Orașul Agnita găzduiește în 22 iunie unul din cele mai inedite crosuri organizate în județul Sibiu. Alergătorii vor lua la pas străzile Agnitei la ceas de seară, după ora 19:00, într-o competiție cu de toate: trasee pentru copii 4-12 ani, probe clasice de alergare de 5 și 10 km, concerte, filme în aer liber, locuri de joacă gonflabile, înnoptare cu cortul în curtea bisericii fortificate.
„Sub farmecul Sânzienelor” este deviza crosului care va avea și o componentă de strângere de fonduri: „În acest an, alergăm cu un scop aparte: să strângem fonduri pentru amenajarea unei zone de interacțiune și teren de joacă în localitatea Șerpeni, din raionul Anenii Noi, pentru frații noștri dragi de peste Prut”, spun organizatorii.

Cursa de 10 km – taxă de participare de 100 lei
Se vor acorda premii pentru categoriile masculin și feminin astfel: locul 1 (750 lei), locul 2 (600 lei), locul 3 (450 lei)
Cursa de 5 km – taxă de participare de 75 lei.
Se vor acorda premii pentru categoriile masculin și feminin astfel: locul 1 (500 lei), locul 2 (400 lei), locul 3 (300 lei)
Special pentru copii, se vor organiza trasee pe grupe de vârstă astfel:
- 4-6 ani
- 7-8 ani
- 9-12 ani
Taxa de participare este de 40 lei.

După linia de sosire, seara continuă cu concert susținut de formația The Strangers și filme în aer liber, până la locuri de joacă gonflabile pentru copii mari și mici. Organizatorii spun că participanții pot savura o masă caldă și chiar să înnopteze sub cerul înstelat, la cort, în curtea bisericii.
Detalii eveniment:
https://crosagnita.ro/detalii-competitie/
Link pentru înscriere:
https://crosagnita.ro/inscrieri/
Lista participanți:
https://crosagnita.ro/participanti/
Sursă foto: Facebook – Clubul Sportiv Comunitar Sibiu, fotografi Andrei Bălășan și Grimm

