrecut în careu. Siguranța centralului a fost modificată de Bogdan Dumitrache și Ovidiu Hațegan, aflați la VAR, cei care l-au făcut pe Chivulete să întoarcă faza și să anuleze cartonașul galben acordat pentru jucătorul CFR-ului, deși reluările arată că ambele mâini ale acestuia erau pe jucătorul Sibiului.
Partida s-a încheiat cu victoria CFR-ului, care urcă pe loc de play-off, în timp ce Hermannstadt rămâne cu 3 victorii și 17 puncte, la 7 puncte de Unirea Slobozia.
