După victoria de acum o săptămână, 8-4 cu Flacăra Gaz Metan Mediaș, AFC Miercurea Sibiului 2021 a devenit matematic campioană în Liga a IV-a (al doilea eșalon județean) cu 3 etape înainte de final. Echipa din cele mai vestic punct al județului a dominat întreg sezonul și se pregătește pentru Superliga Județeană.
Deși a pierdut duminică, 0-2 la Gura Râului, în cel mai recent meci disputat, AFC Miercurea Sibiului are 52 de puncte în clasament, cu 9 mai mult decât principala urmăritoare, Copșa Mică. 17 victorii, 1 remiză și 2 înfrângeri, cea mai bună apărare din serie și al doilea cel mai bun atac, momentan, reprezintă linia de clasament aproape perfectă a miercurenilor.
Președintele clubului, Raul Ciorogariu a făcut o retrospectivă a echipei sale pentru Sportul Sibian.
„Acest sezon competițional a fost unul extraordinar datorită faptului că avem un campionat foarte strâns, cu multe echipe de același nivel. Nu ne așteptam să dominăm campionatul deoarece am început cu o remiză și nu părea să fie atât de ușor.
Totuși, dupa 19 etape jucate până în prezent (n.a. declarația a fost luată înaintea jocului cu Gura Râului), am obținut doar un egal și o înfrângere. În următoarele etape ne dorim să rămânem doar cu aceste două rezultate negative, și să continuăm seria victoriilor.
Raul a mulțumit spectatorilor prezenți în acest sezon dar își dorește mai mulți fani în tribună: „Mulțumim și suporterilor care ne susțin, deși sunt într-un număr restrâns. Pe viitor, așteptăm mai mulți suporteri alături de echipă pentru promovarea fotbalului în Miercurea Sibiului”.
Raul spune că așteaptă încheierea campionatului pentru a lua în discuție înscrierea în Superliga Județeană:
„În mai putin de 3 ani, am reușit multe performanțe: câștigarea campionatului în liga a V-a, apoi promovarea in liga a IV-a (actuala Superligă) unde am avut rezultate foarte bune, iar acum, campioni în liga a IV-a, înainte cu 3 etape de finalul competiției. Deși nimeni nu ne dadea multe șanse când am înființat echipa, în toți acești ani am menținut echipa mereu în fruntea clasamentului. Așteptăm terminarea campionatului și apoi o să discutăm despre promovarea în eșalonul superior.
Toate aceste rezultate vin prin muncă, determinare și ambiție a jucătorilor. Însă, toate acestea nu ar fi fost posibile fără susținerea și încrederea antrenorului Vasile Sabău”.
Întrebat de punctul forte al echipei, Raul Ciorogariu a vorbit despre omogenitate. „Încă de la înființarea echipei am ramas aceeași băieți, lucru care a dus la formarea unei familii”.
În ultimele două meciuri, AFC Miercurea Sibiului va mai juca acasă, cu Arsenal Dârlos, sâmbătă, 30 mai, de la ora 17:00, și în deplasare, la Vulturul Poplaca, duminică, 7 iunie, de la ora 11:00.
foto: Facebook – AFC Miercurea Sibiului



