Viorel Helju este coproprietar și manager al companiei Optimagrup Investment care de 12 ani se ocupă preponderent cu atragerea și dezvoltarea de proiecte industriale, exclusiv în zona regiunii Sibiu.
A locuit 10 ani în Germania, de la 20 la 30 de ani, și a revenit în 2007 la Sibiu cu un background antreprenorial numai bun de aplicat în orașul nostru, dar nu și-a neglijat pasiunea pentru sport.
Succesul în business s-a fortificat și prin miile de kilometri pedalați în fiecare an alături de grupul de cicliști amatori, un sport în continuă creștere la Sibiu.
Viorel Helju este unul dintre cei mai pasionați cicliști amatori din Sibiu. Are 49 de ani, locuiește în Cisnădioara, și chiar dacă fiecare tură pe cursieră începe dificil, cu o urcare, alege s-o trateze ca pe o provocare diferită de fiecare dată. O „bătălie cu sinele propriu” pe care o câștigă depășind noi limite.
De unde începe pasiunea pentru sport și de ce te-a prins atât de puternic ciclismul?
Toată viața am cam făcut sport. De pe la 18 ani până la 30 și un pic – fitness clasic, mergeam de 2-3 ori pe săptămână. Am locuit o perioadă în Germania unde am continuat să-mi cultiv pasiunea asta. Iar când m-am întors, poate și din cauza vârstei, am zis să încerc și altceva. Am început cu Mountain Bike, ulterior am avut niște probleme la spate, cu hernie de disc și, de prin 2012, 2013, am trecut pe parte de cursieră și am rămas.
E un sport foarte frumos și foarte interesant în sensul că în fiecare zi e o bătălie cu tine însuți. Nu e cu strada, cu muntele, cu prietenul, chiar dacă așa pare. Suntem toți destul de orgolioși în grupul nostru. Când vedem o mică creastă de deal începem să accelerăm instinctual, dar e un sport pe care îți poți testa absolut zilnic limitele. Și dacă ești rezistent la durere, și îți place acest lucru, ăsta e sportul potrivit. Chiar dacă din exterior pare altfel, mai ales cu ciorapii ăia strânși pe tine, cu tricoul, pare o chestiune așa de balerină care se distrează. Sau dacă te uiți la televizor, aceeași senzație o ai. Iar dacă nu ai experimentat lucrul ăsta, asta crezi, dar dacă știi cum este situația… Câteodată sunt ture, e o chinuială continuă, de când te-ai urcat pe bicicletă și până cobori, dar când întrebi grupul toți spun: „Uai, super mișto, pulsul 180”. Dacă te uiți pe stradă, în orice țară, o să vezi că toți cicliștii sunt foarte serioși, nu merge nimeni să savureze natura. E lupta cu tine însuți, cu cronometrul, cu timpii pe care ți dorești. Nu iese nimeni, de obicei, cu soția/prietenii dacă nu sunt în aceeași categorie plus/minus de level fizic.
E o luptă cu tine, o iei de la capăt de fiecare dată pentru că, în mod tradițional, sezonul nostru se cam încheie în noiembrie, cu excepții mai merge și decembrie dacă e uscat. Și, în mod normal, o iei aproape de la zero la fiecare început de primăvară pentru că ciclismul e despre repetiție, kilometri pedalați, nu prea mult despre tehnică și despre ce ai învățat, ce știi.
Cum sunt traseele din Sibiu? Cum te împaci cu relieful provocator al județului?
La noi în Sibiu nu prea există plimbare cu cursiera. Zona fiind muntoasă… eu plec de acasă direct în panta asta (n.r. spre Rășinari), o cobor, mă duc spre Rășinari/Păltiniș, iar vin alte pante. În orice direcție mergi dai de pante cu înclinații semnificative.
Am fost acum câteva săptămâni cu o grupă de prieteni, 10 băieți din Sibiu, în Italia, în Dolomiți. E o senzație absolut fantastică, nu pot decât s-o recomand oricui. Peisajele sunt mult mai spectaculoase vara decât iarna, probabil că mulți merg la schi în Italia în iarnă. Din păcate pentru mine, în a patra zi genunchiul a zis că-i ajunge, așa că am devenit echipa tehnică a grupului următoarele zile. Eram cu mașina lângă ei, le dădeam apă, echipamente, am coparticpat la ce a mai rămas dar senzația a fost absolut genială.
Eu am o pasiune pentru urcarea pe Păltiniș, care mi se pare extrem de grea, deși poate părea mai inofensivă. Totdeauna e un challenge pentru mine. Transfăgărășanul e foarte mișto, și paradoxal, un pic mai usor decât Păltinișul deși e mult mai lung. Dar totul depinde ritm. Poți ieși într-o tură de 100 de km fără probleme și poți să mergi 50 km și să-ți dai duhul pe jumătate din ei pentru că ritmul e mult mai alert.
Există trucuri de care te folosești?
Absolut. Trucul e să-ți dozezi foarte bine puterile, să știi exact cât poți și în ce zonă să mergi. Pe cursieră ne ajută puțin calculatorul de bord care îți spune pulsul, rotațiile pe minut, puterea pe care o dezvolți și așa mai departe. Și nu te poți înșela singur pentru că după ce depășești un anumit level te tai și nu mai poți continua. E mult și despre tehnică la ciclism. Dar dacă știi și ești atent la modul în care pedalezi poți câștiga foarte multă putere pe care să ți-o repartizezi pe toată lungimea cursei. Repet, la toate ieșirile noastre sunt mini-întreceri între noi, până la urmă e un sport în care nu dai goluri, nu câștigi mai nimic, nu se încheie 1-1, 2-0, și atunci sunt micile șotii pe care le facem unii de alții. Interesant este că, aproape de fiecare dată, se termină tura cu un pahar de bere la o terasă unde râdem, povestim și unde nu mai contează care a fost mai bun sau mai slab.
Cum s-a creat comunitatea din Sibiu?
Există o comunitate extrem de puternică, așa cum o văd eu, în Sibiu. Suntem mai multe grupuri de wattsapp pe care ne întâlnim, în funcție de level-ul și capacitatea fizică pe care o are fiecare. Aș spune că suntem sigur câteva sute de cicliști amatori care practicăm sportul ăsta, de toate vârstele, începând cu 18 ani. Am prieteni care vin deja cu copiii. O bună parte o poți vedea la Criteriul Primăverii unde sunt între 150 și 200 de participanți, iar ei reprezintă un minim 30% din cei care sunt în Sibiu.
E un sport care a prins mai mult amploare pentru că regiunea permite lucrul ăsta. Infrastructura e destul de bine organizată. Rar mai dai de un drum care să fie praf și pulbere, pe cursieră e important lucrul ăsta. Așa că brăzdăm în lung și în lat între Țapu, de exemplu, de la Ocna Sibiului mai departe, înspre Tilișca, Poiana, Jina, după care coborâm pe Șugag și venim pe Gârbova. Sunt foarte multe posibilități pentru că în proporție de 80-90% drumurile sunt foarte în regulă.
Comunitatea-i foarte mare și crește de la an la an. Din fericire, în grupul nostru n-am avut persoane care să abandoneze pasiunea asta și să se dedice altui sport.
Cât timp consumă ciclismul amator?
Consumă mult timp, trebuie să fim atenți pentru că suntem toți de vârsta a doua și a treia, dar foarte ambițioși. Grupul nostru se numește „elits atlets over 50”. Bine, eu am 49 dar suntem toți pe acolo, 45-55. Trebuie să avem grijă pentru că dacă nu ne uităm mai des în buletin, s-ar putea s-o luăm razna pentru că ne simțim ca la 20. O tură îți ia câteva ore, iar una mai amplă de 100 și ceva de km îți ia și o jumătate de zi și trebuie să balansăm bine timpul petrecut cu familia, jobul și sportul.
Câte ieșiri pe săptămână sunt necesare?
Ca să rămâi relativ în formă ai nevoie de mai multe ture pe săptămână. În grupul nostru încercăm marțea și joia, iar pe weekend o tură mai mare de 100 și ceva de km. Nu-i ușor pentru că nu ai teren plat ca în jurul Bucureștiului, aici ai diferențe de nivel care trec de 1000 de metri și îi simți în picioare.
Îmi place să particip la Transfăgărășan Challenge, concursul de amatori din cadrul Turului Ciclist al Sibiului. Practic, când este etapa de Transfăgărășan a Turului participăm și noi amatorii. Plecăm dimineața la 10, eu personal ajung sus în 2 ore și un pic. Primul face o oră și un sfert. Cred că anul ăsta va fi a cincea participare consecutivă. Interesant este că anul trecut mi-am bătut toate recordurile de urcare anterioare. Am urcat în 2 ore și vreo 7 minute ceea ce pentru mine e fantastic. Am fost extrem de ambiționat să-mi bat și anul ăsta recordul dar va fi puțin greu pentru că am avut accidentarea din Italia. Dar nu e nicio problemă, o să am timp la anul s-o iau de la capăt, când intru și la categoria „over 50” (râde) și o să am șanse mai mari pentru o clasare mai bună. Important e să participi, să fii acolo. În fiecare an suntem vreo 500 de participanți din România și din afară.
În Sibiu există o politețe, eu chiar o simt în trafic, am învățat foarte bine să conviețuim unii cu alții.
E o diferență clară între amatori și profesioniști?
Eu tot fac câte-o glumă și zic că la vârsta noastră nici antrenor de cicliști n-ar trebui să fim, la 50 de ani. Am câțiva prieteni care sunt în contact direct cu cicliști profesioniști, dar separăm frumos lucrurile. Noi amatorii mergem pe-o parte, ei… Închipuie-ți că mergi cu o Dacia Logan și cu un Porche 911.
Care e ralația voastră cu traficul?
În Sibiu există o politețe, eu chiar o simt în trafic, am învățat foarte bine să conviețuim unii cu alții. La început te mai claxona, te înghesuia, trebuia să treacă neapărat de tine în următoarele câteva secunde, acum trec zile și ture în care, și sunt atent la asta, nu auzim un claxon din spate. Ne comportăm și noi relativ civilizat, în sensul că dacă suntem 10-15 nu putem merge unul în spatele celuilalt. Îmi place faptul că șoferii au răbdarea necesară și, din fericire, punctual în grupul nostru, nu am avut accidentări de felul ăsta. Am mai citit și eu în ziar întâmplări care s-au petrecut în trecut, accidente cu cicliști. Cred că e și o chestie de statistică: dacă crește numărul de pasionați…
Cu câinii de la stână aveți probleme?
Nu. De regulă trebuie să fi mai rapid nu față de câinele de la stână ci decât colegul tău, si-atunci îl prinde pe el și scapi (râde). Nu, glumesc. Personal, m-au urmărit de câteva ori câțiva câini, pe Păltiniș, lângă Arka Park, dar n-au fost probleme. Nici nu mi-e frică de câini, am 7 câini, de talie mică, dar nu mi-e teamă în general.
Cât de costisitoare e pasiunea asta?
N-aș putea să-ți spun cifrele pentru că poate citește și soția mea articolul… Evident, ca în orice sport, dacă joci tenis îți iei o rachetă care îți place, la fotbal îți iei o minge mai specială. Eu zic că e un sport destul de costisitor, dacă vrei să fii up to date cu tehnologia, dar dacă răsfrângi acea investiție în ani și km parcurși îți iese destul de eficient, când tragi linie. Dacă o iei și n-o folosești deloc, și-o pui în dulap, s-ar putea să fie foarte scump. Am o bicicletă de 10 ani pe care am demontat-o pentru indoor și una de 5 ani pe care o folosesc pentru ture. Ciclul de viață, dacă nu ai accidente și alte evenimente, e cam de 10 ani la o bicicletă. În rest, sunt tot felul de gadgeturi. Pantofii de bicicletă sunt diferiți față de Mountain Bike, au prinderea lor specială. Apoi avem acel calculatorul de bord, acel instrument care măsoară wații, care nouă ni se pare destul de interesant să-l folosim, apoi echipamentele, pantalonii scurți, lungi, trei sferturi, mănuși lungi, scurte, vestuță, dacă e frig, și așa mai departe. Lista de accesorii e nesfârșită. Dar nu cred că e diferit de alt sport. Sunt altele mai costisitoare, cum sunt cele cu motor.
E o supapă fantastică de refulare a stresului de la servici.
La final de an rămân mulți kilometri pedalați și beneficiile aferente…
Anul ăsta am 3000 de km pedalați, prietenii mei au sărit de 5000-6000. Iarăși, nu-i un concurs cu fiecare ci cu tine însuți. Faptul că sunt atâția km se reflectă și în starea mea de sănătate, și mentală și fizică. E o supapă fantastică de refulare a stresului de la servici. Când sunt pe bicicletă sunt pe bicicletă, punct. Și nu am timp și nici chef să mă gândesc la altceva. Sunt focusat la pulsul meu, la următorul deal și asta mă fascinează în fiecare zi. Practic, noi ne repetăm turele extrem de des. Eu, din zona asta, (n.a. Cisnădioara) ies extrem de mult înspre Păltiniș, Orlat, Gura Râului, Săliște. Cu toate astea fiecare tură e diferită pentru că tu ești chestiunea nouă. Într-o zi te simți mai bine, într-o zi altfel. Nu pot decât să încurajez genul ăsta de sport. Pentru fizic și psihic e un sport fantastic de frumos. Am exemple din jurul nostru care și la varste de peste 70 de ani încă mai practică ciclism. Cred că și medical vorbind este mai ușor de practicat la o vârstă mai înaintată pentru că îți protejează mai mult încheieturile, genunchii decat alergarea. Un sport, foarte, foarte sănătos și ok de făcut chiar dacă pare boring e mersul pe jos.
