Meciurile din play-off nu le dau echipelor timp să își plângă de milă și nici suporterilor să stea prea liniștiți. Astfel că după meciul de duminică și discuțiile despre greșeli, transferuri nefăcute și arbitraje, CSU Sibiu mai bagă o fisă și încearcă să plece zâmbitoare de la Voluntari. O victorie i-ar da șansa să încheie seria la Sibiu, dar mai e mult până departe.
Dacă e ceva de urmărit, v-aș invita să fiți atenți la următoarele aspecte: cum se vor recupera galben-albaștrii, având în vedere că timpul e scurt, lotul subțire, iar accidentările sunt la ordinea zilei. Va fi curios și cum va juca Voluntariul în cazul în care Allen sau Justice nu vor mai avea aruncări magice și vor trebui să muncească pentru coșuri mai greu de dat, mai ales dacă defensiva sibiană va fi una arțăgoasă. Totodată, cred că Sibiul are nevoie de un Threatt la capacitate maximă și care să joace în slujba echipei, mai ales că acesta este marcatorul de serviciu.
După meciul de duminică, ambele tabere au oferit declarații și gânduri pentru meciul viitor:
A fost un meci normal de play-off, mai ales împotriva Sibiului. Jocul a fost strâns la început, dar de prin minutul 7 am preluat conducerea și am jucat inteligent, mai ales în ofensivă. Sunt foarte nefericit pentru ultimele cinci minute, deoarece trebuia să luăm decizii mai bune în atac. Ei au reușit să marcheze puncte simple și astfel au revenit în joc. Cel mai important lucru astăzi este victoria. Am preluat conducerea seriei și va trebui să jucăm mai inteligent, cu un nivel fizic mai ridicat și să ne respectăm pe noi înșine. Omul lor „mare” a dominat spațiul de sub inelul nostru. Marii antrenori spun că vei controla jocul așa cum vei controla recuperările. Sigur, noi azi am făcut exact opusul, fiind foarte slabi la recuperări, dar va trebui să fim mai buni la acest capitol. Marți sper să jucăm același baschet de calitate și să ne protejăm avantajul terenului propriu.”
a declarat Ainars Bagatskis pentru pagina de Facebook CSO Voluntari-Baschet.
O înfrângere foarte dureroasă. Ei au început foarte bine în atac, băgând mingea în coș de peste tot, chiar cu unul sau doi oameni pe ei. Noi am luptat, am știut unde să ne jucăm avantajele și am revenit pe final. Însă, din nou pe final nu am știut să gestionăm situația. Pe de-o parte, este un meci care ne-a adus o înfrângere dureroasă, dar pe partea cealaltă ne-a arătat că am avut meciul în mână. Acest lucru ar trebui să ne motiveze să încercăm să „furăm” următorul meci aici și să ne întoarcem acasă cu 1-1 și poate să încheiem seria acolo.”
a declarat Rareș Uță pentru pagina de Facebook a BC CSU Sibiu.
A fost un meci greu. Aș vrea să le mulțumesc jucătorilor pentru această luptă și pentru atitudine. Am fost foarte aproape să câștigăm acest meci, dar ghinionul din final ne-a oprit. A fost primul joc, trebuie să ne odihnim, recuperăm și să fim gata pentru cel de-al doilea. Cum am mai spus, Voluntariul are o echipă extrem de bună, mai ales ofensiv, iar astăzi au reușit nișe aruncări pe care nu le puteam apăra. Am avut șansele noastre pe final, dar energia era din ce în ce mai scăzută.”
a declarat Tomas Rinkevicius pentru pagina de Facebook a BC CSU Sibiu.
Partida de mâine va fi arbitrată de către Alexandru Olaru, Alin Faur și Alexandra Stan, supervizați de comisarul Cătălin Burlacu. Transmisiunea va fi oferită exclusiv de FRB TV.