Ieri a avut loc cel mai așteptat meci al săptămânii pentru iubitorii fotbalului, El Clásico. Real Madrid a primit vizita rivalilor de la FC Barcelona. Meciul urma să aibă startul la ora 17:15, o oră oarecum neobișnuită pentru un astfel de derby, dar totuși prielnică pentru suporteri, care s-au strâns în număr mare la Supporter Pub pentru a-și urmări favoriții. La ora începerii meciului, pub-ul era neîncăpător de susținători ai catalanilor, printre care se regăseau și câteva tricouri “blanco”.
Derby-ul a început furtunos, cu un penalty pentru Real, scos de Vini Jr., anulat însă de VAR. Câteva faze mai târziu, Mbappé deschidea scorul cu un șut impecabil, dar din nou VAR-ul a fost aliatul Barcelonei, iar golul a fost și el anulat pe motiv de offside. Zece minute mai târziu, nu a mai avut cine interveni din camera VAR la golul valabil al lui Kylian Mbappé, care și-a trecut în cont a 11-a reușită stagională. În minutul 38, catalanii restabilesc egalitatea în urma unui contraatac perfect. Fermín López face 1-1, după pasa excelentă a lui Rashford.
Cu două minute înaintea pauzei, starul Jude Bellingham reface diferența de un gol pe tabelă, 2-1, dintr-o fază care nu anunța mare lucru. Fundașul Éder Militão a centrat din colțul careului mic până pe bara a doua, unde englezul se afla singur și a putut fructifica faza în gol fără probleme. Repriza secundă nu a mai adus niciun gol, doar încercări disperate de egalare pentru trupa lui Hansi Flick. Chiar dacă Barça a deținut posesia clar, madrilenii au fost mai prezenți în fața porții lui Szczęsny, iar scorul final reflectă în totalitate superioritatea Realului în primul El Clásico al sezonului.
Membrii fan clubului “Sibiu iubește FC Barcelona” nu au lipsit nici ei la derby. Aproximativ 30 de fani ai clubului au urmărit partida de la Supporter Pub, pe lângă mulți alți simpatizanți ai echipei “blaugrana” împărțiți prin incintă. Alături de sibieni s-a aflat și președintele Barça Fan Club Brașov, Răzvan Chitea.
Domnul Chitea este apropiat fan clubului sibian și mereu oferă prilejul de a merge la un meci al Barcelonei, alături de el și de susținătorii din Brașov. Cu peste 300 de meciuri avute pe stadion, Răzvan Chitea va fi prezent, alături de câțiva membri sibieni, la meciul FC Barcelona – Athletic Bilbao, ce va avea loc pe 22 noiembrie, cel mai probabil pe Camp Nou, care își va deschide curând porțile pentru aproximativ 27.000 de fani.
Pentru fan clubul “Sibiu iubește FC Barcelona”, următoarea întâlnire va avea loc miercuri, 5 noiembrie, la partida din Champions League împotriva celor de la Club Brugge, începând cu ora 22:00. Pentru mai multe detalii, vizitați paginile de Facebook și Instagram sau înscrieți-vă în grupul de WhatsApp, unde puteți afla toate noutățile despre meciuri și întâlniri ale suporterilor.



