Între 22 și 27 iulie, la Sibiu se va vorbi spaniola. În baza unui parteneriat pe două sezoane, semnat între CSU Andu Sibiu și echipa spaniolă Lucentum Alicante, ibericii vor trimite la Sibiu trei antrenori și un preparator fizic, care să ajute la dezvoltarea tinerilor jucători, dar și la formarea antrenorilor clubului sibian.
Anunțul referitor la înscrieri și la tot desfășurătorul acestei tabere de pregătire a fost făcut astăzi, pe Facebook-ul celor de la CSU Andu Juniori, iar de acolo aflăm că: se pot înscrie fetele, dar și băieții, contra unei taxe de 430 de euro, iar pachetul conține 11 sesiuni de antrenament axat pe dezvoltarea individuală, două rânduri de echipament, un rucsac, un tricou, două perechi de șosete, asigurare medicală pe durata activităților, un work shop educativ, o fișă de evaluare, dar și includerea în baza de scouting a Lucentum Alicante International Academy.
În același timp, un alt obiectiv al acelei săptămâni va fi și o contribuție la dezvoltarea antrenorilor români, care vor avea parte de pregătire specializată, dar și sugestii pentru metodele de antrenament.
O privire generală asupra acestui proiect ne-a oferit chiar Andu Hanea, omul care coordonează și sponsorizează grupele de juniori ale CSU Andu Sibiu:
În primul rând, acest parteneriat ar trebui văzut un pic mai amplu, pentru că nu e vorba doar de un simplu campionat (n.r.-tabără). E vorba de avea lângă noi un partener care vinerea dintr-o țară cu o tradiție foarte mare în baschet și de la care consider că am avea ce să învățăm. Practic, acesta este principalul lucru la care ne uităm în cadrul acestui parteneriat, atât din puncte de vedere organizatoric, cât și sportiv, pentru că antrenorii noștri au ce învăța de la omologii de acolo. Partea de câmp efectiv este o experiență nouă, este un club nou care își desfășoară acțiuni în România. Copiii vor lucra sub îndrumarea unor antrenori spanioli, bineînțeles asistați și de antrenorii noștri, iar pentru mine cel mai important lucru este acela că am reușit să ancorăm un eveniment în mijlocul verii, când noi suntem în pauză competițională, astfel cei care vor participa nu vor întrerupe total conexiunea cu baschetul pe timpul verii.”
ne-a declarat Andu Hanea.