Rezultatele excelente în luna februarie pentru echipe de juniori U15 și U17. CSU Andu Juniori va participa cu cele două grupe la turneele finale ale Campionatelor Naționale.
Prima echipă calificată în acest sezon la turneu final a fost generația 2007, pregătită de Nikola Pavlovic. Rezultatul vine în urma unui turneu semifinal excepțional, cu 3 victorii la niște echipe extrem de bune: U-BT Cluj Napoca, Zeiden Brașov și CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea. „Acesta este și unul dintre regretele după acest turneu, faptul că din cauza criteriului geografic după care a fost făcut tabloul de competiție, două dintre aceste echipe vor absenta de la turneul final, deși valoric ar fi putut fi acolo.
Revenind la echipa noastră, trebuie să spunem că absolut toți cei 12 băieți au avut contribuții esențiale în această calificare, spiritul de echipă, determinarea și inteligența arătate le-au adus aceast rezultat. Au fost niște examene extrem de dure, care i-au solicitat constant de-a lungul acestor 3 zile, dar băieții au arătat o maturitate excelentă, și conduși impecabil de pe margine de Coach Nikola, au putut sărbători acest succes și acum pot privi cu justificată speranță spre turneul final.”

Câteva cuvinte despre fiecare meci în parte, rezultatele înregistrate și principalii marcatori:
63-52 vs U-BT Cluj Napoca – meci controlat încă din primul sfert, toate încercările de revenire ale clujenilor fiind bine contracarate – Mitrache 17p, Dragan 14p, Itu 10p, Turov și Rotaru câte 6p.
66-56 vs Zeiden Brașov – replică bună dată de brașoveni, care însă nu au reușit să suplinească lipsa de talie – Drăgan 13p, Mitrache 10p, Vasiu și Itu 8p, Burcea 7p, Deac 5p.
68-50 vs CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea – finala neoficială a grupei, un meci cu o apărare extrem de exactă, în care am reușit și 10 aruncări din spatele semicercului, iar adversarii au plătit tribut rotației scurte și energiei folosite în celelalte 2 zile – Drăgan 15p, Mitrache 13p, Itu 12p, Vasiu 9p, Burcea 7p, Deac 5p, Carpovici 4p, Popa 3p.
CSU Andu U15 joacă în aceste zile la turneul final al Campionatului Național în BT Arena din Cluj
La Târgu Mureș, echipa generației 2009 a câștigat cele 2 meciuri ale turneului 2 semifinal și cu un palmares de 4 victorii și o înfrângere, s-a calificat en fanfare la turneul final al categoriei, ce va avea loc în BT Arena, la Cluj Napoca. „Băieții pregătiți de Juris Vasiļjevs și Eduard Kirr nu au avut deloc emoții în cele două partide, chiar dacă începuturile de meci nu au fost cele mai convingătoare. Chiar și așa, băieții au câștigat toate cele 8 sferturi, practicând un joc solid, în mare viteză, la care adversarii nu au avut răspuns pe măsură.”
Rezultatele și principalii marcatori:
84-50 vs Îngerii Băniei Craiova – un meci foarte fizic, contra unui adversar care a încercat cartea agresivității, dar care nu a rezistat ritmului nostru – Vulc 23p, Dogaru 15p, Kovacs 12p, Morhan 9p, Hășmășan 8p.
69-55 vs Wild Cats Baia Mare – o partidă fără multă clarviziune, dar câștigat pe fondul unui joc bun pe tranziție ofensivă – Kovacs 18p, Vulc 15p, Hășmășan 12p, Huminic și Morhan câte 8p, Visa 6p.

