CSU Sibiu a pierdut astăzi în deplasarea de pe terenul celor de la Dinamo București, cu scorul de 86-74 (23-12, 21-21, 20-22, 22-19). Trupa antrenată de Geert Hammink a ajuns la un bilanț de două victorii și cinci înfrângeri.
Suporterii lui CSU Sibiu sperau în a doua victorie a favoriților, după cea cu Steaua, una care să dea elan înainte meciurilor, teoretic mai ușoare, cu Galați și Târgu-Jiu. Doar că această dorință a fost vie doar în prima partea a primului sfert, una echilibrată, la un moment dat sibienii conducând cu 10-6. Cele două echipe au mers cap la cap până la 11 egal, după care două coșuri de sus ale lui Lewis, unul dintre ele venind după o neînțelegere la repunere între Randolph și King, plus o liberă transformată de Radu Vîrnă au întors scorul în favoarea gazdelor.
Până la finalul primei runde diferența a fost una de două cifre, 23-12, asta și grație procentajului de 70% la aruncări, șapte reușite din zece al celor de la Dinamo.


Sfertul al doilea a început la fel de slab pentru echipa lui Hammink, sub privirile descumpănit ale oficialilor Alexandru Hanea, Horațiu Floca și Dan Fleșeriu, prezenți în tribună. Derrick Marks a pus în coș două triple consecutive, la care Sibiul nu a avut răspuns, pierzând două posesii. Pe o contră, Williams recuperează și reușește să obțină două libere sub panoul advers, pe care le și transformă. King și Pratt au reușit să își scoată echipa din corzi, cu două coșuri consecutive, provocând un time-out la banca lui Urbonas. Totuși, scorul era deja 31-16 în favoarea gazdelor.
Pauza mare i-a găsit pe vulturi la o diferență rezonabilă față de adversari, 44-33, în condițiile în care ecartul era de 19 puncte la jumătatea sfertului, scor 37-17. Însă, era greu ca Sibiul să facă mai mult, în condițiile în care nu a băgat în coș nicio aruncare de afară, din 11 avute până la pauză, iar adversarul a avut 5 din 10 de afară și 9 din 11 de la două puncte. Singurul care a fost peste medie a fost Keith Stone, de altfel echipa sa marcând aproape toate punctele (28) din zona de sub panou.
Sfertul al treilea a fost cel mai bun pentru oaspeți, chiar dacă Dinamo a început cu o liberă acordată pentru un fault tehnic la Filip Adamovic, în finalul sfertului doi. Ușor, ușor, scorul a început să se strângă, Roschnafsky și Randolph fructificând pasele bune ale lui Adamovic și Stone. Ba mai mult, Tavon King a reușit și prima triplă a echipei sale, abia cu două minute înaintea sfertului al treilea. Și chiar dacă la un moment dat tabela arăta 48-44, sfertul decisiv începea de la 64-55, Roschnafsky fiind ratând de două ori întâlnirea cu pasele lui Adamovic și Stone.
Iar partea finală nu a diferit cu nimic de celelalte. Dinamo a ținut conducerea, reușind să își transforme aruncările libere și să puncteze de la distanță când avea nevoie mai mare. Dincolo, chiar dacă Hammink a oferit minute tuturor jucătorilor aflați pe bancă, nu s-a găsit un jucător cu personalitate care să conducă revenirea. Privind statisticile, chiar dacă Sibiul a recuperat mai bine, a pierdut mai puține mingi și a înscris 50 de puncte din spațiul de trei secunde, e foarte greu să te gândești la victorie într-o deplasare în care ai un procentaj de 4/24 la trei puncte și 10/21 de la linia de libere.

S-a încheiat 86-74 pentru Dinamo, iar pentru CSU Sibiu urmează meciul din Cupa României, de joi, apoi cel din campionat, de sâmbătă, ambele contra Galațiului. Astăzi, cei mai buni oameni ai lui CSU Sibiu au fost MJ Randolph (15 puncte), Keith Stone (14 puncte, 9 recuperări) și Tavon King (14 puncte).
