Joi, în Sala „Prof. Grațian Ștețiu” a senatului ULBS, a avut loc întâlnirea Consiliului de Administrație al CSU Sibiu cu mediul de afaceri sibian. La discuții au fost prezente 15 companii, dar și primarul Astrid Fodor, ca reprezentant al principalului finanțator al echipei de baschet.
ULBS a luat sub tutela sa clubul de baschet CSU Sibiu, iar săptămâna aceasta a prezidat, prin rectorul Sorin Radu, o întâlnire cu mediul de afaceri sibian, în vederea găsirii unor oportunități de colaborare și sponsorizare a galben-albaștrilor.
La această întâlnire, intitulată Business Slam Dunk – parteneri în educație și performanță, au participat 15 companii, iar promisiunea universitarilor sibieni este aceea că astfel de întruniri vor mai avea loc. Este de urmărit și ce efect imediat vor avea loc aceste discuții și cât vor depăși ele perioada electorală în care ne aflăm, mai ales că bugetul clubului CSU Sibiu este un subiect extrem de dezbătut de către suporterii și conducerea acestui club, nu de puține ori apărând reproșul că nu se face mai mult pentru atragerea de sponsori către baschetul local.
Din același comunicat emis de Universitatea Lucian Blaga din Sibiu aflăm că de la 1 ianuarie 2024 clubul se află în subordinea rectorului ULBS, Sorin Radu, iar președintele consiliului este Mihaela Herciu. Conducerea este completată de Iulian Stoian, Horațiu Floca, Laurențiu Buduleci, Alexandru Hanea, Cornel Benchea și Wolfgang Alexander Guib.
Cincisprezece companii sibiene au fost prezente la întâlnirea care a adus împreună sub semnul performanței și al încrederii în valoarea educativă a sportului pe unii dintre principalii susținători ai sportului sibian și ai Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Este vorba despre companiile IFM, GLS ROMANIA, CONTINENTAL, CON CASA, SC.TNT Computers SRL, ROPARDO, MARQUARDT, KROMBERG & SCHUBERT ROMANIA, REBIS SRL, HULTAFORS UMI SRL, GREINER PACKAGING SRL SIBIU, KUKA, ARIA, CHIMCOMPLEX SA Borzești și NTT DATA ROMANIA.
Într-o atmosferă destinsă, cei prezenți la întâlnire au analizat oportunitățile de implicare în susținerea echipei sibiene de baschet, au aflat mai multe detalii despre organizarea clubului, dar și despre parteneriatele pe care acesta le derulează în prezent.
se arată în comunicatul celor de la ULBS.