CSU Sibiu a învins-o în această seară, acasă, pe CSM Târgu Mureș, cu scorul de 96-87. Scorul pe sferturi a fost 29-21, 23-17, 21-20, 24-28
Surprinzător, Dan Fleșeriu i-a dat maioul de titular lui David Fîntînă, cel care a întrat pe teren alături de Randolph, Zetos, Smith și Stone. Gazdele au început alert, cu Randolph desenând frumos un coș de două puncte și văzându-l cu coada ochiului pe Stone, pe un contraatac. La coșul celălalt, Smith i-a anulat două dintre trei încercări lui Mikovic, una cu un capac de pomină. Peste câteva minute, muntenegreanul și-a refăcut cota cu un capac și un coș de sub panou, astfel că după trei minute și jumătate oaspeții conduceau cu 11-10. Doar pentru scurt moment, căci Randolph ajungea deja la cota zece, după nici cinci minute de joc, iar Farago era ferm: time-out la 16-11 pentru adversar, după cinci minute trecute din joc.

Oaspeții rămâneau „încremeniți în proiect”, dacă ne permite domnul Gabriel Liiceanu să îi împrumutăm sintagma, iar Fîntînă „gâdila” o minge spre terenul advers, pe care a liniștit-o în coș după ce îl evitase pe Martinic. Fără milă, Stone a mai pus două lungimi avans între cele două echipe și doar tripla lui Bogdan Popa a făcut Mureșul să respire. Absențele lui Szabolcs Santa și Alin Borșa de sub panoul mureșean au lăsat urme, iar Sibiul a marcat nu mai puțin de 26 de puncte de la interior în primul sfert, ratând doar patru din 18 încercări de la două puncte. Chiar și așa, un 29-21 nu îi relaxa pe spectatori, mai ales cu toate buclele parcurse de CSU Sibiu până acum.
Sfertul secund s-a deschis cu tripla lui Popa, cu panoul, pe care nici piciorul lui Fleșeriu, ridicat în aer la margine, nu a putut-o opri. Drept răzbunare, Stone l-a întors pe fostul om al Sibiului sub celălalt panou, atenuând din efectul reușitei anterioare. Totuși, cele opt puncte diferență se făceau doar trei, iar Fleșeriu a convocat ședința cu ai săi după doar un minut de joc. Meciul curgea, iar King punea în coș prima triplă a echipei sale după un sfert de oră, dar în momentul potrivit, după ce Diggs își apropiase trupa la un punct, 33-32. Ar fi fost prea frumos ca „Regele” să transforme și cele două libere, la atacul imediat următor, că doar era și păcat ca Sibiul să nu rămână cea mai slabă echipă de la linia de libere. La coșul celălalt, Mirkovic era exemplul de „așa da” de la libere, iar meciul se reseta la egal 36, cu patru minute până la pauza mare.

Arbitrii au făcut și ei spectacol, unu slab din păcate, unde faultul a fost o noțiune abstractă, chiar și când Randolph a fost ciupit în drumul său spre coș. Finalul sfertului a fost electrizant și plin de miez, cu un rezultat bun pentru gazde. Fanii -cine alții? – îi deturnează ambele libere lui Bodo, iar pe contraatac MJ Randolph îi arată drumul Mureșului lui Martinic, în timp ce el mai pune două puncte în coș. Nebunia continuă până la final: Zetos ratează o pereche de libere, dar îl căpăcește pe Martinic în apărare, Smith stă să își lege șireturile în terenul advers în timp ce Dan Fleșeriu disperă, iar Randolph ajunge la 18 puncte. Fluierul pauzei găsește sala strigând „CSU! CSU!” asta după ce gladiatorii lor au pus capăt primelor două sferturi cu scorul de 52-38.

Sfertul al treilea începea greoi și cu un singur coș după două minute, lucru avantajos pentru băieții lui Fleșeriu. Popa comitea a treia greșeală personală, lucru la fel de bun, doar că peste două atacuri arbitrii nu sunt la fel de tari în fluiere, atunci când același Popa îl smucește în apărare pe Smith, cel pe care îl caută toate mingile colegilor săi. Diggs este singurul plecat în urmărire, iar cele trei triple marcate în partea a treia reduc avansul la zece puncte, 62-52. Când e de ripostat, sibienii ripostează, iar Fîntînă și Zetos își liniștesc adversarii din spatele semicercului, în timp ce suporterii dau drumul la cântec la 68-52.
Ultima rundă începea de la 72-59, cu Bodo aruncând pe lângă coș de la distanță și cu King arătându-i cum se face în celălalt teren. Iar dacă Sibiul nu are majorete, momentul artistic a fost oferit de cei trei arbitri, cei care s-au gândit să ofere suficient material pentru, sperăm, o suspendare. Abaterea de teren a lui Reljic e considerată prea fină pentru a fi fluierată, în timp ce Martinic bate mingea afară, dar nu te poți lua de un veteran al baschetului. Totuși, echilibrul rămâne echilibru, iar Trio FRB reușește să dea trea greșeli tehnice împotriva mureșenilor la aceeași fază. Pe rând, Reljic, Farago și toată banca oaspeților primesc pedeapsă, asta după ce aceeași oficiali nu au sesizat un fault antisportiv ce putea fi sancționat la Roschnafsky, pe aruncarea lui Reljic.

Până la final, totul a rămas în grafic pentru CSU Sibiu, chiar dacă Zetos a „vândut” două posesii, iar Corpodean și Scott au băgat-o de afară. Sibiul a avut reacție, mai ales prin Smith, iar poza de final făcea toți banii: 96-87 pentru galben-albaștrii, iar bilanțul de 9 victorii și 10 eșecuri îi păstrează pe sibieni în înghesuita luptă pentru play-off.

Nu mai puțin de 60 de puncte au fost marcate de trei jucători, dintre care doi au terminat în double-double. Dacă MJ Randolph a marcat 24 de puncte și a venit și cu 12 pase decisive, Smith l-a completat cu 24 de puncte și 10 recuperări. Keith Stone a reușit „doar” 22 de puncte și 8 recuperări, într-un meci în care 62 de puncte au venit de la interior, iar 29 pe contraatac. Pentru CSU Sibiu urmează tot un meci acasă, contra Petrolului Ploiești, duminică, de la ora 18.
