CSU Sibiu a fost învinsă de SCM Craiova cu scorul de 105-91, în etapa a treia a Ligii Naționale de Baschet Masculin. Cel mai bun marcator al galben-albaștrilor a fost MJ Randolph, cu 20 de puncte.
Dacă în etapa trecută, împotriva Rapidului, CSU Sibiu a făcut un sfert patru foarte bun, având șansa chiar să câștige disputa, de data aceasta, la Craiova, primul sfert a fost unul de calitate. De altfel, gazdele au condus doar în primele secvențe ale meciului, pentru ca apoi Sibiul să fie la conducere până în prima partea a celui de-al treilea sfert.
CSU Sibiu: Blidaru, Pratt, Randolph, Roschnafsky, Stone.
Practic, Sibiul a contat în meci atât cât a avut răspuns la șuturile de trei puncte ale oltenilor, armă cu care aceștia impresionaseră și în meciul contra Timișoarei. Iar primele zece minute au adus multe puncte de ambele părți, puținii spectatori din polivalenta din Craiova asistând la un concurs de triple și la două apărări fără multe soluții. Pe rând, Roschnafsky, Blidaru, Fîntînă, Zetos și Parker, au marcat de afară, ținând adversarul la distanță, chiar dacă Legett (2) și Pușcașu au țintit și ei bine de la distanță. La oaspeți a debutat în acest sezon și căpitanul Anastasios Zetos, jucător ce a suferit o entorsă înaintea meciului de la Pitești. Acesta a intrat bine în joc, având o recuperare dar și două pase decisive către Randolph și Edwards. Pe bancă a rămas însă Filip Adamovic, cel care încă este așteptat să se refacă.

Revenind la meci, primul sfert a arătat bine pentru CSU Sibiu, cu 15 aruncări reușite din 20 de încercări, cu tot cu libere, iar partea a doua pornea de la 27-31. Jocul s-a reluat tot cu vulturii fiind mai incisivi, Keith Stone punând primele cinci puncte pe tabelă, ultimele trei după un coș cu fault. Și chiar dacă prima parte a fost la început una mai săracă în coșuri și cu multe greșeli, gazdele au reușit să reducă la un singur punct avantajul de la pauza mare, chiar dacă Sibiul conducea la un moment dat cu 10 puncte, scor 34-44.
Hammink a căutat soluția și chiar de mai multe ori, având în vedere că a cerut time-out atât la 46-51, după tripla lui Nistor, dar și la 50-51. Pe final, Pratt și Dishman au adus câte două puncte pentru echipele lor, tabela arătând 52-53 după 20 de minute.
Din sfertul al treilea, jocul a început să vină peste CSU Sibiu, mai ales din cauza aruncărilor de la trei puncte, multe deschise, la care apărarea lui Hammink nu a avut răspuns. După ce Blidaru a deschis jocul cu două puncte, depășindu-și frumos adversarul și câștigând poziția, Legett a egalat cu un and one obținut la faultul lui Stone. După aceea a început recitalul lui Vlad Nistor, cel care a marcat nu mai puțin de trei triple în acest sfert, alb-albaștrii reușind să preia conducerea. Pe final de sfert au început să apară și greșelile, Zetos reușind, în secvențe consecutive, să repună la adversar pasa către Randolph, să recupereze sub propriul panou, pentru ca apoi să mai paseze o dată greșit. Până la urmă, runda a treia a fost închisă la 79-73 cu încă trei puncte, specialitatea casei, de către lituanianul Zdanavicius.

Sfertul al patrulea nu a lăsat nicio speranță revenirii sibiene, diferența ajungând la un moment dat și la 15 puncte. Deși aveau nevoie de agresivitate și răspuns din spatele semicercului, ardelenii au primit multe coșuri ușoare, David Vida făcând spectacol cu trei reușite de la distanță. De altfel, din sfertul întâi și până la final, CSU Sibiu a mai reușit doar două coșuri de trei puncte, în timp ce jucătorii Craiovei au avut un procentaj de 50%, cu 15 reușite din 30 de încercări.
Marcatori pentru CSU Sibiu: Andreas Blidaru (13 puncte), Monyea (18 puncte, 6 recuperări), MJ Randolph (20 puncte, 6 pase decisive), Brayden Parker (3 puncte), Kai Edwards (3 puncte), Eduard Roschnafsky (3 puncte), David Fîntînă (6 puncte), Keith Stone (17 puncte), Zetos (8 puncte). Dincolo, Legett a marcat 29 de puncte, în timp ce Vlad Nistor ș-a ajutat echipa cu 21 de puncte.
S-a văzut că deocamdată Sibiul nu poate face un meci bun mai mult de două sferturi, iar viteza și apărarea agresivă încă rămân promisiuni. De asemenea, la nivelul pivoților e posibil ca perioada de adaptare să fie ceva mai lungă. Cu atât mai mult cu cât Craiova a jucat astăzi și fără Samuel Sessoms, cel ce marcase 26 de puncte în prima etapă. Pentru CSU Sibiu urmează meciul din etapa a patra, împotriva Timișoarei, duminică, de la ora 19:15.
