România debutează la Campionatul European din Germania, luni, de la ora 16:00 în compania Ucrainei. Nu există un istoric foarte vast între cele două naționale. România și Ucraina s-au întâlnit pentru prima dată în 2002, iar ultimul duel a fost în 2016.
În 5 din cele 6 partide disputate până acum am avut cel puțin două goluri marcate, iar media a fost de cele mai multe ori de +4. România s-a impus de trei ori (2011, 2002 și 2003), un meci s-a terminat la egalitate în timpul regulamentar și a fost câștigat de ucrainieni la loviturile de departajare (2011), iar galben-albaștrii au triumfat în 2010 și 2016 cu 3-2 respectiv 4-3.
Partida de luni nu înseamnă doar debutul celor două naționale la această ediție de EURO ci și prima partidă oficială în care se întâlnesc în istorie. În continuare vom analiza parcursul adversarelor de luni în calificări + comparăm loturile pregătite de Edward Iordănescu și Rebrov.
ROMÂNIA
România s-a calificat la EURO 2024 după ce a câștigat grupa din care mai făceau parte Elveția, Israel, Andorra, Belarus și Kosovo. Stanciu și compania au terminat grupa fără înfrângere, bifând 6 victorii și 4 rezultate de egalitate.
După un început bun de campanie, cu victorii 2-0 și 2-1 contra Andorrei și Belarusului, naționala României a avut un ușor declin înregistrând trei rezultate de egalitate (0-0 în Kosovo, 2-2 în Elveția și 1-1 acasă cu Israel).
Pe final de campanie însă, băieții lui Iordănescu s-au mobilizat și au câștigat 4 din ultimele 5 partide. Singurul egal a fost 0-0 cu Belarus în Ungaria.
În preliminarii, România a marcat 16 goluri și a primit doar 5. Defensiva a fost principala armă a naționalei. Oameni precum Horațiu Moldovan, Burcă și Drăgușin au fost decisivi în obținerea primei poziții la finalul calificărilor.
În cele 4 partide amicale disputate înainte de startul Campionatului European, România n-a strălucit deloc. Au fost 3 rezultate de egalitate cu adversari inferiori din punct de vedere valoric (Irlanda de Nord, Bulgaria și Liechtenstein) + o înfrângere în fața Columbiei.
LOTUL DEPLASAT DE EDI IORDĂNESCU ÎN GERMANIA
PORTARI
Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 21/0), Horațiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania, 11/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0);
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 17/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 7/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 17/0), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia, 2/0), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 20/1), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia, 27/2), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 27/1), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 35/2);
MIJLOCAȘI
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 17/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 18/0), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 37/4), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 55/3), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 70/14), Adrian ȘUT (FCSB, 2/0), Darius OLARU (FCSB, 18/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 24/7), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 21/4), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 35/5), Florinel COMAN (FCSB, 15/1);
ATACANȚI
Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 11/2), George PUȘCAȘ (Bari | Italia, 42/11), Denis ALIBEC (Muaither | Qatar, 37/5), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj, 2/0).
În pragul debutului României la EURO 2024, vreau să vă împărtășesc entuziasmul și determinarea echipei noastre. Știm că fiecare dintre voi trăiește cu sufletul alături de noi aceste momente pline de emoție.Misiunea noastră, mai presus de orice obiectiv, este să aducem bucurie în inimile românilor.
Am ajuns aici prin muncă, pasiune și sacrificiu. Am pregătit totul cu energie pozitivă și responsabilitate, pentru a obține maximum din această experiență extraordinară. Fiecare jucător este pregătit, echipa este pregătită. Dacă vom reuși să ne îndeplinim visul, nu va fi o surpriză pentru mine. Iar dacă lucrurile nu vor merge cum ne dorim, responsabilitatea îmi revine în totalitate. Dar am convingerea că suntem gata de luptă!
A declarat Edward Iordănescu înainte de EURO, conform FRF.ro
Radu Drăgușin este cel mai valoros fotbalist din lotul echipei naționale. Omul lui Tottenham este cotat de Transfermarkt la 25 de milioane de Euro. În lotul echipei noastre naționale se află 19 stranieri, iar media de vârstă a lotului este de 27 de ani.
Interesant este că din punct de vedere al valorii de piață a întregului lot, România este ultima clasată la EURO cu un total de 92.13 milioane de Euro. Iordănescu a optat în mare parte pe același lot cu care a abordat calificările. De acolo lipsesc nume precum Moruțan sau Screciu (accidentați) și Ionuț Radu, în locul căruia a fost preferat Târnovanu de la FCSB.
Nicolae Stanciu este liderul echipei naționale atât la capitolul prezențe cât și la goluri. De partea cealaltă se află Racovițan, Șut și Bîrligea care au doar câte două prezențe sub tricolor.
La Europenele din 2000, România a debutat cu un egal în fața Germaniei (1-1), apoi în 2008 a fost 0-0 cu Franța, iar în 2016 am pierdut 2-1 în meciul de deschidere tot contra Franței.
UCRAINA
Ucraina a fost în grupă cu Anglia, Italia, Macedonia de Nord și Malta, iar băieții lui Rebrov s-au clasat pe locul trei la egalitate de puncte cu Italia, dar cu rezultate mai slabe în meciurile directe.
Ucrainienii au învins Malta și Macedonia de Nord în două rânduri, au remizat cu Anglia în meciul considerat pe teren propriu și au pierdut pe Wembley, iar cu Italia au înregistrat un egal și o înfrângere.
Ajunși la baraj, Mudryk și compania au înregistrat două victorii identice (scor 2-1) cu Islanda și Bosnia. În ambele partide au reușit să revină după ce au fost conduși.
În partidele amicale jucate înainte de plecarea în Germania, Ucraina a remizat cu Germania scor 0-0, a pierdut cu Polonia (3-1) și a învins-o la scor pe Moldova (4-0).
LOTUL DEPLASAT DE SERGIY REBROV ÎN GERMANIA
Portari: Bushchan (Dinamo Kiev), Trubin (Benfica), Lunin (Real Madrid);
Fundași: Matviyenko (Shakhtar), Konoplya (Shakhtar), Bondar (Shakhtar), Tymchyk (Dinamo Kiev), Mykolenko (Everton), Zabarnyi (Bournemouth), Svatok (Dnipro), Talovyerov (LASK), Mykhailichenko (Polissya Zhytomyr);
Mijlocași: Yarmolenko (Dinamo Kiev), Shaparenko (Dinamo Kiev), Brazhko (Dinamo Kiev), Stepanenko (Shakhtar), Zubkov (Shakhtar), Sudakov (Shakhtar), Zinchenko (Arsenal), Tsygankov (Girona), Mudryk (Chelsea), Malinovsky (Genoa), Sydorchuk (Westerlo);
Atacanți: Dovbyk (Girona), Yaremchuk (Valencia), Vanat (Dinamo Kiev)
„Avem o echipă foarte puternică acum, dar nu vrem să vorbim despre cuvinte mari înainte de un turneu precum EURO 2024, pentru că vin aici cele mai bune echipe din Europa. Trebuie să ne concentrăm pe turneu, pentru că ultimul EURO a fost o lecție pentru noi.
Primul meci este cel mai important, dacă joci bine, poți să câștigi încredere în tine și să mergi mai departe. Acum echipa națională a Ucrainei este completă, din punct de vedere fizic, emoțional, tactic”.
a declarat Roman Yaremchuk
Ucraina se bazează la acest turneu final pe 12 stranieri, iar media de vârstă este mai mică decât a naționalei lui Edi – 26.4. Cel mai valoros fotbalist din lot conform Transfermarkt este căpitanul echipei și omul lui Arsenal, Oleksandr Zinchenko (38 M Euro).
Per total, lotul ucrainei are o valoare de piață de 379 milioane de Euro. Pe lângă Zinchenko, Rebrov se poate baza și pe jucători precum Lunin de la Real Madrid, Mykolenko de la Everton, Tsygankov de la Girona, Mudryk de la Chelsea sau Dovbyk de la Girona, care este și golgheterul din La Liga.
Ucraina a debutat la EURO 2012 cu o victorie contra Suediei (2-1). La EURO 2016 Germania a reușit să o învingă pe Ucraina în prima partidă din grupă (2-0), iar la ultimul EURO, Ucraina a pierdut scor 3-2 contra Olandei.
Analizând loturile și forma de moment a celor două echipe, Ucraina pleacă cu prima șansă. Totuși, având în vedere că este prima partidă a grupelor, iar orice punct este vital, foarte probabil vom vedea un meci echilibrat, în care mijlocașii vor dicta jocul.
Supercomputerul Octa, atât de menționat în ultimii doi ani de statisticieni oferă României 31.5% șanse să învingă Ucraina. Dovbyk și restul trupei au 42,6% șanse la victorie, în timp ce un egal este cotat cu 25.9% șanse de reușită.
Partida dintre Ucraina și România va avea la centru o brigadă suedeză, cu Nyberg în frunte, iar arbitrul de rezervă este norvegianul Eskas
Alibec și Stanciu marcau pentru România în ultimul meci disputat contra Ucrainei (3-4 pe 29 mai 2016). Se va repeta istoria și luni de la ora 16:00? Te invităm să vedem partida dintre România și Ucraina împreună. Avem o locație pe cinste, Restaurant & Terasă Grădina, bere de calitate de la AuGustA și premii oferite de Sportul Sibian X AuGustA. De la beri AuGustA la mingi EUR 2024, desfăcătoare de bere dedicate partidelor naționale + tricouri semnate de Florin Bratu și Lucian Sănmărtean.
Citește mai multe detalii despre CAMPANIA SPORTUL SIBIAN PENTRU EURO 2024 și rezervă-ți acum masa la Grădina – 0369 454 500