La 22 de ani, Eduard Roschnafsky privește baschetul cu optimism și chiar țintește sus, la o carieră asemănătoare cu a tatălui său, cunoscutul baschetbalist Bruno Roschnafsky. Până acolo, tânărul Roschnafsky este la CSU Sibiu, iar noi i-am pasat câteva întrebări în pauza dinaintea reînceperii campionatului.
„Cred că Hammink este un antrenor foarte bun.”
Eduard, să începem cu actualitatea: cum descrii evoluția ta și a echipei CSU Sibiu în etapele care au trecut?
Eduard Roschnafsky: – Am oportunitatea de a juca liber și de a progresa în jocul meu mai repede. Am început sezonul destul de greu, dar știm toti că putem juca mai bine.
În ce aspecte simți că ai progresat cel mai mult de când ai sosit?
Eduard Roschnafsky: – Simt că pot juca cu mai multă încredere fără a avea frica de a face greșeli. În baschet este foarte important să joci liber și după instinct. În unele situații din trecut, când luam o aruncare cu care mă simțeam confortabil și ratam, antrenorul mă scotea instant de pe teren și mă certa. Pentru mine, cel mai important a fost să rămân cu încrederea de a arunca când simt și de a trece peste critică, cea care, din perspectiva mea, poate nu a fost corectă.
Cred că toată lumea ar fi curioasă să știe de ce ai ales să joci pentru CSU Sibiu.
Eduard Roschnafsky: – Este un club cu reputație si conducere bune, iar când am auzit că vor să fac parte din echipa asta, am fost foarte fericit.
Raportându-ne la cum vezi tu valoarea lotului, dar și prin comparație cu celelalte echipe, play-off-ul este un obiectiv realist?
Eduard Roschnafsky: – Da, playoff-ul este un obiectiv realist pentru noi, iar lotul nostru este bun comparativ cu alte echipe care poate au bugetul mai mare.
Uitându-mă la jocurile voastre de până acum, am observat o schimbare în bine a atitudinii de la primul meci fără Geert Hammink. Ce nu s-a potrivit între voi și antrenorul olandez și ce a adus nou Dan Fleșeriu?
Eduard Roschnafsky: – Mie personal mi-a plăcut de Geert, dar simt acum că avem un stil de joc mai rapid și mai liber cu noul nostru antrenor, Dan Fleseriu. Cred că Hammink este un antrenor foarte bun, cu multă experiență ca antrenor și jucător, dar nu cred că știa foarte bine stilul de joc în competiția românească de baschet.
Ce te-a făcut să alegi o carieră în baschet și cât a contat că tatăl tău este Bruno Roschnafsky?
Eduard Roschnafsky: – Nu a fost neapărat o alegere, fiindcă știam că doresc asta. Fac baschet de aproape 15 ani, așa că atunci când am primit oportunitatea de a-mi continua cariera ca profesionist, am fost fericit că pot să joc baschet în continuare la un nivel ridicat.
Tata a contat și încă contează foarte mult pentru mine, fiindcă mă ajută să înțeleg jocul mai bine și îmi explică cum pot să trec la nivelul următor ca jucator.
Ai simțit vreodată presiunea de a te ridica la reputația tatălui tău? Cum gestionezi această aşteptare?
Eduard Roschnafsky: – Nu știu cum să răspund la această întrebare. Când ma gândesc la el, nu mă gândesc la cariera pe care a avut-o, ci la toate chestiile din afara terenului pe care le-a făcut pentru toata familia noastră, apreciez tot ce a făcut în lumea baschetului și clar voi încerca să îl întrec la această categorie, dar chiar dacă nu se va întâmpla, nu mă va deranja.
Cum ai descrie parcursul tău în baschet până în momentul în care ai ajuns la CSU Sibiu? Care au fost etapele decisive în formarea ta ca jucător?
Eduard Roschnafsky: – Fiecare club la care am jucat m-a ajutat să mă formez ca jucator, dar cred că mutarea la Cluj-Napoca a avut cel mai mare impact asupra mea, acolo am învățat cât de importantă este pregătirea mentală.
Când vorbești de pregătirea mentală, te referi la psiholog sau mental coach?
Eduard Roschnafsky: – Nu aveam nimic de genul acesta, dar pe parcursul timpului petrecut acolo am trecut prin multe adversități, de la minute limitate, la probleme personale în afara baschetului, dar am învățat cum să rămân puternic mental și să fiu fericit pentru tot ce am.
„Minutele puține au fost motivul plecării mele din Cluj.”
Într-un interviu acordat pentru un site german de sport, la începutul acestui an, spuneai că ai trăit un șoc cultural atunci când ai ajuns în Germania. Poți detalia care erau diferențele între culturi și oameni?
Eduard Roschnafsky: – Din perspectiva mea, oamenii din România au un stil de viață mai liber și poate sunt puțin mai prietenoși decât cei din Germania.
Ai făcut parte din două comunități baschetbalistice importante ale României, cele de la Cluj-Napoca și Sibiu. Te provoc să ne provestești despre ele, de la antrenamente, antrenori și până la suporteri.
Eduard Roschnafsky: – Am avut ocazia să fac parte din două comunități baschetbalistice puternice din România, Cluj-Napoca și Sibiu, și fiecare dintre ele m-a influențat în felul ei. La Cluj am simțit mereu profesionalismul antrenamentelor și o atmosferă incredibilă creată de suporteri. Eram foarte fericit fiindcă aveam multe de învățat de la toți foștii mei coechipieri, care au jucat la cel mai înalt nivel de baschet din lume. Am avut o relație bună cu toți și m-am simtit bine în echipă, dar minutele puține au fost motivul plecării mele din Cluj.
La Sibiu, deși începutul meu nu a fost cel mai bun și atmosfera din sală nu se compară neapărat cu cea de la Cluj, am simțit ceva diferit și foarte important pentru mine: încredere. Staff-ul și colegii au avut răbdare și au crezut în mine, iar asta m-a ajutat să mă dezvolt și să mă simt cu adevărat parte din echipă.
Suntem chiar în perioada în care naționala României a pierdut două meciuri grele din calificările pentru campionatul mondial. Realist vorbind, cât crezi că ajută aceste reguli care forțează folosirea jucătorilor români?
Eduard Roschnafsky: – Chiar dacă pierdem acum, regulile care obligă folosirea jucătorilor români ajută. Le dau minute, încredere și experiență. Fără ele, românii ar juca mult mai puțin, iar naționala ar avea de suferit. Pe termen lung, aceste reguli sunt bune pentru baschetul nostru.
Cum ai descrie legătura ta cu suporterii sibieni și ce ți-ai dori ca ei să știe despre tine, atât ca sportiv, cât și ca persoană?
Eduard Roschnafsky: – Nu am avut multe ocazii să fiu aproape de suporterii sibieni, deși mi-aș dori asta. Vreau doar să știe că muncesc mult, dau tot ce am mai bun și îmi pasă de echipă și de comunitatea lor.
