Ce frumos ar fi fost ca acest meci să aibă o miză reală! O spun cu necazul iubitorului de fotbal, care s-a bucurat ieri de un meci bun, cu vână, dar care și-ar fi dorit să vadă cum se prezenta situația dacă promovarea ar fi fost un obiectiv tangibil pentru ambele trupe.
Să începem cu clieșeul „vreme bună pentru fotbal și atmosferă frumoasă de meci”. Și chiar așa a fost. Chiar dacă stadionul nu a fost plin (aș zice că s-au ocupat cam 60-70% din scaune), eu unul am simțit energia mulțimii bucuroase că e zi de meci, chiar dacă gazdele nu sunt din localitate. „Hai ai noștri!” am auzit la un moment dat venind dinspre un vecin de rând, calmat rapid de un domn mai mucalit: „Care ai noștri? Că nu sunt din Cisnădie?!”. Sunt poeziile frumoase ale fotbalului, care ne mai fac să zâmbim și să ieșim din discuțiile despre bani, tactici și locuri în clasament. Fotbalul e pentru suporteri, de aceea m-am bucurat să disting la meci și o grămadă de tricouri alb-albastre, corviniștii fiind la datorie în număr mare. Firesc aș crede, după distracția cu CFR-ul și mai ales că nu trebuiau să se deplaseze „tocmai de la Hunedoara”.
Ritmul în tribune a fost ținut non-stop de toba ultrașilor hunedoreni-vreo 30 la număr și câțiva interziși aflați după gardurile stadionului-plus de câte un „Șelimbăr! Șelimbăr!” venit pe fazele bune ale gazdelor, mai ales din partea secundă.
Să trecem la joc. Dacă nu ai fi fost la zi cu știrile ligii a doua, ai fi putut crede că Florin Maxim și Claudiu Niculescu au fost demiși surprinzător de la cârma echipelor, iar acest meci a fost pregătit de secunzi. Din fericire, aceștia au fost doar ținuți departe de o suspendare pentru cele patru galbene acumulate până acum. De altfel, Niculescu a fost singurul „dur” al echipei sale în etapa trecută, fiind unicul sancționat de către arbitru.
Primele minute au fost unele de încălzire pe bune, ambele echipe pregătindu-și mușchii și articulațiile cu câteva contacte, pe care arbitrul le-a fluierat promt, chiar dacă fluierul său a fost dublat și de niște fluierături din tribune. Iar prima situație de poartă a aparținut călăreților, prin Deac, care a finalizat cu capul centrarea venită din piciorul lui Gîț, dar mingea a trecut suficient de mult peste poartă.
De aici încolo ofensiva a fost predată celor de la Corvinul, care i-au crescut cota portarului Roșca. Prima dată în minutul 14, atunci când Mitran i-a dat o servă din dreapta lui Pîrvulescu, iar acesta a reluat din careu, după ce și-a câștigat poziția. Inspirat, Roșca a rămas pe picioare și a reușit să trimită mingea în bara transversală.
Oaspeții au continuat atacurile și la un moment dat chiar arătau ca „Barcelona din Hunedoara”, așa cum i-a denumit ilustrul domn Mititelu Sr. Oamenii lui Maxim alternau pătrunderile în centru cu vijeliile pe flancuri, iar în careu vârful Coman proteja mingea ca un veritabil pivot.
Același Coman l-a pus în poziție bună pe Bradu, pe 16 metri, după o combinație rapidă, însă voleul celui din urmă a fost o încercare ratată. În minutul 31 același Bradu a preluat pe la 20 de metri și s-a lăsat bine pe minge, dar Roșca a planat frumos și a scos de sub transversală.
Șelimbărenii au mai ieșit de la cutie din când în când, dar nici Călin și nici Deac nu au reușit să trimită jocul mai mult în cealaltă jumătate, chiar dacă tribuna a încercat să le dea energie. Iar cel care era să îi bage în ședință pe „roșii” a fost Neacșa, căpitanului Corvinului. După un henț la 20 de metri de poartă, acesta a ochit bine ținta, dar Roșca s-a întins perfect lângă bara din dreapta și a păstrat șansa echipei sale de a face mai mult în a doua repriză.
Și a venit repriză a doua…cu o altă atitudine a Șelimbărului, mai ales după întrarea lui Baba Ayine. Partea a doua a început mai molcom, cu gazdele în control, dar fără ceva concret, mai mult niște mingi aruncate în careu. Prima ocazie adevărată a avut-o Baba după 20 de minute de tatonări, când a rămas cu mingea la picior la 20 de metri de poarta adversă și a încercat un șut în diagonală. Șut bun, doar că traiectoria nu a fost una de gol.
După încă o porție de luptă surdă, plus primul corner al călăreților roșii, au venit asalturile finale, din ambele părți, pentru o victorie de orgoliu.
În minutul 70 Neacșa îi pune mingea pe cap lui Lupu, din lateral stânga, doar că acesta mai mult i-o pasează în brațe portarului Roșca. Dincolo, Gîț face același lucru pentru Visic, acesta lovește mingea mai hotărât decât Lupu, doar că Lefter își face datoria și refuză bucuria tribunelor. Mai mult, acesta asigură poarta și la cele două cornere consecutive venite după această fază.
Răspunsul a venit rapid de la nouarul Coman, care a reușit să lovească cu capul centrarea venită din cornerul bătut de Neacșa. Doar că atunci când fundașii sau Roșca (ieșit neinspirat) nu reușesc să rezolve treaba murdară, norocul se numește bara, de data asta transversală (rima fiind total neintenționată).
Și vine golul! Minutul 93, iar centrarea lui Hernando este reluată în plasă de Moussinga. Doar că uralele din tribune sunt oprite rapid de steagul sus al tușierului, plus un „thumbs up”, semn că decizia a fost luată în control total. VAR nu avem, dar avem televizoare, iar reluările au validat privirea de șoim a tușierului.
0-0 pentru liderul Slobozia, dar lupta continuă, cu promisiunea că ambele echipe vor putea lupta, la un moment dat, pentru pașaportul de Liga 1.