Băieții lui Claudiu Niculescu au câștigat și în ultima etapă din sezonul regular al ligii secunde, astfel că intră în play-off de pe prima poziție.
Călăreții s-au impus cu 2-1 în partida jucată la Cisnădie în compania celor de la Chindia. Târgoviștenii aveau nevoie de un miracol pentru a se califica în play-off. Era necesar ca Miercurea Ciuc să piardă, iar Ceahlăul să nu câștige meciul de pe tern propriu.
În ciuda faptului că au deschis scorul la Cisnădie prin Zivkovic în minutul 33, la pauză s-a intrat la egalitate. Călin a marcat din penalty, iar Șelimbăr a lovit decisiv în minutul 82 prin Schieb.
Echipele de start în Șelimbăr – Chindia
CSC Șelimbăr: Al. Roșca – Gîț, Palmeș, Natea (cpt.), Fl. Mitrea – Panos, Tud. Călin – Gab. Deac, C. Soare, Rodri Hernando – Al. D. Pop
Rezerve: Aldescu – Visic, Ayine, R. Gherman, Drăghescu, Monea, Schieb, Rotund, Ct. Alexe
Antrenor: Claudiu Niculescu
Chindia: Ius. Popescu – Max. Cojocaru, Memolla, C. Dinu (cpt.), Ius. Cristea, Bogaciuc, Rz. Tache, Pesic, Pedele, Rob. Moldoveanu, Zivkovic
Rezerve: M. Contra – Fl. Plămadă, I. Albu, Șanta, Ad. Ioniță, Boțogan, Romeo, Oct. Ursu, Matiș
Antrenor: Diego Longo
În urma rezultatelor înregistrate astăzi, CSC 1599 Șelimbăr, Unirea Slobozia, Corvinul Hunedoara, Gloria Buzău, CS Mioveni și Csikszereda Miercurea Ciuc s-au calificat în play-off. Din păcate Șelimbăr și Corvinul nu au drept de promovare în prima ligă.