Etapele 18, 19 și 20 vor fi, cel mai probabil, decisive pentru fotografia finală a sezonului actual al ligii a IV-a. Rășinariul, Voința și Avrigul au făcut această horă a orgoliilor și sunt gata să își pună piedică una alteia. Chiar dacă declarațiile privind promovarea nu prea s-au auzit dinspre Avrig, suntem siguri că formația lui „Tase” e cu ochii pe celelalte două adversare și ar fi mai mult decât bucuroasă să le ia fața.
Deși l-au cedat pe golgheterul Cosovanu (25 de goluri) fix la liderul Rășinari, avrigenii îi au pe Sergiu Fălămaș (14 goluri) și Ionuț Bărculeț (12 goluri) ca principale pericole pentru apărările adverse.
Dincolo, Voința Sibiu își trăiește sezonul de glorie de la învierea acestei echipe de către suporteri. Cosmin Vâtcă este un antrenor care are pe mână jucători buni pentru acest nivel, dar și un vestiar bine populat și dificil de manevrat. Alb-verzii sunt deținătorii recordurilor de echipă până acum, aceștia având un atac ce ochește la foc continuu (88 de goluri), dar și o defensivă ce nu este primitoare cu atacanții adverși (10 goluri încasate).
Totuși, aici vorbim de două „campionate” diferite, iar cel mai important este acest clasament în trei, unde turul i-a adus Voinței un singur punct din confruntările cu Rășinari și Avrig.
În tur ambele echipe și-au împărțit momentele de vârf, Radu Aldea părând să aducă verdictul la pauză, după două goluri venite pe final de repriză, dar dubla lui Marius Cosovanu a oferit gazdelor un rezultat meritat, având în vedere finalul mai în forță al acestora.
Una peste alta, va fi de urmărit cum se va descurca Voința cu jocul hotărât al adversarilor (Avrigul a strâns 3 „roșii” și 41 de „galbene”). Ar mai fi de ținut minte că oaspeții de mâine sunt mult mai viguroși după pauză, aceștia având 4 meciuri pe care le-au întors în a doua repriză, reușind să nu piardă, plus încă două dueluri pe care le-au câștigat după ce primele 45 de minute s-au încheiat la egalitate.
Meciul de mâine va fi arbitrat de către centralul Cristian-Antonio Pascu (arbitru de Liga a 3-a), ajutat de către tușierii Daniel Nagy (arbitru de Liga a 2-a) și Sergiu Toader (arbitru de categoria I).
Să fie fotbal!