Grupa 2017 negru a clubului Tigrii Team a revenit recent la Sibiu după o deplasare dus-întors pe litoral efectuată într-un mod mai puțin convențional, cu trenul. Clubul sibian de juniori detaliază experiența pe pagina proprie de Facebook de unde aflăm că pentru o aventură ca la carte, micuții fotbaliști de doar 8 ani au călătorit neînsoțiți de părinți dar supravegheați atent de 5 antrenori.
Printre altele, viitorii fotbaliști ai Sibiului au vizitat Muzeul Gheorghe Hagi și i-au întâlnit pe Denis Alibec și Ionuț Vână.
Copiii au avut ocazia să descopere una dintre cele mai moderne academii de fotbal din România, vizitând întreaga bază sportivă și impresionantul Muzeul Gheorghe Hagi. Muzeul spune povestea legendară a celui mai mare fotbalist român, Gheorghe Hagi, prin trofee, tricouri istorice, fotografii și momente care au marcat istoria fotbalului românesc și european.
Experiența a devenit și mai memorabilă atunci când micii noștri Tigrii au avut ocazia să se întâlnească și să facă fotografii cu doi jucători importanți ai fotbalului românesc: Denis Alibec și Ionuț Vână. Pentru copii, întâlnirea cu fotbaliști de top este o sursă de inspirație și motivație, un moment care le arată că visul de a ajunge mari fotbaliști poate deveni realitate prin muncă, disciplină și pasiune.
Astfel de experiențe contribuie enorm la dezvoltarea lor sportivă și umană!
În cele 3 zile departe de casă, grupa 2017 a Tigrilor a disputat meciuri cu echipele Academiei Gheorghe Hagi și au trăit o experiență aparte.
Faptul că Tigrii Team este partener oficial al Academiei Hagi oferă copiilor noștri oportunități reale de dezvoltare și acces la standarde de top.Grupa 2017 Negru a trăit mai mult decât niște simple meciuri împotriva Academia Hagi — a fost o experiență care inspiră, educă și motivează.Copiii noștri au avut privilegiul de a vizita întreaga bază a uneia dintre cele mai prestigioase academii de fotbal din România. Fiecare pas făcut acolo le-a aprins visuri mai mari, iar emoția din ochii lor spune totul.Zâmbetele, curiozitatea și entuziasmul din fotografii reflectă perfect impactul acestei vizite. Pentru ei a fost o lecție despre ce înseamnă performanța, disciplina și drumul către excelență.
Continuăm să construim caractere, să creștem jucători și să inspirăm generații.
Recent, invitat în emisiunea Arena Sporturilor de la City FM, directorul sportiv al Tigrilor, Ciprian Iliescu a detaliat datele colaborării cu academia constănțeană: ”Parteneriatul înseamnă o colaborare mai strânsă între clubul nostru și Academia Hagi. Eu sunt persoana de legătură împreună cu președintele clubului, Laurențiu Preda, avem o relație foarte strânsă cu directorii colaboratori ai grupelor de copii și juniori ai lor. Trimitem regulat rapoarte, sunt anumiți jucători care sunt în vederile lor, întreabă de x. de y, de z, ce mai fac, cum sunt. Mai mult decât atât, încercăm să adaptăm antrenamentele noastre la ale lor. Nu e ușor, pentru că sunt niște pași pe care trebuie să-i facem, dar și noi la rândul nostru vrem să fim din ce în ce mai organizați, să facem lucrurile mai bine și mai obiectiv. Probabil, la un moment dar, le făceam puțin mai subiectiv”.
Ciprian Iliescu a vorbit tot atunci și despre deplasarea la Constanța ce avea să vină și despre ce înseamnă o călătorie cu trenul pentru grupele pregătite de el: ”Cea mai bună variantă este să mergi cu trenul. E mult mai ușor să gestionezi, să-i urmărești, ei să se miște. Cu niște reguli stricte, și ei știu ce au voie să facă și ce nu, nu merg nici la toaletă neînsoțiți, în zonă trebuie să fie unul dintre antrenori, lucrurile au mers foarte bine. Dacă în primele dăți era acea teamă că nu știi cum va fi, ce se va întâmpla cu copiii, acum pot să vă zic că plec foarte liniștit cu grupele pe care le coordonez, formate din copii mai mici de 8 sau 9 ani”.











