CSU Sibiu și Dinamo București se vor confrunta astăzi, de la ora 17:30, într-un meci extrem de important pentru calificarea în play-off. Partida din Sala Transilvania va fi transmisă pe Digi Sport 4, Prima Sport 3 și canalul de YouTube FRB TV.
Cu cât ne apropiem de finalul sezonului regulat din Liga Națională de Baschet Masculin, cu atât calcule se întețesc, iar importanța fiecărui meci crește. Astăzi, de la ora 17:30, în Sala Transilvania, se vor întâlni două echipe în formă. Sibiul se află la un bilanț de 11 victorii și 10 eșecuri, iar ultimele trei victime ale echipei lui Fleșeriu se numesc CSM Târgu Mureș, Petrolul Ploiești și Steaua. Dincolo, Dinamo e la 14/7 în clasament, fiind neînvinsă de 7 etape.
La capitolul victoriilor pe teren propriu, vulturii au șapte succese obținute în fața propriilor fani, cei care au fost al șaselea jucător la fiecare dintre aceste reușite. Poate și de aceea, în aceste zile, pe paginile de socializare ale clubului sibian au apărut, sub diverse forme, apeluri pentru o sală plină. Din 11 deplasări, dinamoviștii s-au întors victorioși de 6 ori, astfel că trupa antrenată de lituanianul Urbonas nu se teme de terenurile străine.

Statisticile prefațează un meci strâns
Privind în paralel cele două echipe, prin prisma cifrelor, putem observa că nu apar diferențe semnificative la multe capitole. Dacă Dinamo e ceva mai bună la recuperările defensive, galben-albaștrii își iau revanșa, tot la mustață, în ceea ce privește mingile recuperate în atac. În timp ce bucureștenii marchează un pic mai multe puncte pe meci, ardelenii pierd aproape o posesie mai puțin.
Singurul capitol unde cele două combatante sunt la poli opuși este cel al liberelor. Dacă Dinamo este echipa ce bagă în coș 81.2% din încercările avute, fiind cea mai eficientă trupă la acest capitol, Sibiul este echipa cu jucătorii cei mai slabi de la linia de libere, doar 61.9% din ocaziile avute fiind transformate în puncte. Totuși, baschetbaliștii lui CSU Sibiu sunt mai buni la intercepeție, ceea ce poate să facă diferența într-o sală plină de energie.

De ce merge Dinamo așa de bine?
La nivelul experienței, Dinamo stă mai bine, bazându-se pe jucători pe un nucleu de cinci jucători străini, toți cu vârste peste 30 de ani. Totuși, diferența poate fi făcută prin jocul jucătorilor autohtoni. Dacă Sibiul se bazează pe potențialul unor jucători precum Blidaru, Roschnafsky sau Zetos, oaspeții de astăzi au în lot români cu experiență, chiar și în echipa națională, precum Nandor Kuti, Ștefan Grasu, Radu Vîrnă sau Mario Lazar.
- În meciul tur, Dinamo s-a impus cu scorul de 86-74. Anthony Lewis a marcat 17 puncte, în timp ce MJ Randolph a pus în coș 15 puncte.
La cea mai recentă victorie, cea împotriva Mureșului, românii au marcat 37 din totalul de 103 puncte, Kuti și Grasu contribuind cu 15, respectiv 12 reușite. De cealaltă parte, Blidaru, Roschnafsky, Fîntînă și Zetos, românii folosiți de Fleșeriu contra Stelei, au marcat împreună doar 19 puncte.
Chiar și așa, performerii alb-roșiilor vin tot din rândul jucătorilor străini. Dacă cel mai bun marcator este fundașul Anthony Lewis, cu o medie de 14 puncte marcate pe meci, recuperatorul de serviciu este Ousmane Drame, pivotul născut în Guineea având o medie de 7.5 mingi recuperate pe partidă. La sibieni, cel mai bun marcator este MJ Randolph, cu o medie de 17.7 puncte, a șaptea din toată liga, în timp ce Anthony Smith este cel mai bun recuperator al echipei sale, cu o medie de 5.9 „rebounds”.

În meciul împotriva Mureșului, câștigat de Dinamo cu scorul de 103-88, Derrick Marks a fost MVP-ul echipei sale, cu 19 puncte, 7 recuperări și 6 pase decisive.
Cine arbitrează?
Partida din această seară va fi condusă de o brigadă formată din Alin Faur, Șerban Rașoga și Matei Bănică, alături de care va fi comisarul FRB Zoltan Șafar.
