Rezultate mai puțin așteptate în runda cu numărul 16 a Superligii județene. În cele două derby-uri ale rundei, primele două clasate, Rășinari și Bradu, au cedat în fața formațiile de pe locurile 4 și 5, AFC Agnita și Voința Sibiu.
Agnita – ACS Bradu 1-0
Răzvan Oană a marcat unicul gol al partidei de la Agnita în minutul 45 la capătul unei faze încâlcite în care apărătorii brădeni au bâlbâit respingerea unei mingi centrate de pe partea stângă. Portarul oaspeților a respins mingea șutată din 16 metri în față, iar Oană, atent, a trimis în plasă din 4 metri.
A fost un meci intens și dur, cu posesia de partea noastră în marea parte a meciului și cu mai multe ocazii, cel puțin în prima repriză. Spre finalul partidei, rămânem în 10 oameni, dar am reușit să ținem de rezultat astfel că ne menținem pe loc de play-off cu 2 etape înainte de terminarea sezonului regular.
declarație oficială AFC Agnita
E a doua victorie conscutivă pentru Agnita în 2026 după un 4-0 categoric obținut runda trecută pe terenul Avrigului. Brădenii pierd prima dată în acest an dar rămân pe locul 2.
Voința Sibiu – Păltiniș Rășinari 2-1
Liderul Rășinari pierde pentru a doua oară în acest sezon, învins în această după masă de Voința Sibiu într-o partidă găzduită de stadionul din cartierul Ștrand, Baza Alma.

După o primă repriză ”albă”, echipa lui Năstase a deschis scorul printr-o fază mai rară în fotbal. Stelea a marcat din corner direct în poarta lui Agârbiceanu după ce mingea a trecut pe lângă mai mulți jucători ai ambelor echipe. ”Alb-verzii” revin spectaculos în ultimele minute ale meciului. Mai întâi, în minutul 88, Daniel Nicula egalează profitând de o degajare lungă a portarului Agârbiceanu, prelungită de un coechipier, dar și de apărarea Rășinariului depășită de două ori. Oaspeții reclamă un fault la Chirilă care se lovește în săritură la cap, dar arbitrul lasă faza să curgă și Nicula înscrie din poziție unu la unu cu Comăniciu.
Cu puține secunde înaintea minutul 90, gazdele dau lovitura prin Ionuț Boromiz. Sibienii resping un corner la poarta proprie, pornesc în viteză pe contraatac pe partea stângă iar mingea trimisă cu exteriorul în careul Rășinariului este lobată cu lejeritate peste Comăniciu, ieșit indecis, și peluza Voinței ”explodează”.
Meciul poate fi revăzut în întregime aici
Voința: Agârbiceanu – Gaytan, Cioban, Hulpușiu, Dancu, Balika, Kovacs, Stanciu, Dragomir, Nicula, Boia. Antrenor: Radu Demian
Păltiniș: Comăniciu – Badea, Chirilă, Popa, Vecerdea, Aldea, Bratima, Standima, Carabineanu, Sicovanu, Tomuță. Antrenor: Dragoș Năstase

În celelalte meciuri, Alma Sibiu obține a cincea victorie în acest sezon după 1-0 la Săliște, Interstar se impune cu 4-1 pe terenul celor de la Quantum Arsenal Sibiu, iar Tălmaciu învinge Avrigul în derby-ul zonal al sudului.
Clasamentul se echilibrează la vârf unde primele 3 echipe sunt depărțite de doar 4 puncte. Mai sunt două etape înaintea play-off-ului.
