CSU Andu Sibiu și CSU Alpha Sibiu au avut un week-end foarte bun în sălile din Șura Mică și Sibiu – CSȘ, câștigând patru din primele cinci meciuri ale fazei a III-a a Campionatului Național. CSU Andu s-a impus la scor în fața echipelor CSȘ Sibiu și Zeiden Brașov iar CSU Alpha a încheiat victorioasă două din cele trei jocuri disputate în compania celor de la Timișora, U. Cluj și CSM Oradea.
”CSU Andu Sibiu, pregătită de Cristian Rubint, bifează două victorii la scor în grupa ei, arătând că locul ei nu este în Grupa Valorică C, criteriul geografic de alcătuire a grupelor dovedindu-și limitele. Băieții au arătat din plin progresul înregistrat față de începutul sezonului, mai trebuind să menționăm și faptul că la această echipă au intrat în lot și rotație 3 componenți de perspectivă a generației 2012, care au câștigat multă experiență de competiție.”
”În grupa valorică A, CSU Alpha Sibiu, antrenată de Alexandru Rubint, a avut parte de 3 meciuri extrem de echilibrate, reușind două victorii și o înfrângere, bilanț care ne dă liniște în vederea returului. În primul meci, contra celor de la CSM Oradea, chiar dacă am controlat 35 de minute meciul, nu a fost de ajuns pentru victorie. Cu lecția învățată, băieții au avut o atitudine excelentă contra celor de la U-BT Cluj Napoca, reușind să întoarcă ei soarta meciului și să-l câștige pe final. Al treilea meci, contra celor de la SCM Timișoara a fost și el destul de echilibrat chiar dacă am controlat destul de bine ritmul jocului”, sunt concluziile jocurilor prezentate pe pagina de facebook CSU Andu Sibiu Juniori.
Iată și rezultatele înregistrate de cele două echipe:
CSU Andu Sibiu vs CSŞ Sibiu 75-40
CSU Andu Sibiu vs Zeiden Brașov 78-32
CSU Alpha Sibiu vs CSM Oradea 49-54
CSU Alpha Sibiu vs U-BT Cluj Napoca 42-41
CSU Alpha Sibiu vs SCM Timișoara 61-48