Clubul sibian ACS Pugilistic s-a deplasat cu doi sportivi Vintilă Daniel (junior 63 kg) și Samu Robert (junior 75 kg), alături de cei doi antrenori, Panainte Adrian și Olteanu Daniel, la Ploiești, oraș devenit o adevărată capitală a boxului internațional timp de 7 zile. Peste 500 de sportivi din 18 țări s-au aflat în ring.
Daniel Vintilă a urcat pe podium la categoria juniori, 63 de kg, adjudecându-și medalia de bronz.
Este o reușita foarte importantă având în vedere performanțele și palmaresul sportivilor participanți. Putem chiar spune că este o competiție mult mai grea decât Cupa României și Campionatul Național. Următorul obiectiv este câștigarea Cupei României, în luna martie.
Dragoș Enescu președinte ACS Pugilistic Sibiu

Evoluția sportivilor a fost comentată pentru Sportul Sibian și de antrenorul Adrian Panainte.
Cei doi pugiliști juniori care au reprezentat clubul nostru au demonstrat determinare și progres în ring.
La categoria 75 kg juniori, Samu Robert Eduard a disputat un meci împotriva unui adversar din Arad. După două reprize echilibrate, confruntarea s-a încheiat în repriza a treia, când superioritatea adversarului a dus la oprirea meciului, marcând finalul parcursului său în competiție.
La categoria 63 kg juniori, Vintilă George Daniel a avut o evoluție remarcabilă. În primul meci a obținut victoria la puncte, scor 5–0, în fața unui adversar din Republica Moldova. A continuat cu un nou succes clar, tot la puncte (5–0), împotriva unui sportiv din Vâlcea. În semifinală, după un meci strâns cu un reprezentant al Ucrainei, a cedat la limită prin decizie 3–2, rezultat care i-a adus medalia de bronz a turneului.
Adi Panainte, antrenor ACS Pugilistic Sibian





