Măgura Cisnădie s-a descătușat cu Dacia Mioveni în etapa de sâmbătă din Liga Florilor și a învins-o cu 30-26 la capătul unui meci în care a condus tot timpul.
Chiar dacă prima repriză oaspetele au ținut mai aproape de trupa lui Weber (16-13 la pauză), în partea secundă, Măgura s-a distanțat pe tabelă. Au fost și 7 goluri diferență în ultimul sfert de oră, 26-19, 27-20 dar spre final, trei goluri marcate consecutiv de Kojic, Tătar și, din nou, Kojic (27-23 în min. 52), au ținut aprinse speranțele argeșencelor.
Cisnădie a avut însă ultimul cuvânt. În minutul 58, 6 golurile despărțeau cele două formații, 30-24, astfel că ultimele puncte ale Daciei au fost doar pentru statistică.
Măgura Cisnădie: Rajcic, Galinska (2), Galiskan (2), Moldoveanu (6), Jlezi (1), Abed-Kader (7), Tătar, Roșu (6), Tomescu (1), Neagu (1), Bardac (4), Kepic.
Dacia Mioveni: Kojic (3), Nițu (1), Vizuete (3), Isic (6), Krsnik (6), Olariu, Kaluderovic (1), Ion, Tătar (2), Borcan (1), Cîrjan, Dezic (2), Sărățeanu (1).
După 16 runde în Liga Florilor, Măgura e pe 8, cu 18 puncte, la egalitate cu Minaur Baia Mare. Dacia Mioveni rămâne penultima, la un punct în urma Zalăului.
Măgura Cisnădie va juca următorul meci abia în jurul datei de 21 februarie, la Dunărea Brăila, formație proaspăt calificată în „sferturile” European League. Data și ora nu au fost stabilite. Pe teren propriu, Cisnădia va primi vizita Gloriei Bistrița, de Ziua Femeii, vineri, 8 martie, de la ora 17:30.