Corvinul este câștigătoarea Cupei României, după o finală spectaculoasă împotriva Oțelului Galați.
A venit cupa la Sibiu!!! Și ulterior a plecat cu autocarul spre Hunedoara…
La momentul scrierii acestor rânduri, ne-am trezit cu toții din beția câștigării Cupei României de către Corvinul Hunedoara. Rectific: toți, mai puțin fanii hunedoreni, care au învățat să se bucure pentru o astfel de performanță. Și nu spun vorbe mari! Ieri seară, când mă întorceam către casă, am mers odată cu furnicarul alb-albastru care se ducea care încotro, spre unde avea transportul. Și fix asta era trăirea comună: „Nu am avut niciodată așa emoții!”, „Nici nu știam cum să mă bucur când s-a terminat”. E o bucurie imensă, mai ales pentru oamenii care nu iubesc doar rezultatul, iar un gol al favoriților îi poate decupla de la normalul -de multe ori liniar- al vieții.
Fotbalul e pentru suporteri
Voi insista pe tema fanilor, lăsând fotbalul pe plan secund. Și vă voi spune de ce, cu sugestia de a încerca un mic exercițiu, mai ales pentru cei care ați fost pe stadion: uitați-vă la reluarea meciului, dar fără sonor și concentrați doar pe joc. Eu cred că finala își va pierde din acea poveste de care am tot vorbit de ieri și până astăzi.
Ce mi-a plăcut la fani? Absolut totul. Cântecele, steagurile, coregrafiile, viața cu care au îmbrăcat acest eveniment care altfel ar fi fost un joc între două echipe închegate, dar limitate și în care una primește la final trofeul cărat ca pe un sac de ciment (căutați video-ul) de către Mihai Stoichiță.
Întâmplător, am mers către stadion în paralel cu marea de suporteri corviniști care ocupase un sens de mers pe calea Dumbrăvii.
Lume multă, cântece din loc în loc, ultrași în fruntea mulțimii, albastrul de pe steaguri asortându-se cu cel al girofarurilor oamenilor vigilenți. Dar esența bucuriei am surprins-o în giratoriul de lângă stadion. Imaginați-vă cum din spatele suporterilor apare autocarul Corvinului, iar aceștia devin asemeni copiilor care îl văd pe Moș Crăciun: urale, chiote, încurajări, numa’, numa’ băieții vor căpăta puteri și vor lupta ca niște zmei.
Recunosc însă că mi-au intrat la inimă gălățenii. După ce au creat aglomerație la gară și prin oraș, pe stadion aceștia au cântat de mama focului, din peluza sud venind ritmuri mai ceva ca la bătutele moldovenești. Deși mai puțini decât hunedorenii, aceștia au fost mai legați la cântece și scandări, toată adunarea părând un întreg cor ultra.
Singurul amendament, deși reacția poate fi de înțeles, e acela că la festivitatea de premiere aceștia deja își plângeau amarul în drum spre casă, deși cred că Dorinel Munteanu și oastea sa meritau să îi aibă alături.
Organizare, pariuri și Ciprian Marica
Odată ajuns la masa presei, e greu să nu îți autoinjectezi o doză de importanță. Ești de-al evenimentului, ești ochiul cu care oamenii vor privi și lucrurile care nu se văd la televizor sau pe stadion, ai grijă să îți alegi cele mai bune cuvinte și să țintești „la vinclu”, asemeni lui Anes Rusevic la primul gol.
Trecând peste barele metalice care obturează vederea (fix din fața mesei presei) și pe lângă oamenii care atârnau de un ecuson cu „PRESS”, deși au slujbe onorabile, dar nu au scris o știre niciodată, organizarea mi s-a părut bună. Toți cei aproape 11 000 de suporteri au intrat la timp pe stadion, cu tot cu timpul alocat tradiționalei descălțări a ultrașilor, iar în arenă nu am avut parte de niciun element perturbator, vorba organelor.
Iar în buza începerii meciului am avut parte și de un moment comic. Dacă tot competiția e nășită de o casă de pariuri, oamenii de acolo au crezut că e util să îl aducă la Sibiu pe Ciprian Marica, alături de care patru suporteri să vadă meciul de la firul ierbii. Nu discutăm dacă ar fi ok să dai tovărășia celor dragi pe vecinătatea fostului vârf al naționalei, dar cineva s-a gândit că ar fi bine ca depistarea fanilor eligibili să se facă cam cu 15-20 de minute înaintea fluierului de start. După o încercare de discurs fad a lui „Cipi”, bruiat de cele două peluze, s-a început căutarea fanilor, care se cam codeau. M-am temut la un moment dat că Marcel Bîrsan nu va da drumul la meci până nu se va încheia această recrutare, dar totul s-a terminat conform planului.
Și s-au luptat de miercuri până joi
Prezentare, poze, onor la imn și îi dăm drumul la treabă! Iar treaba a început cu intrări hotărâte și semnalate de fluierul arbitrului. După vreo câteva minute Maciel centrează din dreapta spre careul lui Lefter, iar suporterii corbilor se bucură de parcă portarul lor apărase vreun penalty 😁.
Dacă l-ați văzut vreodată pe Dorinel Munteanu nervos, aflați că aseară leul era mic copil. După ce l-am surprins fix când sosea la stadion, încercând să calce apăsat și căutând parcă să își ascundă emoțiile, pe bancă acesta a fost asemeni unui profesor care vrea să lase toată clasa corijentă.
Dar așa cum e el, domn’ profesor scoate untul din elevii săi. Treabă nemțească made in Vatra Dornei. Și după un prim sfert de oră al Oțelului, cu multe centrări dinspre Maciel, lipsite de finalitate, același jucător menționat mai devreme obține un fault la marginea careului, în minutul 25.
Suporterii întâmpină decizia cu un „Hoții! Hoții” sincer, dar Rusevic e impasibil la astfel de proteste.”Frumusețe în vinclu” poate fi titlul unui nou tablou expus la Muzeul Brukenthal, iar seara avea parte de prima bucurie.
Și când îți pregătești discursul cu „o primă repriză dominată de echipa mai bună…” te trezești că Marius Coman îți arată de ce are oferte din prima ligă, astfel că după centrarea lui Pîrvulescu și o primă respingere a lui Pap, vârful Corvinului o bagă în ațe și își bagă colegii în joc (’39). E 1-1 la pauză, cu gălățenii un pic buimaci de la marcarea golului și până la final.
Deși băieții lui Maxim au intrat mai bine după pauză, tot Galațiul a căutat golul, dar nici capul lui Bodișteanu și nici șutul lui Cisotti, scos de Lefter, nu au urcat scorul.
Doar că după 10 minute, cu un pic de ajutor de la Neacșa, centralul fluieră penalty la Bodișteanu. Contact mai light, dar a avut Bîrsan situații și mai neacoperite de regulament. Bate Rusevic, Lefter e pe minge, dar mingea e deja îngropată lângă bara din stânga portarului. „Goooool Oțelul!” se aude în boxe și noi așteptam reacția ardelenilor.
Dar până la reacție, alb-roșii au mai trecut încă o dată pe lângă mingea de meci în minutul 67. O centrare venită din flancul drept traversează tot ce era de traversat în careu, inclusiv portarul, iar Tănasă rămâne față în față cu poarta goală, ușor lateral, ca în filmele western. Deși putea să controleze mingea, tânărul jucător dă din prima la poartă, iar plasa laterală e sinonimă cu șansa adversarilor.
Iar adversarii îi mulțumesc cu un gol venit în minutul 75. Mingea ajunge pe 16 metri, după ce circulă prin careul celor de la Oțelul, iar de acolo e reluată perfect de Antoniu Manolache, care pleacă să se bucure cu oamenii de pe bancă, deja întrați în teren.
Finalul a adus liniște și multe suferințe în tabăra lui Maxim, acesta trebuind să îi schimbe pe Neacșa și Lică, ultimul ieșind pe targă.
Era păcat să se termine aici
Da, chiar așa. Nu a fost vreun fotbal complex nici pe departe. Dar tot ce s-a întâmplase până atunci nu putea să se termine după 90 de minute. Mai voiam, astfel că am mai primit.
Iar prelungirile au început tot cu dominarea echipei din prima ligă, dar nici încercarea de cap a lui Lameira și nici ieșirile á la Gică Popescu ale lui Miguel Gomes nu au adus golul.
Corvinul a mișcat sporadic, iar în ultimul minut putea să își ia K.O.-ul, doar că Tănasă nu a profitat de neînțelegerea dintre Lefter și unul dintre fundașii centrali.
Există câștigători la loterie
E greu să povestești haosul, pentru că eu așa văd penalty-urile. Sigur, poți repeta execuția, poți studia cum trage adversarul, dar niciodată antrenamentul nu poate crea condițiile reale de joc.
Iar norocul e frate cu cine vrea el. Gândiți-vă că ambii antrenori au mutat la fel în ultimele minute de prelungiri. La Oțelul a intrat Ghiocel, iar la Corvinul, Herghelegiu. Ambii au fost trimiși doar pentru o singură treabă: să dea gol din penalty. Și în timp ce Ghiocel s-a întors cu mâinile în cap după întâlnirea cu portarul Lefter, Herghelegiu a devenit erou, iar golul său decisiv e pe toate paginile suporterilor.
De lăudat ar fi portarii ambelor echipe, cu plusul cuvenit lui Lefter. Nici Pap nu a fost mai prejos, ghicind toate colțurile, mai puțin la Herghelegiu, dar fără noroc de fiecare dată.
Cupa merge la Castel, conform rugăminții fanilor, iar de aici fiecare își trăiește bucuria după placul inimii.
Concluzii
Oțelul a fost mai bună, dar nu într-un mod decisiv. Gălățenii au pasat mai bine, au avut trasee mai dezvoltate, dar le-a lipsit ceva: calitatea omului de gol. Aceștia au avut șanse să facă 2-0 sau 3-1, dar execuțiile finale au fost reușite pe jumătate sau omul vizat nu mai ajungea la minge. Transpirația nu e suficientă atunci când vrei trofee.
Despre Corvinul cred că s-au spus tot felul de epitete, toată lumea făcând abuz de cuvântul poveste. Da și nu. Pentru că e o poveste scrisă cu bani buni, grație administrației locale și județene, dar și cu multă pricepere a lui Florin Maxim. E de văzut cât va dura dragostea pentru această echipă atunci când panta va merge și în jos.
Nu am avut fotbal bun, nici nu mă așteptam să fie. Dar uite că din necazul acesta de sistem competițional, două echipe cu blazon (cam asta ne-a mai rămas) au avut ocazia să își bucure suporterii, să pună osul la spectacol (mai puțin tehnica și fantezia) și să ne facă să le mulțumim pentru un meci onest, acompaniat superb de suporteri.
