În săptămâna în care tot județul Sibiu e cu gândul la derby-ul decisiv al ligii a IV-a, Voința Sibiu – Păltiniș Rășinari, AJF Sibiu a programat miercuri partidele din faza optimilor Cupei României – faza județeană. Patru meciuri încep la 17:00, alte patru la 17:30.
Cu 3 zile înaintea întâlnirii directe, Voința și Rășinari se duelează de la distanță în Cupa României. Chiar de la mare distanță pentru că rășinărenii au de parcurs o oră și jumătate până la Valchid, o localitate aflată la peste 70 de km de Sibiu, aproape de granița cu județul Mureș. Pentru ”alb-verzi” sorții au fost mai blânzi, vor juca pe stadionul Obor cu Leii Șura Mică.
Program complet:
Ora 17:00
- AFC Miercurea Sibiului 2021 – Voința Dumbrăveni
- CS Săliște – Sparta Mediaș
- Voința Sibiu – Leii Șura Mică
- CSO Copșa Mică – Inter Sibiu
Ora 17:30
- Gloria Păuca – AFC Tălmaciu
- Fotbal Curciu – FC Avrig
- Viitorul Valchid – Păltiniș Rășinari
- AFC Agnita – Quantum Arsenal Sibiu
Meciul campionatului, Voința Sibiu – Păltiniș Rășinari, va fi sâmbătă, de la ora 15:00, pe stadionul Obor. Intrarea va fi liberă. După 19 etape, Voința e lider, cu un punct avans față de Păltiniș Rășinari.