Material de Dănuț Florescu și Adrian Brătoiu (video)
Suntem în zilele post-olimpice și pe lângă competițiile unde am avut emoții pentru ai noștri, nu se poate ca pasionații să nu fi tras cu ochiul la turneul de baschet de la Paris, acolo unde Team U.S.A a plecat -din nou- acasă cu aurul, după o revenire extrem de muncită în semifinala cu Serbia și o finală contra Franței, unde Stephen Curry a fost minunat, mai ales din afara semicercului.
Ne-am propus să mergem tot pe calea baschetului, găzduiți de sala celor de la CSU Andu Sibiu, acolo unde interlocutor nu ne-a fost Steve Kerr, ci Eduard Kirr, antrenor la cunoscutul club sibian. Pe Edi l-am văzut în mijlocul copiilor, încă de la intrarea în sală, dând indicații și dirijând totul cu un ton hotărât și reglând din mers exercițiile pentru micii sportivi.
Am vorbit despre muncă, fără de care se pare că nu mai facem nimic, dar am încercat să primim de la tânărul antrenor și explicațiile pentru care românii sunt buni în baschetul juvenil, dar parcă uită să performeze la nivel de seniori.
„Fac lucrul acesta de aproximativ zece ani și deja nu mai pot să stau fără această activitate.„
Sportul Sibian – Edi, cum e să auzi atâtea glasuri de copii?
Eduard Kirr – E o obișnuință deja, un lucru foarte frumos. Știind că vii în sală în fiecare zi, de luni până vineri, chiar și în weekend-uri, este o plăcere, mai ales că fac lucrul acesta de aproximativ zece ani și deja nu mai pot să stau fără această activitate.
Sportul Sibian – Tu ești antrenor la grupa de U13 băieți și știu că vă pregătiți pentru ceva.
Eduard Kirr – Da. Din toamnă, generația mea de copii născuți în 2012 va intra în campionat, la U13. Vedem. Avem mult de lucru și trebuie să tragem tare, pentru că sunt echipe puternice.
Sportul Sibian – Am vorbit și cu colegii tăi despre perioada în care copiii trebuie doar să se joace, dar și despre vârsta de la care începe performanța. Cum e la tine? Până la ce vârstă ne jucăm și de când ne gândim să facem baschet de performanță?
Eduard Kirr – Acum avem și partea de selecție, unde facem grupe linie sau avem și grupe de „culoare”, unde avem doar două antrenamente pe săptămână. La grupele „linie” numărul de antrenamente crește la trei sau patru, iar presiunea este un pic mai mare. Unde sunt copii născuți în 2012, poate și mai mici, trebuie să îmbini un pic baschetul plăcut, să te joci un pic, dar când este vorba de de partea de performanță, trebuie să înțeleagă și ei și să tragă tare.
Sportul Sibian – E greu să vorbești pe limba copiilor?
Eduard Kirr –Nu, nu, nu. E un lucru foarte frumos și fac chestia asta cu plăcere.
„Eu am început activitatea de antrenor la 18 ani, atunci când am intrat în primul an de facultate la Sibiu, pe partea de sport.„
Sportul Sibian – Aș fi curios cum decurge modul tău de autopregătire, pentru că sunt antrenori care cred că deja le știu pe toate, dar și alții care se pregătesc constant și au anumiți idoli. La tine cum e?
Eduard Kirr – Urmăresc zilnic antrenori, mai ales când este sezon, atât la noi, cât și afară. Urmăresc pe internet anumite antrenamente ale colegilor sau chiar ne mai interesăm la echipa mare (n. red.-CSU Sibiu) de anumite exerciții. Lucrez cu colegul meu Sandu Rubint, adică pregătim antrenamentele și încercăm să lucrăm pe aceeași linie.
Sportul Sibian -Sunt curios cum ai ajuns să colaborezi cu cei de la CSU Andu?
Eduard Kirr – Eu am început activitatea de antrenor la 18 ani, atunci când am intrat în primul an de facultate la Sibiu, pe partea de sport. Am început la clubul Alfa și după opt ani am avut ocazia să vin aici. Sunt foarte bucuros, simt că pot să fac mult mai multe lucruri, dar le iau pas cu pas și învăț de la sezon la sezon. Învățăm, învățăm, învățăm.
Sportul Sibian – Mă bazez acum pe ochiul antrenorului. Cam de pe la ce vârstă crezi că un antrenor își poate da seama dacă un copil poate măcar să încerce să performeze în baschet?
Eduard Kirr – Chiar și de la 8 ani. Tu îl vezi pe copil din momentul în care intră în sală, cât de motric e….Sunt copii care și și după o săptămână își dau singuri drumul la o aruncare corectă, alții după trei luni. Sunt perioade și perioade.
Sportul Sibian – Și totuși, cum e să antrenezi într-un sport care în România e unul de nișă?
Eduard Kirr – În ultimii ani, partea de juniori a crescut mult și la nivel național, drept dovadă s-a văzut acest lucru la Costinești. Am fost la turneul de minibaschet, unde au fost peste 250 de echipe. Deja a crescut foarte mult interesul și din partea părinților, dar și din partea copiilor. E un lucru frumos, dar trebuie să tragem tare, să ținem copiii aproape, să aducem cât mai mulți copii.
Sportul Sibian – De acord. Rezultate sunt la nivel de juniori, național și internațional, dar ceva se pierde. Ne uităm la rezultatele echipei naționale, ne uităm că jucătorii noștri tineri cam stau pe banca echipelor din liga națională. Unde crezi tu că se produce scurtcircuitul?
„Cu toții avem cumva o vină, cu toții implicați în aceste categorii de vârstă.„
Eduard Kirr – Nu știu. Poate nu se face cum trebuie pregătirea necesară, nu se pune prea mult preț pe promovarea tinerilor. E greu…sunt foarte multe lucruri acolo de care te poți agăța ca să găsești motive că nu ajungem sus.
Sportul Sibian – Ok, accept opinia ta, dar spunea selecționerul Mihai Silvășan că, în opinia sa, lucrurile nu se întâmplă așa cum trebuie la nivel de copii și juniori, că acei jucători care ajung la nivel de seniori nu au baza. Ce zici de declarația asta?
Eduard Kirr – Da, e clar că se poate și lucrul acesta. Totul trebuie să înceapă de jos și mai ales antrenorii tineri, cum este și cazul meu, trebuie să aibă baza. Când începi cu copilul respectiv de jos, de la o vârstă de 6-7 ani, trebuie să știi anumite elemente pe care să le pui în practică. Bineînțeles, cu toții avem cumva o vină, cei implicați în aceste categorii de vârstă.
Sportul Sibian – Și atunci cum reușim să ridicicăm baschetul românesc, atât cât se poate?
Eduard Kirr – Făcând mai multe eforturi. Și din partea celor de sus, care să vină și să investească mai mult, astfel încât să fie promovată mai mult și partea asta de baschet pentru copii. Pe scurt, trebuie să muncim, să tragem, pentru că avem multe de învățat.
„Deja au prins microbul acesta, nu vor să lipsească atunci când sunt meciuri.„
Sportul Sibian – Când vorbim de copii, implicit trebuie să vorbim și de părinți. Cât de greu e să gestionezi o relație cu părinții juniorilor pe care îi antrenezi?
Eduard Kirr – Unii vor performanță, alții își aduc copiii pentru a face mișcare. Trebuie să ai comunicare bună cu ei tot timpul și trebuie să fii foarte deschis, să le explici despre copiii lor, ce fac bine și ce fac rău. Dar aici e treaba antrenorului, iar părerea mea este că părintele nu trebuie să se bage. Afară e ok, poate discuta orice, dar când intră în sală, copilul trebuie să fie pe mâna antrenorului și să asculte tot ce spune el.
Sportul Sibian – Spre bucuria noastră, în Ardeal oamenii trăiesc intens baschetul, iar în Sibiu îi avem pe cei de la CSU. Te ajută, ca motivație pentru copii, faptul că le poți oferi un exemplu?
Eduard Kirr – Da, bineînțeles. Eu am crescut cu echipa mare, sunt agrenat acolo, la statistică, la masa oficială, deci sunt prins cu totul acolo. Tot timpul le dau exemplu copiilor „uitați, mergem la meciuri, sunt suporteri mulți” și e un lucru frumos, mai ales pentru ei. Deja au prins microbul acesta, nu vor să lipsească atunci când sunt meciuri.
Sportul Sibian – Și asta mă gândesc că te ajută și când îi pregătești.
Eduard Kirr – Da, da. Se uită la cei mari, iar noi le dăm exemplu, le spunem că acolo trebuie să ajungă și ei.
Sportul Sibian – Asta e bine. Aș încheia tot cu ceva despre tine. Ești antrenor la juniori, îți place treaba asta, ai deja o anumită experiență, dar totuși, ai vrea să antrenezi o echipă de seniori?
Eduard Kirr – Nu știi niciodată ce-ți rezervă viitorul. Momentan vreau să mă perfecționez foarte bine pe partea aceasta de juniori, vorbind de copii pentru baby și minibaschet, generația U13, U14….consider că mai am multe de învățat, de la sezon la sezon, mai sunt clinicuri (n. red. – seminarii) de antrenori, vedem ce ne rezervă viitorul. De aici momentan sunt foarte bine și vreau să cresc cât mai mult alături de toți copiii care intră în sală.
Îi mulțumim lui Eduard Kirr, iar săptămâna viitoare ne revedem cu un nou interviu al campaniei noastre. Alt om, altă mentalitate, alte subiecte, dar același punct fix: BASCHETUL!
Stați pe aproape 🙂
Vezi interviul cu Eduard Kirr în format video