CSU Sibiu a fost învinsă de Bilbao Basket, 89 – 64, în a doua etapă de FIBA Europe Cup.
CSU Sibiu: Kyle Adnam, Mirel Dragoste, Pavlin Ivanov, Yordan Minchev, Rareș Uță.
Bilbao Basket: Adam Smith, Xavi Rabaseda, Alex Renfroe, Georgios Tsalmpouris, Sacha Killeya-Jones.
De un somn bun și capacitate de a învăța de la cei mai buni decât ei. Cam de asta ar avea nevoie fiecare jucător al lui CSU Sibiu după meciul împotriva celor de la Bilbao Basket. Nu că ar fi sperat cineva la mai mult de la acest meci, dar diferența de 25 de puncte e imposibil să nu lase urme printre suporteri și jucători.
Începutul bunicel, venit probabil din elanul dat de discursurile din vestiar, a fos repede stins de acțiunile echipei gazdă, cu jucători mai atletici și obișnuiți să joace mai în viteză.
Ușor, ușor, scorul scorul o lua în sus pentru ei, dar staționa pentru CSU, semn că în ofensivă mai totul funcționa pe avarii, deși apărarea băieților de pe Cibin ar fi putut primi notă de trecere.

Situația de la pauza mare era încă una decentă, gazdele conducând ”doar” la 14 puncte diferență, 46-32, dar în sfertul al treilea bascii au adus o doză de răutate în defensivă, ceea ce a făcut ca înainte de sfertul final Bilbao Basket să se uite de foarte de sus la CSU, 67-41.
Galben-albaștrii au avut parte, totuși, de un sfert patru de consolare, câștigat la un punct diferență, iar fluierul de final i-a găsit pe aceștia cu capetele plecate și cu minus 25 de puncte față de adversari: 89-64.
Antrenorul Jaume Ponsarnau i-a rulat pe parchet pe toți cei 12 jucători aflați în lot, cele mai puține minute primind Unai Barandalla, care a evoluat 6 minute și jumătate. Dincolo, Tomas Rinkevicius a apelat la 9 jucători, la odihnă rămânând Banciu și Bădițescu.
Interesant de menționat este și faptul că sibienii au avut constant doi români pe parchet, iar la un moment dat ai noștri au ales să joace chiar cu patru români plus Monyea Pratt.


Cei mai buni vulturi au fos Pavlin Ivanov (17 puncte, 4 recuperări, 2 pase decisive), respectiv Yordan Minchev (11 puncte, 8 recuperări). LA iberici, au reușit să marcheze câte 13 puncte Georgios Tsalmpouris și This de Ridder.
În următoarea rundă de FIBA Europe Cup, CSU Sibiu îi primește acasă pe polonezii de la Anwil Wloclawek, miercuri, 1 noiembrie, de la ora 19. Bilbao Basket va juca în Scoția, contra celor de la Caledonia Gladiators.