Echipa antrenată de Dumitru Solomon și-a asigurat primul loc și poziția de baraj pentru liga a treia, după o victorie categorică, cu 8-1, pe teren campioanei de anul trecut, Păltiniș Rășinari. Golurile agnițenilor au fost marcate de către Dorel Bica (2), Narcis Suciu (2), Lucian Sincelean (2), Răzvan Oana și Claudiu Morariu.
Cu o etapă înaintea finalului de campionat, AFC Agnita a obținut matematic titlul județean la fotbal și locul la barajul pentru liga a treia, după o victorie cu 8-1 pe terenul echipei din Rășinari, campioana sezonului trecut. Astfel, partida din ultima etapă, contra echipei ACS Bradu, va fi un meci fără miză pentru ambele echipe având în vedere că acestea au obținut matematic primul, respectiv cel de-al doilea loc. De remarcat este faptul că Agnita și-a adjudecat acest campionat după ce a încheiat sezonul regulat pe locul al treilea, la două puncte distanță de echipa din Bradu.

În celălalt meci al etapei, la Bradu, echipa gazdă a învins-o cu 2-0 pe Interstar. Pe lângă locul secund în Superliga județeană, echivalentul ligii a patra, băieții din Bradu urmează să dispute sâmbăta viitoare și finala Cupei României, faza pe județ, acolo unde îi vor înfrunta pe cei de la Rășinari.

La barajul pentru promovarea în al treilea eșalon, AFC Agnita o va înfrunta pe Corona Brașov, meciurile urmând să se dispute pe 20 iunie, la Agnita, respectiv 27 iunie, la Brașov.
