De aproape o lună nu mai câștigase CSU Sibiu în Liga Națională, iar în deplasare nu mai fusese învingătoare de la jumătatea lunii ianuarie, când echipa sibiană a învins la Ploiești. Dar și când a venit victoria… după un prim meci terminat cu regrete și acuzații venite din partea fanilor către unii jucători și arbitrajul lui Laurențiu Grigoraș, al doilea meci s-a desfășurat pe aceleași coordonate: schimbări la conducere (10 la număr), suspans, greșeli multe în cele două apărări și o victorie decisă pe final. De data aceasta pentru vulturi.
Cu mai multă lume în tribune, semn că baschetul e mai atractiv când nu ai altceva de făcut, oaspeții au venit cu 6 puncte rapide. Primul sfert ne-a adus și revenirea lui Gavriloaia, accidentat de ceva meciuri, jucător ce astat pe parchet undeva la 5 minute în total. Pe lângă scorul bun al primelor 10 minute (22-31), este de scos în față și linia lui „Mo” Pratt, una perfectă: 10 puncte, cu 4 aruncări reușite din tot atâtea încercări.
Sfertul doi a fost rândul gazdelor să iasă în față, mai ales la început, când au aruncat bine de la distanță, ducând tabela la 35-33. Polyak a fost one man show, cu 10 puncte, iar Justice a pus cireașa pe tortul servit de colegul său cu încă trei puncte. Printre aceste rafale s-au strecurat două libere marcate de Ivanov, dar și un time out solicitat de Rinkevicius.
Pe final de sfert, marcatorul Allen are parte de un „and one”, doar că libera în plus îi aduce și o ratare în plus, iar răspunsul vine pe axa Loving-Dragoste-Ivanov, bulgarul punând mingea în coș cu un lay up înaintea fluierului final.
51-51, iar sfertul trei a fost doar o împărțire frățească de puncte înaintea ultimelor 10 minute decisive. Loving a fost omul cu spectacolul, mai ales din aruncările de la distanță, eficiență atenuată de punctele adversarilor, dar și de un tehnic încasat de Kuti.
La 85-79 este posibil ca mulți suporteri să își fi imaginat deja o nouă înfrângere la limită. Doar că de data aceasta ghinionul a schimbat culoarea maioului. Sau poate nu neapărat ghinionul cât faptul că Threatt a jucat pentru echipă și a ales soluții mai bine, cum a fi o pasă pentru Uță sub panou, în loc să arunce el (clasic) din fața lui Feazel.
De data asta rolurile s-au schimbat, cu ilfovenii având ultimul atac, dar fără rezultatul de duminică.
Concluzii:
– Când Loving, Pratt și Ivanov sunt în formă, CSU Sibiu poate emite pretenții. Din păcate, inconstanța lor poate genera probleme.
– Voluntariul e o echipă fantastică în atac, dar cu găuri mari în apărare. De asta, poate, sunt de mirare momentele în care nu se distanțează mai rapid.
– Oricum ai da-o, CSU Sibiu nu are bancă, lucru ce a ieșit în evidență și astăzi: 81 de puncte(!) au pus în coș titularii, față de 17 ale celor intrați pe parcurs. Ca o comparație, la Voluntari ponderea e de 49 de puncte pentru titulari și 47 rezervele.
– CSU e favorită și nu prea. Clar că atuul este sala proprie, dar cu condiția unei atmosfere la înălțime. În același timp, la cum joacă cele două echipe una împotriva celeilalte, plus oboseala acumulată, e nevoie de multă dăruire și zile bune ale jucătorilor cheie pentru a „lua” ambele meciuri. Prima încercare: joi, de la ora 19:45.
Marcatori: Marc Loving (21 puncte, 7 recuperări), Monyea Pratt (12 puncte, 4 pase decisive), Jay Threatt (17 puncte, 6 pase decisive), Mirel Dragoste (10 puncte), Pavlin Ivanov (17 puncte), Mouhamed Barro (5 puncte), Rareș Uță (16 puncte, 9 recuperări).