A fost festival de goluri pe teren, festival și în tribune. Duminică, FCH a câștigat categoric în fața lui Dinamo 3-0, în fața a peste 8000 de spectatori. Aproape 4000 au fost dinamoviști care au ocupat întreaga Peluza Sud dar și sectoare din tribunele I și II.
În 8 minute, Hermannstadt a rezolvat meciul pe care oricum l-a controlat în totalitate. Ianis Stoica a modificat primul tabela în minutul 38, Opruț l-a completat după 3 minute iar Neguț a realizat scorul de for-fait în prelungirile primei reprize.
Hermannstadt e pe locul 8 (al doilea în play-out) iar noul obiectiv anunțat deja de club va fi câștigarea acestei faze a campionatului. Conducerea vrea chiar finala Cupei României, competiție unde Hermannstadt va juca în sferturile de finală cu U. Cluj, în 3 aprilie. Sibiul va găzdui pentru al doilea an consecutiv Finala Cupei.
În Superligă, Hermannstadt va juca vineri, 29 martie de la ora 17:30 la Voluntari, echipă aflată pe loc retrogradabil.