Fostă judoka și actual kinetoterapeut și arbitru în judo și sambo, Elena Constantin vorbește deschis despre accidentări, limitele corpului uman și despre momentele în care a fost nevoită să spună „nu”, chiar și atunci când miza sportivă era mare. Un interviu despre disciplină, mentalitate și adevărul incomod din spatele performanței.
„Cel mai mare război l-am avut cu mine însumi”
Privind înapoi, cum te-a format judo-ul ca om, nu doar ca sportiv?
Elena Constantin: – Pe mine judo-ul și sportul de performanță m-au format un om disciplinat, un om educat, cu bun simț și de ajutor, care respectă tot ce este în jurul lui și care își dorește să ajungă cât mai sus în viață.
A existat un moment în cariera ta în care ai simțit că performanța a venit mai mult din disciplină și muncă decât din talent?
Elena Constantin: – Cariera mea s-a axat în totalitate pe muncă și disciplină. Nu am avut talente foarte mari, eu doar am perseverat în viață în orice am făcut, inclusiv în sportul de performanță și profesie. Știu sigur că am reușit pentru că am avut răbdare cu tot ce a fost în jurul meu.
„Momentul care a adus retragerea a fost cel în care mi-am dat seama că nu mă pot întreține din sportul de performanță”
Care a fost cel mai greu adversar din cariera ta: cel din fața ta sau cel din interior?
Elena Constantin: – Eu tot timpul am o luptă interioară și un concurs cu mine, pentru că încerc să mă depășesc în fiecare zi. Nu văd un concurs cu ceilalți din jurul meu, pentru că fiecare suntem unici în felul nostru. Dar da, cel mai mare război l-am avut cu mine însumi, să depășesc anumite situații din viața mea sau să nu mă dau bătută atunci când au fost momente de răscruce.
Cum ai știut că a venit momentul retragerii din judo și cât de greu a fost să accepți această decizie?
Elena Constantin: – Momentul care a adus retragerea a fost cel în care mi-am dat seama că nu mă pot întreține din sportul de performanță și a trebuit să încep să învăț, să studiez, să acumulez informație și, totodată, pe plan financiar, să mă stabilizez. Dar, din perspectiva mea, a fost o etapă bună.
Ce pierde un sportiv atunci când se retrage din performanță și ce câștigă, de fapt?
Elena Constantin: – Căștigă timp, dar își pierde oarecum direcția, pentru că nu se mai regăsește în altceva decât în sport, dar eu îi sfătuiesc pe oameni doar să aibă răbdare. Pot să zic că am avut timp mai mult să învăț, să acumulez și să citesc după ce am ales să mă las de sportul de performanță.
„Cu pacienții obișnuiți încerc eu să le arăt și să le demonstrez că sportul ajută de fiecare dată, chiar dacă nu îl facem la nivel înalt.”
Ești arbitru femeie atât în judo, cât și în sambo. A trebuit să câștigi autoritatea diferit într-un sport dominat mult timp de bărbați?
Elena Constantin: – Să știi că eu, ca arbitru internațional, oarecum, prin personalitatea mea, am avut ușile deschise tot timpul. Am fost tot timpul ajutată, chiar dacă a fost un sport unde domină bărbații. Tot timpul am fost ajutată și chiar m-am simțit protejată, respectată, îngrijită și nu am avut niciodată probleme în a mă simți inferioară lor. Dimpotrivă, ei ne-au ajutat să fim cele mai bune și să fim puse tot timpul în față. Și foarte mult m-ai ajutat cei din federații (n.a. – de judo și sambo), pentru că au avut încredere în mine.
Privind din postura de fost sportiv și arbitru, ce diferențe majore vezi între judo și sambo din punctul de vedere al solicitării fizice și al riscurilor?
Elena Constantin: – Diferențe majore între cele două sporturi de contact nu sunt, chiar se aseamănă. Pot să spun că solicitările sunt destul de agresive, e multă oboseală și accidentările sunt destul de grave, putând să te scoată definitiv din sportul de performanță.
Cât de diferit este să lucrezi cu sportivi de performanță față de pacienții obișnuiți?
Elena Constantin: – Destul de diferit, pentru că sportivii de performanță sunt disciplinați, ascultători, își doresc să revină pe teren, au dorința de a-și depăși condiția. Tot timpul dau ce e mai bun din ei, iar eu empatizez foarte tare cu ei, pentru că știu ce simt când sunt accidentați sau ce durere poartă în viața de zi cu zi, când nu mai au acces la ce îi reprezintă. Cu pacienții obișnuiți încerc eu să le arăt și să le demonstrez că sportul ajută de fiecare dată, chiar dacă nu îl facem la nivel înalt. Mișcarea este, până la urmă, prioritară în viață.
Care este cea mai mare provocare atunci când un sportiv accidentat vrea să revină mai repede decât îi permite corpul?
Elena Constantin: – Să știi că provocarea cea mai mare cu ei o am atunci când vor să intre cât mai repede pe teren, pentru că nu au răbdare și se chinuie, se frustrează și se consumă pe recuperare, dar eu sunt acolo ca să îi înțeleg și să îi susțin cât pot de mult.
„Nu sunt mândră de treaba asta și chiar îmi pare rău pentru colegii mei”
Îmi poți dau un exemplu de astfel de situație?
Elena Constantin: – Da , am avut o situație în care cea mai bună fotbalistă de la Hermanstadt voia să intre mai repede pe teren după o intervenție chirurgicală la nivelul genunchiului și nu i-am dat voie pentru binele ei. Acum joacă și e foarte bine, iar în 2024 a ajuns golgheter în Coreea.
Există situații în care, ca kinetoterapeut, ești nevoită să spui „nu”, chiar dacă miza sportivă este foarte mare?
Elena Constantin: – De foarte multe ori am zis nu și tot timpul o să o zic, pentru că prioritar pentru mine este să văd sportivul îndelung sănătos și bine, decât pe teren scurt, doar pentru un sezon sau doar pentru un meci care nu are importanță mai mare față de sănătatea lui de zi cu zi și de toată viața. E clar că o să fiu tot timpul foarte strictă pe partea asta.
Care sunt cele mai frecvente accidentări pe care le întâlnești în sporturile de contact, precum judo și sambo?
Elena Constantin: – Cele mai multe accidentări pe care eu le-am provocat au fost pe partea de clavicule, dar nu sunt mândră de treaba asta și chiar îmi pare rău pentru colegii mei, dar îmi dau seama din ce am studiat că pe partea de articulații ale genunchiului sunt cele mai multe accidentări. De aceea m-am și specializat pe partea aceasta.
Crezi că multe accidentări sunt rezultatul unei mentalități de tip „strânge din dinți și mergi mai departe”?
Elena Constantin: – Cred că multe accidentări vin din cauza pregătirii fizice destul de slabe, inconștiente, atunci când corpul spune că nu mai poate, dar și din cauza refacerii. Cel puțin la noi în țară, stăm foarte prost pe partea de recuperare și refacere conștientă.
Ai lucrat în trecut cu Constantin Popovici, sportiv dintr-o disciplină extremă. Ce ai învățat din această experiență despre limitele reale ale corpului uman și recuperare?
Elena Constantin: – Sincer, Constantin nu are limite. Din ce am văzut în anii în care am lucrat cu el, lucra foarte bine cu mentalul lui și își dorea foarte mult să treacă peste tot. Era și foarte disciplinat, plus că nu exista zi în care să nu se antreneze.
„Nu am văzut niciodată un sportiv de performanță sănătos”
Care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le fac oamenii care nu sunt sportivi atunci când încep să facă mișcare?
Elena Constantin: – Cele mai frecvente greșeli apar când ei intră direct în antrenamente grele, fără o perioadă de adaptare, în care să înțeleagă ce poate corpul și ce nu poate. Ei își doresc să depășească niște limite care nu sunt reale. De aceea, eu recomand să lucreze mai întâi cu un specialist.
Dacă ar fi să reduci grija pentru corp la un singur principiu, valabil pentru sportivi de elită și pentru oamenii obișnuiți, care ar fi acela?
Elena Constantin: – Cea mai importantă este odihna. Dacă nu avem un somn sănătos, putem să dăm de-o parte performanța și randamentul, din perspectiva mea. Personal, am văzut oameni care nu se ocupau de odihnă, dar au și eșuat în sportul de performanță.
Ce vezi la sportivii de performanță, din punct de vedere al neglijării sănătății, începe să apară și la oamenii obișnuiți care fac sport recreațional?
Elena Constantin: – Vorbim aici despre cei care fac sport recreațional la o vârstă înaintată și își doresc oarecum să își îndeplinească dorințele în a performa, dar totuși așa apar accidentările și ei ajung la noi în clinică. Oricum, noi suntem acolo să îi susținem și ei să se întoarcă la activitățile fizice.
Crezi că sportul de performanță are uneori un cost prea mare pentru sănătatea pe termen lung?
Elena Constantin: – Sincer îți zic, că nu am văzut niciodată un sportiv de performanță sănătos. Am văzut doar oameni ambițioși, deștepți, cultivați, disciplinați, curați, aranjați, cu potențial… am văzut un tipar de oameni care tot timpul și-au dorit să fie cei mai buni, dar care nu s-au gândit niciodată la costurile pe partea de sănătate. Sportivii de performață se uzează în ani. Deja, după 10-15 ani de activitate sportivă, te resimți, nici nu te refaci așa repede și încep accidentările.
