CSU Sibiu va disputa mâine, în Sala Olimpia, din Ploiești, al șaselea meci din această ediție de campionat, împotriva CSM Ploiești. Adversarii au tot o victorie până acum, obținută împotriva Timișoarei, în primă etapă a competiției. Partida din această seară va începe la ora 18 și va fi transmisă exclusiv pe canalul de YouTube FRB TV.
Victoria de la Târgu-Mureș a pus deocamdată pe șine parcursul celor de la CSU Sibiu, dar ea va cântări aproape zero dacă nu va fi dublată de un succes pe terenul celor de la CSM Ploiești. Poate și din cauza faptului că dinspre club s-a rostit cu destul de multă siguranță cuvântul „play-off”, înaintea începerii sezonului, orice eșec aduce un plus de critici și dezamăgiri.

Etapa trecută totul a mers strună: Adamovic a adus mai multă siguranță în conducerea mingii, chiar dacă asta a însemnat că Blidaru, unul dintre puținii remarcați de până acum, a prins mai multe minute pe parchet. Renegatul Kai Edwards a fost aproape de double-double, în timp ce MJ Randolph și Keith Stone au fost principalii marcatori. Acum, la rând vine Ploieștiul antrenat de Mihai Popa, cel care a revenit în Prahova după ce a fost unul dintre asistenții lui Mihai Silvășan, dar și după ce a în tatonări cu CSU Sibiu înaintea venirii lui Geert Hammink. Va fi a noua întâlnire all-time, până acum ambele echipe adunând câte patru succese și tot atâtea înfrângeri.
Cele două echipe s-au întâlnit și în presezon, tot la Ploiești, atunci când lupii galbeni au învins cu 89-79, câștigând trei din cele patru sferturi. Pentru CSU Sibiu, cei mai buni marcatori au fost Blidaru, Roschnafsky și Drăgan, cu câte 17, 15 și 11 puncte, tot atunci debutând și Brayden Parker, cel care acum este pus pe lista de plecare, alături de Kai Edwards.

Revenind la CSM Ploiești, aceștia au până acum un bilanț de o victorie și trei înfrângeri, dar întâlnind deja Oradea și Vâlcea, două dintre echipele cu ștaif în campionatul nostru. Analizând adversarii comuni de până acum, deși nu e neapărat relevant pentru meciul de astăzi, Ploieștiul a obținut singurul succes în fața Timișoarei (96-82), echipă ce s-a distrat la Sibiu, dar a pierdut în fața Mureșului (86-97), trupă ce a fost învinsă clar de CSU Sibiu.
La nivelul lotului, Mihai Popa se bazează pe cinci jucători străini, un sârb și patru americani, trei dintre aceștia fiind obișnuiți cu baschetul din liga națională. Iar dacă Veljko Brkic este de-al casei, fiind la al treilea sezon jucat pentru ploieșteni, Devante Brooks vine după un sezon petrecut la Craiova, în timp ce Andre Jones a fost anul trecut unul dintre jucătorii cei mai importanți ai Coronei Brașov.

La capitolul jucătorilor români, gazdele de astăzi se bazează tot pe jucători tineri, precum George Angelian, Codruț Dinu sau Cristian Cotoară, adus de la Voluntari, singurul „veteran” fiind Andrei Calenic, care are sezoane petrecute la Iași, Dinamo sau Galați. În ultimul meci, pierdut cu 96-84 la Râmnicu Vâlcea, cel mai bun marcator al celor de la CSM Ploiești a fost Veljko Brkic, care este și coșgheterul echipei, sârbul reușind să marcheze 20 de puncte, în doar 10 minute petrecute în teren.
Întâlnim o echipă pe val, care a obținut, luni, o victorie confortabilă la Târgu Mureș și trebuie să avem determinare și atitudine bună pentru a opri tranziția lor ofensivă și recuperările lor ofensivă, capitole la care stau foarte bine. Sper să avem consistență în a face aceste lucruri pe toată durata jocului, iar dacă vom reuși, cred că vom avea succes în acest joc. Suntem pregătiți și determinați să avem intensitate pe toată durata partidei, ceea ce ne va ajuta să practicăm un baschet cât mai bun.”, a declarat Mihai Popa, antrenorul prahovenilor, înaintea disputei cu CSU Sibiu.
La Galați, via Ploiești
După meciul din campionat, de sâmbătă seara, CSU Sibiu are programat încă un meci oficial peste 48 de ore și încă 200 de kilometri. La Galați, în Sala Dunărea, se va disputa turul întâi al Cupei României, după ce partida a fost amânată din cauza sălii indisponibile. Returul va avea loc la Sibiu, pe 13 noiembrie, urmând ca învingătoarea să dea piept cu Corona Brașov, în următorul tur.
Partida de astăzi va fi arbitrată de o brigadă formată din Bogdan Podar, Laszlo Bukuresti și Alexandru Ivan, asistați de comisarul FRB Zoltan Șafar.
