După înfrângerea împotriva celor de la Ungheni și egalul de la Bistrița, ACS Mediaș a reușit să câștige în fața propriilor suporteri, cu scorul de 2-0, împotriva celor de la CSU Alba-Iulia, golurile fiind marcate de Szilard Magyari și Antonio Dumitru. Pentru medieșeni urmează meciul de la Unirea Ungheni, echipă în fața cărora au doar un egal și două înfrângeri în acest sezon.
Etapa a treia a play-off-ului ligii a 3-a a fost mai cu noroc pentru cei de la ACS Mediaș. Aceștia au reușit să îi dovedească pe cei de la CSU Alba-Iulia, echipă ce nu are nici victorie și nici gol marcat în această fază a competiției. Mihai Ianc, antrenorul învingătorilor, s-a declarat mulțumit la final de meci:
A fost o partidă grea, așa cum anticipam. Noi ne bucurăm că am confirmat evoluția bună din meciul cu Bistrița și am câștigat primul meci din play-off. Era foarte important să câștigăm, pentru a rămâne în trena Bistriței și a Ungheniului. În următoarele două meciuri îmi doresc să acumulăm puncte și să ducem lupta până la final. În aceste meciuri trebuie să fim pragmatici și să știm ce avem de făcut, calități ce ne-au lipsit în meciurile anterioare. La Ungheni ne dorim să fim bărbați și să ne luăm revanșa. Vreau să avem mai multă încredere în forțele noastre, dar în astfel de meciuri depindem mult și de deciziile de arbitraj sau de șansă. Le mulțumim suporterilor pentru mobilizarea excelentă. Noi ne gândim la ei tot timpu, dar trebuie să înțeleagă că în această fază a competiției este un nivel foarte ridicat, pe care îl putem compara cu un play-out de Liga a 2-a.”
a declarat Mihai Ianc pentru pagina de Facebook ACS Mediaș
Antonio Dumitru, marcatorul golului doi, este la fel de bucuros de reușita echipei:
A fost o partidă grea, de luptă, mai ales că pe final s-a jucat mult pe contre. Mă simt foarte bine și mă bucur că am câștigat acest meci. Eu mă pregătesc bine la antrenamente și asta dă roade. Suntem un grup unit, iar eu promit că următoarele meciuri vor fi și mai bune”
a declarat Antonio Dumitru pentru pagina de Facebook a ACS Mediaș.
Deși gândurile sunt bune, matematica nu este prietena ACS-ului. Aceștia sunt la 4 puncte de Unirea Ungheni și 6 de Gloria Bistrița, în condițiile în care mai sunt doar trei etape de jucat, iar echipa din Alba-Iulia nu pare să opună rezistență prea mare. Următorul meci, de la Ungheni, este unul extrem de important. Medieșenii au un punct luat din trei încercări împotriva echipei la care evoluează Victoraș Astafei, într-un 2-2 obținut în deplasare.