Runda a șaptea a Ligii a IV-a s-a încheiat duminică cu jocul de la Agnita la finalul căruia formația gazdă s-a impus categoric, cu 5-0, în fața Almei. A fost a doua victorie în acest sezon pentru echipa pregătită de Ciprian Țăruș care urcă o poziție în clasament, pe locul 10.
Până la pauză, echipa cu cea mai mică medie de vârstă din eșalonul patru, a rezistat atacurilor Agnitei. Răzvan Oană a marcat singurul gol al primei reprize în minutul 35 printr-o lovitură de cap din centrarea de pe partea dreapta a lui Ionuț Pustui.
Gazdele s-au dezlănțuit în partea secundă. De alte patru ori a fost scuturați plasa lui Gîrnod prin „dublele” lui Ionuț Polei (minutele 66 și 81) și același Răzvan Oana (minutele 57 și 89), numărul 69 al Agnitei realizând astfel hattrick-ul.
30 de suporteri străini au asistat la meci
30 de fani ai diferitelor echipe din Europa sau din România, uniți de pasiunea pentru stadioane pitorești, cu arhitectură aparte, în special din zonele rurale, acolo unde fotbalul încă se joacă din pasiune, s-au aflat duminică în tribunele stadionului din Agnita, în cadrul evenimentului „Football in heaven”. Aceștia și-au trecut trecut în „palmares” în acest week-end experiența a încă 7 stadioane din județele Alba și Sibiu.

Stadion: Orășenesc – Agnita. Spectatori: 100. Arbitru: Sergiu Toader. Asistenți: Nicolae Meteșan, Andreea Ciocănea. Observator: Florentin Preda.
Agnita: Urian – Sas, Bica, Andronic, Oltean, Pustui, Tudorache, Polei, Ținteanu, Oană, Țerbea. Rezerve: Dușuleag, Bărbos, Dobre, Dumitru, Nechita, Pintea, Vetra, Toma, Baciu. Antrenor: Ciprian Țăruș.
Alma: Gîrnod – Manea, Dordea, Marian, Luca, Hamra, Voicu, Hampu, Popovici, Gheorghiță, Vidrighin. Rezerve: Alupoaie, Fodor. Antrenor: Denis Pereanu