CSU Sibiu a fost învinsă cu scorul de 81-76 de către SCM Politehnica Timișoara, ajungând la un bilanț de opt succese și zece înfrângeri. Scorul pe sferturi a fost 18-27, 23-15, 27-13, respectiv 13-21. Pentru CSU Sibiu urmează două meciuri acasă, contra echipelor din Târgu-Mureș și Ploiești.
Șansele la play-off ale Sibiului s-ar fi îmbunătățit considerabil cu o victorie la Timișoara, echipă ce era la o victorie distanță de galben-albaștrii înaintea acestui meci. Iar jocul a început bine pentru băieții lui Fleșeriu, cei care după patru minute conduceau cu 13-4, provocând primul time-out la banca Polithnicii. Echipa lui Fleșeriu a beneficiat de pătrunderile frumoase ale lui MJ Randolph și Andreas Blidaru, dar și de tripla lui Pratt, coșul lui Borovnjak punând capăt acestei serii de puncte. Gazdele au încercat să revină și au reușit să se apropie la cinci puncte, 11-16, după un coș de la distanță al lui Blaj-Voinescu și două puncte marcate de către Mirel Dragoste, venite după ce pasa lui Pratt a fost interceptată de Nesbitt.

Primele zece minute au marcat tot avantajul oaspeților, chiar dacă Timișoara a beneficiat de un fault tehnic, plus posesia, în urma acestei decizii nereușind să marcheze niciun punct. Triplele lui King (2) și MJ Randolph au pus la adăpost un prim sfert bun, încheiat 18-27.
Sfertul al doilea a început tot într-o viteză superioară pentru Sibiu. După un run de 9-0 construit de Fîntînă, Stone, King și Smith, CSU Sibiu s-a distanțat la 16 puncte, cu șase minute și jumătate până la pauză mare. Băieții lui Petricevic au răspuns la fel, iar de la 26-41 au făcut ca tabela să arate 38-41. O liberă transformată de Smith a fost singura reacție a echipei lui Fleșeriu, cel care nu a reușit să găsească soluții la time-out, pentru că Robert Schipor să scuture plasa de la semidistanță, pentru un 41-42 strâns după 20 de minute.
După cinci minute trecute din sfertul al treilea, sibienii rămăseseră deja cu 13 puncte în urma adversarului, 59-46. Lucrurile au început să se precipite, aceștia începând să facă exact pe dos lucrurile bune din prima parte: Anthony Smith a pus mingea doar pe inel dintr-o poziție favorabilă, Andreas Blidaru a fost taxat cu un „antisportiv” după ce a pierdut mingea, în timp ce Anastasios Zetos a trimis pe lângă țintă o minge din spatele semicercului. Sfertul final avea să înceapă de la 68-55 pentru gazde, dar și cu Keith Stone având patru greșeli personale, spre uluirea băncii sibiene, care a protestat la multe decizii de arbitraj.

Rundă finală a început cu tripla lui King și chiar dacă Zetos și Roschnafsky au irosit copilărește două posesii, Sibiul era din nou în cărți pentru o minune, asta după ce lay-up-ul lui MJ Randolph a transformat jocul într-unul de o posesie, 73-70, cu trei minute înaintea fluierului final. Mai mult decât atât, după puțin timp, Eduard Roschnafsky a repetat scenariul din Sala Rapid, atunci când coșul său de trei puncte a schimbat echipa de la conducere și a adus victoria pentru ai săi. De data aceasta, „Edu” a făcut 75-76, iar cei aproximativ 10 suporteri sibieni aflați în Sala „Constantin Jude” își măsurau pulsul.
De data asta, însă, norocul nu a mai fost cu schemele lui Fleșeriu. După ce Nesbitt a marcat, la cealalt coș, repunerea de sub panou a lui Roschnafsky, cu două secunde rămase din atac, nu l-a mai găsit pe Smith, astfel că Vujosevic ducea scorul la 79-76. Totuși, CSU Sibiu a avut ultimul glonț de tras, având la dispoziție un atac de 19 secunde. Schema pornită din terenul advers l-a găsit pe Roschnafsky la interior, ci nu în poziție de trei puncte, iar pasa lui spre Blidaru a fost furată de Thomas, cel care a obținut două libere, pe care ulterior le-a transformat. S-a încheiat 81-76 pentru SCM Politehnica Timișoara, după un meci în care echipa lui Petricevic a tras 27 de libere, față de doar 14 primite de adversar.
De partea cealaltă, CSU Sibiu a excelat la aruncările de la interior, acolo unde a băgat în coș 63% din mingile avute, marcând 46 de puncte din zona panoului. Totuși, gazdele au recuperat mai bine și au ținut mai atent de minge, profitând de cele 13 mingi „vândute” de galben-albaștrii. Un alt punct nevralgic al acestui meci a fost arbitrajul, acolo unde cei trei arbitri au acuzat lipsa experienței, astfel că protestele băncii gazdelor, tolerate, au avut efect în ceea ce privește faulturile primite.

Cel mai bun om al lui CSU Sibiu a fost MJ Randolph, cu 18 puncte, urmat de Anthony Smith și Tavon King, cu câte 15. De partea cealaltă, omul meciului a fost Jalen Nesbitt, cu 19 puncte și 9 recuperări.
